Negrul e la putere: 6 super-alimente „întunecate” pentru o sănătate de fier

Dacă vreţi să fiţi mereu radioase în celebra rochiţă neagră ar trebui să mâncaţi cu atenţie, super- alimente, care nu doar că vă ajută să ţineţi grăsimile la distanţă, dar vă menţin mereu tinere, sănătoase şi frumoase. Adică acele alimente necesare pentru o super-sănătate: alimentele negre.
  • Publicat:
Negrul e la putere: 6 super-alimente

Dacă vreţi să fiţi mereu radioase în celebra rochiţă neagră ar trebui să mâncaţi cu atenţie, super- alimente, care nu doar că vă ajută să ţineţi grăsimile la distanţă, dar vă menţin mereu tinere, sănătoase şi frumoase. Adică acele alimente necesare pentru o super-sănătate: alimentele negre.

Fructele, legumele sau cerealele negre deţin însuşiri absolut miraculoase. Înzestrate cu puteri nutriţionale fantastice, datorate conţinutului mare de antocianine, acestea combat diabetul, bolile de inimă şi cancerul!

De altfel, se ştie că vegetalele colorate sunt cele mai bogate în antioxidanţi necesari pentru a ţine bolile la distanţă. Cu cât sunt mai colorate, cu atât mai bine, pentru că pigmentul este, de fapt, antioxidantul de care avem nevoie.

Treceţi, aşadar, pe lista de cumpărături:

1. Orezul negru – mult mai eficient decât vărul lui cel alb, orezul negru conţine cantităţi mult mai mari de vitamina E care întăreşte sistemul imunitar şi protejează celulele corpului de atacul radicalilor liberi. Ba mai mult decât atât, acesta conţine o cantitate mai mare de antocianine decât afinele, potrivit unui studiu efectuat la Universitatea Louisiana, Statele Unite.

2. Lintea neagră – este plină de fier. De exemplu, o ceaşcă plină de linte neagră are circa 8 mg de fier, ceea ce înseamnă aproape jumătate din cantitatea necesară zilnic (18 mg, pentru femei). Desigur, lintea este şi o sursă bogată de fibre solubile care nu doar că scad nivelul colesterolului, dar întăresc şi sistemul imunitar, potrivit unui studiu al Universităţii Illinois, Statele Unite.

3. Murele – polifenolii conţinuţi de aceste fructe de pădure previn declinul cognitiv (Alzheimer) prin menţinerea în perfectă stare de funcţionare a celulelor împlicate în activitatea cerebrală. Să nu mai menţionaăm conţinutul de fibre!

4. Fasolea neagră – învelişul întunecat al acestei fasole (coaja) colcăie de biooflavonoide, un nutrient foarte puternic de origine vegetală care protejează împotriva cancerului.

5. Soia neagră – conform cercetătorilor coreeni, consumul acestei legume reduce riscul de tromboză, afecţiune ce poate fi fatală. Se pare că soia neagră este mult mai eficientă în prevenirea acestei boli decât soia galbenă sau cea verde.

6. Ceaiul negru – nu doar fraţii lui, ceiaul verde şi cel alb aduc beneficii sănătăţii. Ceaiul negru conţine antioxidanţi ce ne feresc de o serie de boli, între care infarctul.

Citeşte şi: Spirulina, un superaliment care NU trebuie să vă lipsească din meniu

10 plante „dinamita” pentru sanatatea ta!

3 super-alimente pe care sa le consumi vara

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”