Motivele pentru care ar trebui să mănânci cireșe vara

Știm că este sănătos să consumăm fructe și legume în fiecare zi, dar iată de ce ar trebui să consumi cireșe pe timpul verii.
  • Publicat:
Motivele pentru care ar trebui să mănânci cireșe vara
Motivele pentru care ar trebui să mănânci cireșe vara

Cu siguranță te-ar încânta ideea de a avea în acest moment în fața ta un bol plin cu cireșe. Te înțelegem perfect! Cel puțin pe timpul verii, cireșele sunt alegerea ideală în dietă, mai ales ca gustare între mese. Știm că este sănătos să consumăm fructe și legume în fiecare zi, dar iată de ce ar trebui să consumi aceste fructe bogate în numeroși nutrienți printre care antioxidanți, fibre și în special vitamina C.

Dacă nu este suficient un singur motiv care să te convingă, stai fără grijă. Avem mai multe!

Înainte de toate, să-ți spunem câte ceva despre cireșe. Ele fac parte din familia Rosaceae și sunt asociate altor fructe de sezon precum prune, piersici și nectarile. Majoritatea varietăților de cireșe diferă în funcție de culoare, de la roșu aprins, la roșu foarte închis, iar unele dintre ele au chiar nuanțe de galben, motiv pentru care unele sunt mai dulci, iar altele mai acrișoare și le poți consuma în funcție de preferințe.

Cireșe: valori nutriționale

Indiferent cărui soi ești fan, ia în calcul faptul că acest fruct este scăzut în calorii, dar bogat în nutrienți vitali precum fibre, vitamina C și potasiu. Aproximativ 154 de grame de cireșe dulci conțin:

  • 97 calorii
  • 1.6 grame proteine
  • 0.3 grame grăsimi
  • 25 grame carbohidrați
  • 3 grame fibre
  • 20 grame zahăr

Cele acrișoare în schimb sunt mai scăzute în calorii, zahăr, fibre și carbohidrați. Aproximativ 155 de grame de cireșe conțin:

  • 77.5 calorii
  • 1.6 grame proteine
  • 0.5 grame grăsimi
  • 19 grame carbohidrați
  • 2.5 grame fibre
  • 13 grame zahăr

De ce să mănânci cireșe pe timpul verii

Reglează glicemia

Deși cireșele sunt bogate ăn carbohidrați, au unul dintre cel mai mic indice glicemic. Să nu uităm că cu cât nivelul glicemiei este mai crescut, cu atât există un risc mai mare de a dezvolta diabetul. Acum, dacă înlocuiești unele dintre alimentele cu un indice glicemic mare, vei reduce glicemia și te vei proteja împotriva diabetului.

Reduc inflamațiile

Pe lângă polifenoli și vitamina C, ambele cu proprietăți antioxidante și antiindlamatorii, cireșele conțin și antocianine, care acționează similar antioxidanților și luptă împotriva radicalilor liberi.

Dacă mănânc cireșe scapi de febra musculară

Te-ai întrebat vreodată de ce unele persoane consumă suc de cireșe după antrenament? Cercetările sugerează că această băutură ameliorează febra musculară apărută în urma unui antrenament intens, iar asta datorită antocianinelor care permit eliminarea radicalilor liberi și stresului oxidativ care produce această febră musculară.

Ameliorează simptomele artritei

Pe timpul verii îți dorești să te plimbi, să fii activ, să te bucuri de fiecare moment, dar ce faci când te împiedică simptomele artritei? Datorită proprietăților lor antiinflamatorii cireșele pot reduce aceste simptome, la fel și guta.

Cireșele îmbunătățesc somnul

Cireșele sunt printre puținele alimente care conțin melatonină, un hormon care ajută la controlul ciclului de somn. Atât cireșele dulci, cât și cele acrișoare conțin melatonină, dar și produsele derivate din acestea precum sucul de cireșe, de exemplu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân