Mişcarea sau dieta: care face diferenţa când vrei să slăbeşti?

Când vine vorba de slăbit, ce anume face diferenţa: dieta sau programul de activităţi fizice pe care îl urmezi? Doi experţi examinează impactul unui regim alimentar strict şi cel al exerciţiilor fizice şi care dintre ele contează mai mult atunci când îţi propui să dai jos kilogramele nedorite!
  • Publicat:
Mişcarea sau dieta: care face diferenţa când vrei să slăbeşti?

Când vine vorba de slăbit, ce anume face diferenţa: dieta sau programul de activităţi fizice pe care îl urmezi? Doi experţi examinează  impactul unui regim alimentar strict şi cel al exerciţiilor fizice şi  care dintre ele contează mai mult atunci când îţi propui să dai jos kilogramele nedorite!

Mergi la sală

Expert: Michele Olson, profesor de educaţie fizică şi sport la Universitatea Auburn din Montgomery, Alabama

Da, poţi slăbi doar urmând o dietă, dar activitatea fizică este un element foarte important. Fără ea, doar o parte din kilogramele pierdute reprezintă grăsime, în urma unei diete îţi poţi pierde masa musculară şi densitatea oaselor. Ţinând cont de faptul că mişcarea dezvoltă cu precădere masa musculară, slăbitul prin activităţi fizice înseamnă că arzi grăsimi în cea mai mare parte. Dacă te urci pe cântar nu o să fii la fel de impresionat ca atunci când urmezi o dietă, iar cântarul poate chiar să arate mai mult, dar pe seama creşterii masei musculare, ţesut care ocupă mai puţin loc decât grăsimea şi este aşezat acolo unde arată bine.

Într-o primă fază se poate “slăbi” şi un kilogram pe săptămână, dar ritmul natural (la un deficit caloric de 500kcalorii pe zi) este de 2 kilograme pe lună. Cele mai multe studii arată că pentru a slăbi cu ajutorul activităţilor fizice şi pentru a te menţine în formă nu este nevoie să alergi la maraton sau să urmezi un program dificil de antrenamente. Dacă reuşeşti să mergi la sală de cinci ori pe săptămână timp de 50 de minute la clase cu o intensitate moderată (cum ar fi zumba, de exemplu!), este suficient. Mersul alert sau exerciţiile de întărire a rezistenţei sunt de asemenea foarte benefice. Şi, evident, pe lângă arderea grăsimii şi pierderea din greutate, nu ar trebui să uitaţi că mişcarea are beneficii importante pentru starea generală de sănătate, inclusiv îmbunătăţirea somnului, scăderea nivelului de colesterol şi chiar reducerea stresului!

Urmează o dietă sănătoasă

Expert: Shawn M. Talbott, nutriţionist şi rector al Clinicii de Nutriţie a Universităţii din Utah

Ca o regulă generală, pierderea greutate înseamnă dietă într-o proporţie de 75%, iar restul de 25% se datorează activităţilor fizice. Dacă examinăm mai multe 700 de studii referitoare la slăbit, majoritatea arată că oamenii înregistrează cele mai bune rezultate pe termen scurt atunci când urmează o dietă sănătoasă. În medie, persoanele care au urmat o dietă fără exerciţiu fizic timp de 15 săptămâni au slăbit aproximativ 10 kiograme, în timp ce persoanele care au mers la sală timp de 21 de săptămâni şi nu au urmat un regim alimentar au slăbit în jur de 3 kilograme. Concluzia? Este mult mai uşor să tai caloriile decât să le arzi! De exemplu, dacă alegi un meniu de tip fast food care poate conţine şi 500 de calorii va fi nevoie să alergi în jur de 7 kilometri pentru a arde caloriile.

Care sunt alimentele pe care ar trebui să te bazezi dacă vrei să slăbeşti sănătos şi deştept? Este adevărat că dietele sărace în carbohodraţi tind să fie cele mai populare tocmai pentru că oferă cel mai repede rezultate, dar ele pot fi greu de ţinut. Recomandarea nutriţioniştilor este să vă alcătuiţi o dietă echilibrată care să se concentreze e legume, fructe, proteine slabe şi carbohidaţi complecşi din cereale integrale. Un alt sfat important de urmat? Nu reduceţi niciodată foarte mult numărul de calorii, asta nu va face decât să vă încetinească metabolismul şi să pierdeţi din masa musculară. O dietă sănătoasă de a1500 de calorii nu îţi va dăuna sănătăţii. Astfel, veţi reuşi să slăbiţi indiferent dacă mergeţi la sală sau nu.

La final, este important să reţinem că atât dieta cât şi mişcarea suntesenţiale pentru a piede din greutate, dar o dietă nesănătoasă nu poate fi reparată de exerciţii fizice, este de părere  nutriţionistul Shawn Talbott.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân