Mihaela Bilic: disocierea alimentelor nu are cum să fie sănătoasă

Dietele disociate sunt încă în topul preferinţelor multor persoane care vor să slăbească. “Ce se întâmplă, doctore?” a stat de vorbă cu medicul nutriţionist Mihaela Bilic pentru a vedea care sunt avantajele vs. dezavantajele alimentaţiei disociate.

CSÎD: Dietele disociate sunt încă la modă. Care ar fi explicaţia popularităţii lor?
 

Mihaela Bilic: Din păcate, în România sunt încă la mare modă, în străinătate nu, a trecut valul acesta. Chiar în străinătate trendul acum este, în sfârşit „trebuie să mâncăm din toate”, deci foarte asociat şi în cantitate mai mică. Însă dieta asociată este foarte uşor de pus în practică: permite cantităţi mai mari de alimente şi este pe gustul bărbaţilor cărora le place să aibă porţii mai consistente.

Prin această disociere, noi de fapt păcălim organismul şi metabolismul să nu poată transforma în depozite de grăsime un exces de calorii în final. Dietele disociate sunt destul de permisive la capitolul „cantitate”. Această disociere însă nu poate fi făcută pe viaţă şi din păcate, cine a ţinut mult timp dieta disociată are această tendinţă de a mânca foarte mult cantitativ.

Deci o să-i fie foarte greu atunci când asociază alimentele, să poată să pună într-o porţie destul de micuţă toate principiile nutritive. În plus, nu va fi satisfăcut de cantitatea mică de alimente. Este uşor de pus în practică inclusiv la restaurant, inclusiv în momentul când faci cumpărăturile, dar eu consider că produce o distanţare şi până la urmă o lipsă de responsabilitate faţă de alimentaţia ta personală.

Disocierea nu are cum să fie sănătoasă pentru că organismul nostru chiar are nevoie de toate principiile alimentare. Nu neapărat la fiecare masă, dar în momentul în care mâncăm doar un anumit produs, doar carne sau doar brânză, este clar că nici satisfacţia şi nici plăcerea pentru acea masă nu vor fi la cote optime, iar dacă plăcerea nu este satisfăcută, la un moment dat va apărea frustrarea şi vom renunţa la acest obicei. 

Deci disocierea este până la urmă un mic truc, un mic compromis. În loc să restrângem caloriile şi cantităţile, mai degrabăm restrângem diversitatea. Şi cred că până la urmă, pe termen lung avem de pierdut pentru că diversitatea creează echilibru, de acolo vine sănătatea.

Organismul trebuie să-şi ia tot ce are nevoie dintr-o diversitate cât mai mare de alimente pentru că noi nu putem şti până la nanogram de ce substanţe are nevoie metabolismul nostru şi din motivul acesta, el nu trebuie controlat, ci trebuie doar să-i punem la dispoziţie o gamă cât mai largă de produse şi el ştie singur ce are de făcut.

În momentul în care vorbim despre disociere, noi vrem să mâncăm mult, vrem să fim sătui şi cu toate acestea, să slăbim. Aş spune că ne furăm singuri pălăria. Dacă este făcută pe o perioadă scurtă, este clar că îţi dă satisfacţia că slăbeşti fără să îţi fie foarte greu să-ţi faci şi cumpărăturile şi gătitul pentru că orice alimentaţe echilibrată şi diversificată, este obligatoriu să fie însoţită de o aşa-zisă „pierdere de timp”.

În momentul în care noi nu suntem dispuşi să pierdem timp pentru gătit şi pentru cumpărături, este clar că alimentaţia disociată este soluţia facilă. Deci cumpărăm un pui la rotisor şi-l mâncăm şi gata şi suntem şi sătui şi mai şi slăbim pe deasupra. Pentru cine vrea să facă din asta un stil de viaţă, aş spune că este greşit. 

CSÎD: Se produce şi o distensie a stomacului când ingerăm cantităţi mari de alimente?

M.B.: Această dietă disociată nu aduce obiceiuri bune, nu educă nici sistemul digestiv, nici pofta noastră într-un mod constructiv astfel încât pas cu pas să ne creăm obiceiuri corecte. În momentul în care noi ştim că putem mânca oricât dintr-un aliment, automat tot ce înseamnă senzaţie de saţietate şi impulsuri legate de lucrul ăsta, nici măcar nu vom fi curioşi să le percepem tocmai pentru că putem şti că putem mânca oricât.

Iar atunci când este vorba despre întrebarea şi preocuparea noastră şi a organismului în legătură cu ce anume am avea poftă, ce anume ne-a plăcut, cum a fost mâncarea pe care am consumat-o, o dietă disociată nu are cum să răspundă la aceste întrebări.

Pentru că noi nu ne propunem să fim sătui din punct de vedere gustativ, nu ne propunem să ascultăm organismul ce fel de pofte are, noi îi dăm cu forţa de la noi putere un anumit tip de aliment, îi spunem „poţi să mănânci oricât”. 

CSÎD: Dar la unele persoane funcţionează pentru că te saturi la un moment dar să mănânci mult dintr-o singură grupă de alimente…

M.B.: Pe acest principiu se şi bazează dietele disociate prin faptul că lipsa diversităţii, automat va reduce apetitul. Însă apetitul reapare, aş spune că înfloreşte extraordinar atunci când asociem şi punem din nou alimentele împreună şi obţinem gustul bun şi plăcerea de a mânca. Deci dispare plăcerea de a mânca tocmai pentru că vorbim despre o dietă monotonă care nu te mai atrage.

Însă plăcerea dispare temporar şi va apărea imediat ce ne întoarcem la o alimentaţie obişnuită.

Şi aici ne întoacem la ideea centrală: nu putem mânca disociat o viaţă întreagă pentru că e trist, e lipsit de satisfacţie pentru organism şi este nefiresc.

Deci este un chin la care nu supunem neapărat organismul, ci plăcerea şi simţurile noastre sunt supuse unui chin. Iar în momentul în care ceva este făcut pe energie negativă şi nu ne place, nu ne putem aştepta la rezultate pozitive şi bucurie. Simplul fapt este că slăbim, dar în momentul în care nu ne place nu are cum să ne aducă în final o senzaţie de satisfacţie şi de bucurie. Deci un lucru care nu ne place nu are cum să ne facă bine.

CSÎD: Deci nu putem reeduca plăcerea, organismul o ţine minte.

M.B.: Nu numai că nu ne poate reeduca plăcerea, dar aceasta este elementul central de care ţin sănătatea şi echilibrul nostru. Din acest motiv, în tendinţele actuale din nutriţie şi diete, plăcerea este revalorificată şi pusă la loc de frunte: pentru că în momentul în care mâncăm un aliment şi ne bucurăm, ne place, automat suntem tentaţi să reducem cantitatea pentru că fiecare înghiţitură ne produce o explozie de bucurie şi atunci nu avem nevoie de o oală întreagă pentru că plăcerea satură mai rapid.

Iar plăcerea este lăsată de univers, aşa suntem construiţi ancestral: în momentul în care mâncăm ceva, trebuie obligatoriu să ne placă. Deci nu este un lux, este o necesitate pentru că plăcerea este dovada că organismul avea nevoie de acel aliment. În momentul în care mâncăm fără plăcere, nici măcar nu mai putem avea contact cu nevoile organismului nostru pentru că prin intermediul plăcerii, el ne transmite mesajele de recunoştinţă şi de satisfacţie că a primit ce-i trebuia.

Când scoatem plăcerea din această ecuaţie, am întrerupt comunicarea cu organismul nostru şi lucrul acesta este dramatic pentru sănătate.