Medic: „Alcoolul adaugă calorii suplimentare la masa festivă și așa foarte calorică”

  • Publicat:
Medic: „Alcoolul adaugă calorii suplimentare la masa festivă și așa foarte calorică”
Sursa foto: Shutterstock

Alcoolul trebuie consumat cu moderație la masa de Paște, la fel și carnea de miel, atenționează specialiștii. În caz contrar, masa festivă ne poate lăsa cadou atât kilograme în plus, cât și arsuri la stomac sau alte tulburări gastrointestinale.

Sărbătorile Pascale la români au fost întotdeauna asociate cu o masă bogată, plină de bucate tradiționale, preparate pe bază de carne de miel și ouă. Asta ne poate dezechilibra tranzitul intestinal și ne poate aduce câteva kilograme în plus.

În această perioadă de pandemie, când sportul este destul de limitat, este necesar să încercăm pe cât posibil să evităm acumularea kilogramelor în plus și să încercam să avem o alimentație cât mai sănătoasă.

Atunci când se apropie sărbătorile religioase pe care cu toții le așteptăm, în special Crăciunul sau Paștele, suntem tentați să facem excese. Este de înțeles, în apropierea acestor evenimente importante din viața noastră, ne gândim la gustoasele preparate tradiționale ce o să fie servite. Cu toate acestea, odată puși în fața mesei de Paște, plină cu delicatese, trebuie să fim cumpătați, spune Dr. Oana Ciuhureanu, Nutriționist Specializat în Boli Gastroenterologie și Metabolice și membru onorific al Asociației Internaționale de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness.

Iată 4 sfaturi utile ale medicului pentru alimentația de Paște:

Evită alcoolul sau consumă-l cu moderație la masa de Paște

Alcoolul în exces este de evitat în mod normal, din cauza consecințelor negative asupra organismului.

Totuși, în perioada Paștelui este necesar să se evite în special din cauza faptului că alcoolul adaugă calorii suplimentare la masa festivă și așa foarte calorică.

Consumă fructe și legume pentru o digestie ușoară

Este foarte indicat să consumi chiar și la masa festivă din sânul familiei alimente cât mai proaspete și sănătoase, alături de preparatele tradiționale.

Se recomandă o farfurie foarte echilibrată care să conțină porții moderate. Încearcă pe cât posibil să reduci consumul de alimente  procesate.

Este încurajat consumul de fructe și legume pentru o îmbunătățire a digestiei alimentelor tradiționale, de obicei foarte calorice.

https://www.csid.ro/dieta-sport/dieta-si-nutritie/ceapa-verde-beneficii-pentru-sanatate-19796417/

Combină drobul cu legume pentru a evita arsurile la stomac

Preparatele tradiționale au de obicei un conținut ridicat de grăsimi, motiv pentru care este recomandat pe cât posibil evitarea prăjelilor.

Carnea slabă, precum puiul sau peștele sunt recomandate. Dacă, totuși, vrei să te bucuri de tradiționalul drob de miel, asezonează-l cu o salată de vară sau legume pentru a preveni arsurile la stomac sau problemele digestive.

https://www.csid.ro/dieta-sport/retete-culinare/drob-de-miel-reteta-condimente-calorii-curiozitati-12446571/

Nu confunda starea de foame cu setea

În această perioadă în care organismul nostru încearcă din greu să prelucreze alimentele pe care le ingerăm, este esențial consumul de apă cu precădere.

De multe ori, starea de foame este confundată cu setea. De aceea, înainte de a pune masa, asigură-te că nu îți este sete de fapt!

Sărbătorile Pascale înseamnă în primul rând timp de calitate petrecut alături de cei dragi. Nu lăsa un comportament alimentar defectuos să îți răpească această bucurie.

Excesele alimentare pot să aibă consecințe negative pe termen scurt și lung asupra sănătății, de aceea încearcă pe cât posibil să fii cumpătat.

Dr. Oana Ciuhureanu, medic Medicină de Familie și Nutriționist Specializat în Boli Gastroenterologie și Metabolice
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân