Mâncatul intuitiv: ce este și de ce e benefic pentru sănătate

Mâncatul intuitiv nu este un concept nou, însă a devenit popular de curând.
  • Publicat:
Mâncatul intuitiv: ce este și de ce e benefic pentru sănătate

Mâncatul intuitiv este un concept ce a devenit popular după ce a apărut o carte cu acest titlu, în 1995. Însă, despre mâncatul intuitiv au vorbit și Susie Orbach în cartea „Fat is a Feminist Issue” în 1978, și Geneen Roth care a scris despre mâncatul emoțional în anul 1982.

Mai devreme, în anul 1973 Thelma Wayler a fondat un program de management al greutății numit Green Mountain. Programul a fost construit pe principiul conform căruia dietele nu funcționează și că schimbările stilului de viață sunt mai importante pentru sănătatea pe termen lung.

În cartea lor din 1995 despre alimentația intuitivă, Tribole și Resch prezintă 10 principii de bază ale filosofiei acestui tip de alimentație.

Scapă de conceptul de dietă

Cei mai mulți oameni consideră că există o dietă standard care va funcționa pentru toată lumea. Mâncatul intuitiv este complet anti-dietă, însă.

Onorează-ți foamea

Foamea nu este dușmanul tău. Reacționează la primele semne de foame hrănindu-ți corpul. Dacă îți permiți să ajungi într-o stare acută de foame, atunci este posibil să ajungi în cele din urmă să mănânci în exces.

Fă pace cu mâncarea

Fă un armistițiu în războiul cu mâncarea. Scapă de gândurile de tipul: ce e bine și ce nu e bine să mănânci. Mănâncă ce-ți place, dar ai grijă la cantități.

Nu e totul alb sau negru

Mâncarea nu este bună sau rea și nu ești bun sau rău pentru ceea ce mănânci sau nu mănânci. Învață să ai o mentalitate sănătoasă; nu mai gândi împotriva ta, ci în avantajul tău!

Respectă sațietatea

Așa cum corpul tău îți spune când îi este foame, tot la fel îți va spune și când este sătul. Ascultă semnalele de sațietate și respectă-le. În timp ce mănânci, savurează textura, gustul, culoarea mâncării, mănâncă încet și încearcă să-ți dai seama dacă mai e nevoie să continui sau nu. Este extrem de important să consumi mâncarea într-un mod conștient, e chiar un exercițiu de mindfulness. Din acest motiv, specialiștii nu recomandă mâncatul în fața televizorului/ telefonului sau calculatorului.

Descoperă factorul de satisfacție

Transformă experiența culinară într-o experiență plăcută. Servește o masă care îți place cu adevărat și fă din această acțiune una cu adevărat specială. Ia-ți timp să mănânci și să digeri, fără să te grăbești. Când faci din mâncare o experiență plăcută, s-ar putea să descoperi că este nevoie de mai puțină mâncare pentru a te satisface.

Onorează-ți sentimentele fără a folosi alimente

Mâncatul emoțional este o strategie de a face față sentimentelor negative. Găsește modalități care nu au legătură cu mâncarea pentru a-ți gestiona sentimentele, cum ar fi să faci o plimbare, să meditezi, să scrii într-un jurnal sau să suni un prieten.

Respectă-ți corpul

În loc să-ți critici corpul pentru cum arată și ceea ce percepi că este greșit cu el, apreciază-l pentru ceea ce este și ceea ce poate face în fiecare zi.

Fă mișcare

Găsește modalități de a-ți mișca corpul care chiar îți produc plăcere. Schimbă focusul atenției de la pierderea în greutate asupra dorinței de a te simți plin de energie, puternic și viu.

Onorează-ți sănătatea cu o alimentație blândă

Mâncarea pe care o consumi ar trebui să aibă un gust bun și să te facă să te simți bine. Amintește-ți că modelele alimentare generale sunt cele care îți modelează în cele din urmă sănătatea. O masă sau o gustare nu îți vor afecta sănătatea!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”