Mâncarea gătită, preferată de femei

Conform studiului calitativ realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă la începutul lunii septembrie, semnificaţia mesei este pentru femei una mai degrabă emoţională, legată de ideea de răsfăţ al gustului.
Mâncarea gătită, preferată de femei

Conform studiului calitativ realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă la începutul lunii septembrie, semnificaţia mesei este pentru femei una mai degrabă emoţională, legată de ideea de răsfăţ al gustului.

„Ca şi funcţii îndeplinite, este menţionată cea de liant între membrii familiei şi de deconectare atunci când ne referim la ieşirile cu prietenii. În plus, masa mai este percepută de către femei ca simbol al bunăstării, reflectând starea materială a oamenilor”, afirmă Irina Rainer, coordonatorul studiului.

Din cauza lipsei timpului şi a numărului din ce în ce mai mare de responsabilităţi, masa a devenit însă în ultimii ani un element secundar în viaţa oamenilor. Astfel, masa este luată pe fugă (sub formă de preparate fast-food sau gustări reci), de multe ori în drum spre serviciu, în faţa calculatorului sau a televizorului şi chiar în picioare. Ritmul de viaţă alert a determinat schimbări şi în ceea ce priveşte numărul meselor servite zilnic: majoritatea participantelor la studiu au menţionat o singură masă pe zi – cea de seară.

Femeile din România îşi doresc însă să poată reveni la mesele regulate, la relaxarea oferită de petrecerea timpului împreună cei dragi, la pauza de prânz, la mâncarea gătită în casă.

Mâncarea gătită – sănătoasă în opinia femeilor

Pentru femeile cu vârste cuprinse între 35-59 de ani, mâncarea tradiţională, gătită în casă, este cea mai apreciată. Pe de-o parte, pentru că este considerată a fi naturală, sănătoasă (cu ingrediente controlate), iar pe de alta, pentru că preţul este unul convenabil. În plus, prin gătit, femeile simt că îşi arată grija faţă de cei dragi, că îi recompensează sau le arăta afecţiunea.

Femeile din România sunt nişte gurmande, rolul mâncării fiind pentru ele acela de răsfăţ al gustului. Pentru că le place să mănânce, dar şi să gătească pentru cei dragi, ele îşi petrec ore bune în bucătărie, încercând să inoveze şi să vină cu reţete noi şi usoare, nerenunţând însă vreun moment la ideea de gust.

Alimentele sănătoase – consumate ca atare doar atunci când situaţia o impune

Româncele consideră ca fiind sănătoase fructele, legumele, lactatele, carnea slabă. Aleg însă să le consume ca atare mai ales atunci când se confruntă cu probleme medicale sau în situaţia curelor de slăbire. În rest, alimentele sănătoase sunt preferate ca ingrediente ale unor preparate cu gust.

Femeile din România sunt însă conştiente de beneficiile aduse de adoptarea unei alimentaţii sănătoase. De aceea, ele afirmă că iau în considerare un consum mai mare de lactate, fructe şi legume. Când vine vorba de gătit, au în vedere curcanul (ca tip de carne fără „hormoni”) şi peştele şi încearcă să evite grăsimile (atât carnea grasă, cât şi uleiul), combinaţiile de alimente, excesele de orice fel şi produsele procesate, ce conţin aditivi.

Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă prin intermediul a 4 Mini Focus Grupuri, la care au participat femei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 59 de ani. Mini Focus Grupurile au avut loc în Bucureşti, în intervalul 1-4 septembrie 2015.