Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta XXI

Un nou episod al pofticioasei vesnic aflate la dieta.
Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta XXI
Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta XXII

Momentul „atacului”: mesele
cu „incuiatii”

Asa le spune Harry Potter celor care n-au nici o treaba cu magia,
merge si in ca­zul celor care nu stiu ce-s aia carbohidrati. Dar
care stiu una si buna: „Eu iau ca de obicei, cascaval pane cu

cartofi
prajiti. A, si o crema de zahar ars”.
Pe unii se depune, dar nici ca le pasa, pe altii deloc.

Toata indivia mea pentru ei. Mi-au des­tra­mat multe planuri de
slabit, de-a lungul vremii, asa ca evit pranzurile si cinele cu
prietenii gurmanzi. Ramanand in tonul fil­melor-povesti, doar cand
ma simt Stapana Siluetei trase prin Inel, risc si ies cu ei.

Momentul „atacului”: in hipermarket

Aici suspectul Tentatie se deghizeaza. In pa­chete si pachetele
colorate pe care scrie NOU!, DELICIOS!, MEGA OFERTA!, O MIE LA PRET
DE ZERO! Eu una privesc la toa­te rafturile, mintindu-ma uneori ca
asa – ne­ratand nici un raion – ard mai multe ca­lorii.
Aiurea!

Ochii vad, inima cere, silue­­ta
o sa dispere. Lista de acasa e sfanta. La fel si un traseu bine
stabilit doar prin­tre rafturile care nu stau sa cada pe tine de la
atatea bunatati ingramadite pe ele. Inventeaza cineva un GPS
(grasun pazit strict) si pentru noi? Un aparat care sa ne spuna:
„Reconfigurarea traseului dietetic. Peste 10 pasi faceti stanga,
pentru urda”. Si va mai dau doar o destinatie:
jurnalulpofticioasei@yahoo.com

Visul unei nopti de crampe si remuscari

Cica devine realitate. O pilula revolutionara ar putea sa le
permita, in viitor, persoanelor care sunt nevoite sa urmeze diete
sa manance oricat de multe alimente considerate „nesanatoase”, fara
sa se ingrase, sustine un studiu facut in Michigan. Descoperirea se
bazeaza pe identificarea „comutatorului principal” al
metabolismului, o gena care controleaza
greutatea
.

O astfel de pastila le-ar per­mi­te oamenilor sa manance gras, sa
consume bauturi carbogazoase, sa nu mear­ga la sala, si totusi sa
ramana slabi. Stiti ce cred eu despre pilulele-minune, dar sa le
dam o sansa americanilor… Astept „Jurnalul pofticioasei mereu
supla”.

Citeste si Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta
XX

Foto: SHUTTERSTOCK

Nu trebuie sa fiu mama
Omida din jeleu (mmm, Haribo, punga mare, omizi gumate colorate,
calorii cu nenumarate picioare), ca sa-i spun dietei mele asa: ai o
linie a vietii scurta si plina de cumpene, la ceas de seara,
dimineata, pranz, iti ies in cale ispite delicioase cu care pici la
pat. De indigestie. Ai sa suferi, ai sa fii tradata iar si iar, dar
tot la tine se va intoarce.

Declicul declicului. Despre el o sa va scriu. Toti se dau peste cap
(e un fel de-a spune, nu prea pot de burti) sa spuna ce anume
declan­sea­za operatiunea Regimul. Cum se transfor­ma el muntele de
hamburgeri in munte de vo­inta. Altceva ma intereseaza pe mine: in
ce momente riscam sa ne intoarcem de unde am plecat?

Cum ajungem din nou la operatiunea Festinul? Cand se inalta
mun­­tele de rea-vointa? Analizand dosarele mortii dietelor
mele, am identificat ca­te­va momente cheie in care ataca ucigasul
asta numit Tentatie.

Ca probe stau ur­mel­e pe care, din pacate, le-a lasat pes­te tot
pe mine. In special pe coapse. Si abdomen. Si brate. Ii intocmim
profilul criminal si il pandim cat de cat pregatite.

Momentul „atacului”: diminetile de weekend

„Ei, Andra, si pentru ca tot te-ai spetit o saptamana intreaga cu
diverse, de ce sa-ti refuzi un rasfat gustos?” Parsiv. Si mie dupa
ce mi-a dat cineva un deget dintr-un
aliment interzis
, o ora mai tarziu iau o mana,
din frigider.

Cam 50% din dietele mele au murit sambata dimineata. Sub pretextul
stresului. Gasisem solutia intr-o vreme. Saream din pat in adidasii
de sala. Si greu iti mai vine dupa o ora de efort fizic sa te
infigi in bacon. Lenese? Atunci mergeti vineri seara la cumparaturi
si luati ceva dietetic ce stiti ca abia astep­tati sa mancati la
trezire. Trebuie sa existe.

Momentul „atacului”: plimbarea prin mall

Recunosc, ma inec deseori la mall. Mai ales daca sunt acolo

restaurantele
in care am pacatuit cu anii. Imi
amintesc gus­tul, le dau tarcoale, vad oamenii savurand din
farfurii si aproape in 95% din cazuri de­ci­­zia e: hai!

Ma-ntoarce de pe drumul pier­zaniei o bluza ori o pereche de blugi
abia cumparata, stramtuta, cat sa ma ti­na cu picioarele pe taramul
regimului. Si am observat mai nou ca la final de me­niu, pe o
pagina oarecum pitita, multi au pus caloriile, obligati de ceva
legislatie. La unele n-am stiut daca sunt numere de telefon sau
kilojouli. Tare m-am speriat.

Momentul „atacului”: foamea lupeasca

Si apropo de lup, ca si el, mi-am schim­bat parul, dar naravul cu
greu – abia m-am invatat in atatia si atatia ani de
regimuri
sa am mereu la indemana mancare
indi­cata. Altfel, cand ma loveste foamea, ma asez la prima masa pe
care vad un me­niu. Sau bat in geamul primul non-stop, pentru ca
aud punga de grisine strigandu-ma pe nume.

20% dintre curele mele au pierit asa. Si dupa ele am plans cel mai
tare. A fost o moarte stupida. Directia pentru Protectia Dietelor
m-ar acuza de neglijenta.