Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: „Vine vara, rău îmi pare, nu stau bine pe cântare”!

Ocupată cu cele câteva kilograme în plus, căpătate pe timp de iarnă, şi necăjită de sutele de grame abia slăbite de când au înflorit vişinii, nici nu am băgat de seamă că vara bate la uşă. Acum, sincer vă spun că nu i-aş răspunde, pe principiul o las să bată, nu e nimeni acasă.
  • Publicat:
Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă:

Ocupată cu cele câteva kilograme în plus, căpătate pe timp de iarnă, şi necăjită de sutele de grame abia slăbite de când au înflorit vişinii, nici nu am băgat de seamă că vara bate la uşă.

Acum, sincer vă spun că nu i-aş răspunde, pe principiul o las să bată, nu e nimeni acasă.

Eu sunt mereu din seria primarilor surprinşi de ninsori – că vine zăpada în decembrie, că vine spre sfârşit de ianuarie, început de februarie, ei tot nepregătiţi sunt.

Aşa şi „dumneamea” cu vara cea vaporoasă. De câte ori vine, mă găseşte plină de dezamăgire pe un cântar cam mirat de cât poate duce. Dar ştiţi de ce se întâmplă asta? Că am stat şi m-am gândit la un platou cu amandine (bine, şi nişte mini-savarine). Păi se întâmplă pentru că m-am învăţat să îmi iau vara drept reper şi pentru că toata istoria siluetei mele se scrie în jurul lui iulie-august când, de fapt, n-are nicio importanţă luna din calendar sau grosimea hainei de pe tine. Mă explic imediat.

Vine vara, rău îmi pare, nu stau bine pe cântare

Cred că prima mea dietă a început pe 31 mai şi urma să mă pregătească pentru debutul verii din 1 iunie. Aşa am făcut eu cunoştinţă cu dietele – bună, noi suntem cele la care să apelezi pentru soluţii rapide şi cumplite culinar vorbind! Şi le-am crezut. Dar fiecare dietă care mă tortura mă lăsa mai slabă fix câteva zile, după care toate kilogramele izgonite de acasă se întorceau ca dalmaţienii din poveste – cu alţi 99 de prieteni după ei.

Bun, asta cu regimul care te sculptează rapid, cu preţul dezgustului culinar, e una dintre moştenirile dietetice nu tocmai sănătoase cu care am defilat nişte ani. A doua e îmbrăţişarea acestei curse contra-cronometru pentru un corp arătos în lunile calde. Ca şi cum din septembrie până prin aprilie aşa, ne punem nişte huse de maşini în cap şi ne rotunjim într-o veselie, neştiuţi de nimeni.

De parcă silueta ar înceta să mai fie o problemă de când dau gutuile şi până apar urzicile în piaţă. Mă uit şi în jurul meu – am 3 prietene intrate deja într-o cursă nebună pentru arătatul impecabil în costum de baie, toate cuplate, măritate sau  pe cale de măritiş, toate cu diverşi domni acasă care le văd aşa cum o să le vadă plaja în fiecare zi, dar asta nu pare să conteze. Pe siteurile cluburilor de sport au fost puse cronometre care arată numărul de zile, ore, minute şi secunde până la sosirea oficială a verii, iar lângă, ne cad ochii pe îndemnuri de genul „pregăteşte-ţi trupul de vară!”.

A explodat internetul cu reţeta de slăbit, dieta care te subţiază până la primul drum la mare, regimul care te face mai subţire ca algele de pe plajă. Toată lumea îşi scoate hainele transparente din dulap, suspină când vede că nu mai intră în ele, apoi se înfometează. Ce e cu noi, oameni buni, de ce intrăm într-o priză nevăzută când dă vara peste noi şi apoi ne culcăm pe o ureche din ce în ce mai grasă (altfel, de ce ar mai fi nevoie să ne tăiem tot din meniu prin primăvară ca să dăm bine la piscine)?

Închin o Pina Colada pentru echilibru!

Vă gândiţi pesemne la mâncăruri fără gust care să vă facă să fiţi cât mai prezentabili în haine minuscule, aşa că eu cu discursul meu despre importanţa echilibrului în toate cele 365 de zile par că vorbesc în chineză. Dar opriţi-vă un pic din goana asta nebună după silueta caniculară şi gândiţi-vă câţi nervi, câtă sănătate şi câte traume pentru piele (vergeturi, pe numele lor) aţi economisi dacă nu aţi mai vedea slăbitul ca pe o misiune strict în sezonul mersului la plajă, ci ca pe o preocupare zilnică din ianuarie până în decembrie.

Ce fericit şi recunoscător v-ar fi organismul că nu-l mai speriaţi cu diete groaznice şi că nu-l mai îmbuibaţi cu tot ce aţi poftit, dar nu aţi gustat, căci aveaţi normă de pierdut până ajungeţi la ştrand. Nu mai vorbesc de partenerul (partenera) care nu va mai simţi că are o jumătate care arată bine şi care se îngrijeşte de asta doar trei luni pe an. Ş-apoi, bine că organismul ăsta nu are o portavoce prin care să ne spună vreo două după fiecare episod din acest de slăbit rapid, urmat, categoric de un îngrăşat mai mult sau mai puţin dramatic.

Vă propun ca vara aceasta să uităm de superficialitatea siluetei de moment, să nu mai luăm în seama soluţii-fulger şi să ne punem pe noi mai presus de orice măsurătoare kilogramistică. Să mâncăm cu măsură, dar şi cu poftă, să dansăm/ facem sport până nu mai putem, dar şi să lenevim în paturi scăldate de soare, să oprim ticăitul acela al taliei de vacanţă, dar să nu uităm să ne preocupăm de kilograme şi sănătate.

Poate o să atingem greutatea visată în octombrie, când plajele se golesc, ori poate că ne va plăcea cu adevărat de noi abia în decembrie, când restul lumii a depus deja 2 kilograme pe şolduri numai din bomboane furate de pom. Cui îi pasă? Oferte bune la avion vor tot apărea pentru plaje însorite în ianuarie, iar sentimenul acela că eşti mereu în formă, niciodată hămesit şi de cântar dezamăgit, o să merite to(r)t!

Fie vară, fie iarnă, aventurile Pofticioasei continuă pe www.pofticioasa.ro.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân