Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: pozele motivationale din reviste

Cand am inceput sa ma intreb oare ce rol au si asa numitele poze motivationale in dietele noastre, am lasat tocatorul pe care imi macelaream viitoarea salata si am fugit la cel mai bun prieten al omului. Google.
Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: pozele motivationale din reviste
Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: pozele motivationale din reviste

„Andra mama, mai lasa
muntele ala de clatite si nu te mai gudura pe langa mamaie sa-ti
faca iar cartofi prajiti – nu vrei sa te faci si tu slabuta ca
fetitele astea blondute din Neckerman. Ia uita-te la pagina 25”,
eram dojenita. Oare am trecut cu mancatul de clatita cu numarul
25?, ma-ntrebam eu…

Cand am inceput sa ma intreb oare ce rol au si asa numitele poze
motivationale in dietele noastre, am lasat tocatorul pe care imi
macelaream viitoarea salata si am fugit la cel mai bun prieten al
omului. Google. Prima fotografie aparuta a fost cea a unei pisici
cu ochi mari si umezi, un fel de verisoara, cred, cu parsivul motan
din Shrek.

Sub ea, scris cu majuscule „FEED ME” (hraneste-ma). Sub asta, cu
majuscule nebolduite „cine va hrani animalele de companie, daca tu
nu vei mai fi in preajma – slabeste, pastreaza-te in forma!”.

Si apoi tot timpul cat am taiat rosii, ardeii, ceapa si avocadoul,
si pana am digerat, m-am tot intrebat: fiti seriosi, a convins
afisul asta pe careva cumva candva sa nu mai ceara
meniuri XXL
si sa schimbe chipsurile cu aroma
de barbecue pe morcovi cruzi?!

Before & forever after

Este plin orasul de tot felul de spiridusi ai siluetei care ne
opresc pe la colt de strada ca sa ne imparta fluturasi
convingatori. Cu o doamna, initial numai buna de ilustrat
diagnosticul de
obezitate
morbida, deprimata si prost
imbracata. Si apoi, transformata: gata de tras prin inel – inel din
acela pentru degetul mic, ce credeati? – cu gura pana la urechi si
impacata cu moda.

Cu riscul sa va supar rau sau sa va fac sa va strambati tare cu
revista in fata, pe mine pozele astea nu m-au convins niciodata.
Le-am analizat indelung sa vad daca nu cumva au trisat pungasii, pe
vreo doua le-am si dus pana in casa, cu promisiunea ca ma uit la
ele sa ma apuce ambitul.

Pe amandoua, dar pe amandoua, le-am folosit in scopuri diavolesti:
o data sa sterg repede cu ceva la indemana o crema de tort scapata
pe canapea si alta data sa notez rapid un numar al unei firme de
catering cu
pizze si tiramisuuri
aduse parca de la masa
lu’ Petru si Pavel, din Rai.

N-as putea sa va explic exact din ce motiv, dar kilogramele astea
de povesti de succes ilustrate m-au lasat in cel mai bun caz
indiferenta. In cel mai rau, mi-au facut pofta de cheesecake.
Pozele cu germancute suple din Neckermanul mamei, pliantele inainte
si dupa, capatate la gura de metrou, nici macar fotografiile mele
din perioada de glorie in domeniul zveltetei nu imi transmit mare
lucru atunci cand imi caut echilibrul culinar.

Citeste mai multe in editia tiparita a revistei Ce se
intampla, Doctore?

Citeste si:
Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: pericolele
deliciilor de vara