Jurnalul Pofticioasei: „Nu te lăsa pradă tăvii cu cozonac!”

Mai o pască prin aprilie, mai un mititel de 1 mai, mai un all-inclusive în vacanţa de vară, apoi nişte must şi niscai dovleac la cuptor şi gata, am ajuns să vorbim din nou despre dragul şi mult ispititorul Crăciun.
Jurnalul Pofticioasei: „Nu te lăsa pradă tăvii cu cozonac!”

Mai o pască prin aprilie, mai un mititel de 1 mai, mai un all-inclusive în vacanţa de vară, apoi nişte must şi niscai dovleac la cuptor şi gata, am ajuns să vorbim din nou despre dragul şi mult ispititorul Crăciun.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu raportez că am ajuns mai uşoară cu 9 kilograme faţă de Crăciunul lui 2013. Şi nu am să mă las pradă niciunei tăvi cu cozonac! Poate doar la cârnaţi să mă mai îmbiaţi, dar promit să mă ţin tare!

Cineva mi-a spus că dacă nu ar exista Crăciunul acesta pus în drumul dintre două veri, atunci nu ar avea niciodată nevoie de cură de slăbire. Adică, vara e în formă maximă, mai calcă un pic strâmb cu toate tentaţiile de vacanţă, toamna e numai bună ca să-şi revină şi să dea jos micul sau marele surplus din concediu şi taman când prinde avânt să se menţină şi să meargă cuminte pe drumul cel drept, ho-ho-hotărârea lui e curmată de spiritul Crăciunului.

Pomeni pentru răposaţii porci, cârnaţi cu mirosul înnebunitor pe toate gardurile şi în toate galantarele, ciocolate în toate combinaţiile irezistibile cu mere şi scorţişoare şi coniac, scara de bloc inundată de parfumul fripturii, vinul fiert alintat cu zaharuri de nu le mai ştie nimeni numărul şi câte şi mai câte.
Ei, pun vreo 2, 3, hai 4 kilograme, abia apuci să te scuturi de ele, dă Paştele peste tine. Mai iei şi atunci in plus nişte kilograme şi intri în ritm alert de antrenamente pentru plajă. Ce mai tura-vura, Crăciunul ne încurcă teribil, era concluzia interlocutorului meu. Numai dacă îl lăsăm, l-am completat eu în gând.

Ce proiectezi, aia ai!


M-am păcălit şi eu vreo trei, patru Crăciunuri cu ruptul ritmului dietei şi cu revenitul anevoios la mâncatul cuminte, după toate nebunia cu Moşu’ şi şoriciu’. Până când am stat niţel şi am reconsiderat toată tradiţia care ne-a fost, până la urmă, cam băgată pe gât.

Cine spune că nu va ninge dacă nu înghiţi minimum 5 sarmale? Şi cine crede că spiritul sărbătorilor nu te pătrunde dacă nu ai crampe uşoare şi cel puţin primul nasture deschis la pantaloni?

Cine ne ţine pistolul la tâmplă să cumpărăm munţi de cozonaci?
Şi de ce trebuie să ne gândim automat, când auzim colindul cu „ş-au vânat un iepuraş”, cum i-ar sta bietului la tavă, frăgezit cu vin?

De ce alegem să ne îmbuibăm de parcă 26 decembrie n-ar mai exista? De ce vorbim atâta despre mâncare (şi plasme) în loc să înţelegem mai bine sărbătoarea asta? Însufleţită de toate aceste întrebări, anul trecut am mâncat de sfântul Crăciun fix două bucăţele de cârnat de casă, cât nişte degete de prinţesă. Şi să ştiţi că m-a atins magia, chiar şi în aceste condiţii alimentare precare 🙂

Crăciunul nu e despre calorii

V-am bulversat cu acest subtitlu, nu-i aşa? Nu mai înţelegeţi de ce vă spun că sărbătoarea ce vine peste noi nu este despre număratul atent al caloriilor, taman după ce am pledat împotrivat farfuriilor doldora de mâncare. Păi pentru că nu e nici despre înfulecat calorii, nici despre evitat, nici despre numărat.

Trebuie să încetăm să-l mai privim ca pe o perioadă a îmbuibării – pentru că aşa ni s-a spus, pentru că aşa au făcut cei din familie, pentru că, pentru că… În momentul în care am început să mă scutur de toate prejudecăţile culinare ale Crăciunului, am realizat, de pildă, că nu-mi place cozonacul. Asta după ani întregi în care îl mâncam în cantităţi considerabile pentru că „aşa se face”.

Nu mă dau în vânt, în vifor, mă rog, anotimpul cere cuvinte adaptate, nici după sarmale – am descoperit că nu îmi pică chiar extraordinar carnea tocată şi, dacă nu îmi face bine, de ce să iau obligat-forţat, drumul tradiţiei şi apoi al spitalului de urgenţă? Vinul fiert, pare-se, nu mă dă nici el pe spate – nici la propriu, nici la figurat, deşi mi-a fost servit ani la rând drept băutura fără de care nu există ajun cum se cuvine.

Ce încerc să vă spun este că poate ar trebui să ieşim cu toţii din acest clişeu mai bătrân ca Moş Crăciun, clişeu care ne pregăteşte pentru o perioadă de mâncat cu nemiluita la finalul lui decembrie.

Nu trebuie să te întorci la hainele L doar pentru că aşa e datina. Nu trebuie să îţi umpli farfuria cu vârf doar pentru că, în surdină, cântă Hruşcă. Nu trebuie să înveţi să faci caltaboş, doar ca să nu se piardă reţeta familiei, dacă nu-ţi place, uită-l!

Cum ne proiectăm Crăciunul, alimentar vorbind, aşa îl vom avea. Ieşiţi din tipare, gândiţi-vă ce v-ar face bine şi creaţi noi obiceiuri benefice.

Dragă Moş Crăciun…

E sezonul dorinţelor, aşa că îmi voi pune şi eu câteva, legate de diete, pofte şi rochii mărimea S. Dragă Moşule, nu-ţi cer să-mi dai, ci, dimpotrivă, să-mi mai iei 5 kilograme. Dacă ai fi pe atât de darnic pe cât se zvoneşte, mi-ai lua chiar 7. Nu, nu voi rămâne cu prea puţine, te rog nu începe şi tu ca mama! Mai vreau să îţi cer să umpli pieţele în 2015 cu ţărani harnici care să ne încânte cu legumele şi fructelor lor curate.

Mi-ar plăcea să am şi o turmă de capre, să fac cea mai bună brânză din lume din laptele lor. Dar, să fim serioşi, unde să le ţin?! Aş aprecia şi dacă i-ai da lui Jamie Oliver mai multe idei de reţete vegetariene. Şi mai vreau să-ţi cer, pentru toţi cei care mă citesc, pofte rele zero şi bucurii mari fără număr!

Poveştile Pofticioasei sunt şi www.pofticioasa.ro.