Dietele de slăbire care te îngrașă, de fapt: Corpul secretă mai multă insulină și aceasta îngrașă

  • Publicat:
Dietele de slăbire care te îngrașă, de fapt: Corpul secretă mai multă insulină și aceasta îngrașă
Foto; Shutterstock

Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, explică cât de periculoase pot fi de diete extreme ce presupun consum sub 1.000 de kilocalorii pe zi. Această slăbire este una pe care organismul peste 40 de ani o percepe ca pe un stres, iar atunci organismul se apără și secretă insulină în exces, iar insulina îngrașă, explică Cori Grămescu.

„După 40 de ani, vedem consecințele comportamentului nostru: oboseală, forțarea permanentă a corpului, a sistemului nervos, expunerea cronică la stres, la insomnie, tot programul al omului modern care înseamnă: exces de cafea, alcool, tutun, substanțe recreaționale, lipsa de mișcare, lipsa unui program. Toate acestea ne influențează nivelul hormonal”, explică Cori Grămescu, într-un interviu oferit pentru Ce se întâmplă, doctore.

„Am avut cliente care la 600 de kilocalorii pe zi se îngrășau”

„Atunci când ne înfometăm, noi ne gândim doar la interesul nostru pe termen scurt. În general, aceste diete au un consum de sub 1.000 kilocalorii pe zi. Acesta înseamnă că pierdem apa, conținut intestinal. După care, vedem că acest ritm de slăbire foarte accelerat se reduce. Am avut cliente care la 600 de kilocalorii pe zi se îngrășau. Este halucinant”, menționează experta.

„Organismul nostru este un sistem în care partea hormonală modulează și influențează semnificativ efectul metabolic. Acțiunea hormonilor digestivi influențează si mai mult acest sistem hormonal principal. Și atunci intrăm într-o tragedie nutrițională, în care noi mâncăm din ce în ce mai puțin: masa musculară scade, masa de grăsime crește, apetitul este foarte denaturat.”

Corpul percepe slăbirea foarte restrictivă ca pe un stres

„Această slăbire foarte restrictivă în calorii și nutritiv este o slăbire pe care organismul o percepe ca pe un stres și atunci corpul se apără secretând insulină în exces, iar insulina îngrașă, cortizolul îngrașă. Intrăm într-un proces distructiv în care corpul încearcă să își păstreze resursele.

„Nu vedem efectele în primele săptămâni, dar unghiile cresc mai încet, părul nu mai crește așa mult, celulele nu se mai reînnoiesc cu aceeași viteză, pielea are de suferit, masa musculară se duce pe apa sâmbetei”, explică Cori Grămescu.

Sfârșim prin a fi mai grași decât înainte de cură

„Când vom începe să mâncăm din nou, o sa mâncăm carbohidrați simpli: pizza, paste, cartofi prăjiți, nu o să tânjim după broccoli la abur. Ne este foarte foame și ne săturăm mai greu. Aceasta este spirala prin care noi la fiecare cura de slăbire drastică sfârșim prin a fi mai grași decât înainte să ne apucăm.”  

Pentru fiecare kilogram slăbit, 10 zile ne menținem

„Când ținem o dietă la 40 de ani, ne gândim la partea activă de dieta; cam 2-3 kilograme pe lună slăbite, într-o situație optimistă, după care pentru fiecare kilogram slăbit, ne gândim la 10 zile de menținere în care mâncăm ce trebuie.”

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân