Cori Grămescu: consilierea, suportul emoțional și mișcarea adaptată reduc efectele kilogramelor în plus

Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, atrage atenția asupra modului în care femeile sunt afectate de creșterea în greutate.
  • Publicat:
Cori Grămescu: consilierea, suportul emoțional și mișcarea adaptată reduc efectele kilogramelor în plus
Cori Grămescu: consilierea, suportul emoțional și mișcarea adaptată reduc efectele kilogramelor în plus

Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, atrage atenția asupra modului în care femeile sunt afectate de creșterea în greutate și vine cu trei soluții simple pentru a evita ca numărul kilogramelor în plus să ne afecteze negativ viața.

Lipsa de încredere, nemulțumirea de sine, incapacitatea de concentrare, scăderea energiei și a performanței zilnice în activitățile ce țin de locul de muncă, dar și cele de acasă, precum și afecțiunile de sănătate precum dereglările menstruale și de digestie sunt cele mai întâlnire efecte ale creșterii în greutate. Pentru a elimina aceste efecte, Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție, ne învață cum trebuie să fie un plan de slăbire eficient care să ne ajute să ne schimbăm atât corpul, cât și relația pe care o avem cu noi, dar și cu ceilalți.

„Pentru a ne schimba în bine trebuie să învățăm să construim noi obiceiuri astfel încât să înlocuim tiparele disfuncționale de comportament. Cu pași mici, constanți și conștienți în direcția potrivită, putem ajunge aproape de obiectivul nostru de sănătate și wellness. Când suntem într-un proces de slăbire ieșim din zona noastră de confort, iar pentru a ne adapta la diferite domenii ale vieții, cum ar fi modul în care mâncăm, modul în care ne antrenăm și modul în care relaționăm cu cei apropiați, mai ales dacă nu ne înțeleg sau nu știu cum să ne susțină procesul de slăbire avem nevoie de suport și alinare emoțională din partea unor specialiști”, a declarat Cori Grămescu.

Cu un plan alimentar sănătos, mișcarea fizică blândă, dar mai ales suport și consiliere zilnică, peste 2300 de femei au reușit să își atingă obiectivele privind scăderea în greutate cu ajutorul platformei fondată de Cori .

Cori Grămescu dezvăluie care sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare atunci când începem un proces de slăbit:

  1. Programe personalizate și consiliere

Pentru a învăța cum să transformăm un vis în obiective intermediare, să învățăm să ne menținem motivația, să ne adaptăm dinamic resursele pentru a ne atinge scopul și, poate cel mai important, să învățăm să facem aceste transformări în mod firesc, organizat și totuși organic avem nevoie de suportul zilnic al unui specialist.

„În programele de slăbire generate de platforma noastră clientele primesc în primul rând un meniu personalizat în funcție de preferințele alimentare, un aspect care reprezintă de fapt cheia menținerii dietei pe termen lung. În al doilea rând, au parte de consiliere zilnică și în timp real din partea mea și a echipei mele de nutriționiști atât în ceea ce privește mesele zilnice, a modului cum pot gestiona anumite situații neprevăzute, dar și de suport de motivație și alinare emoțională”, explică Cori Grămescu.

  1. Adaptarea programului de suport la capacitatea individuală

Cori Grămescu recomandă ca toate programele de antrenament să fie adaptate la capacitatea individuală, de aceea în cadrul platformei sale de diete yummdiet.com a pus la dispoziția clientelor sale o serie de antrenamentele fizice blânde eficiente pentru persoanele care nu au făcut niciodată sport și totodată care sunt o opțiune foarte bună pentru a deveni mai activi și a avea un metabolism mai rapid, dar și antrenamente adaptate pentru cei cu o rezistență fizică mai mare.

  1. Suport emoțional

„Comunitatea yummdiet.com a avut un rol deosebit de important în procesul prin care au trecut cele 2300 de femei care au reușit să slăbească de la începutul anului și până acum. Ne-am dorit să creăm un loc lipsit de judecăți și prejudecăți și facem tot ce ține de noi pentru a menține un mediu încurajator, pozitiv și care promovează o imagine de sine sănătoasă și realistă. yummdiet.com este un mediu de învățare și suport pentru clienții noștri în care le oferim celor care de cele mai multe ori nu se bucură de susținerea prietenilor și a familie în acest proces dificil un mediu încurajator, pozitiv, care promovează o imagine de sine sănătoasă și realistă. Tot în acest scop venim în susținerea clientelor noastre cu un webinar live săptămânal”, completează Cori Grămescu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”