Citrice: beneficii pentru sănătate, siluetă şi frumuseţe

Organismul devine mai puternic atunci când îşi culege vitaminele şi mineralele din fructe (cea mai mare sursă naturală de energie). Un alt mare avantaj al fructelor este legat de absorbţia nutrienţilor, care este cu mult mai mare decât în cazul suplimentelor
Citrice: beneficii pentru sănătate, siluetă şi frumuseţe
Citricele – portocalele, lămâile, ananasul, toate acestea sunt acide și, deci, atacă smalțul dinților, favorizând apariția cariilor. Fă-ți un obicei și clătește bine gura cu apă după ce consumi astfel de alimente, pentru a echilibra nivelul de aciditate de la nivelul cavității orale.

Vitamina C, un antioxidant esenţial

Citricele sunt un izvor de sănătate graţie conţinutului mare de vitamina C. Consumate sub formă de suc sau ca atare, două-trei citrice de mărime medie asigură o mare parte din porţia zilnică recomandată de vitamina C. În perioadele de stres prelungit (timp în care imunitatea scade şi riscul de infecţii respiratorii creşte) este bine să ne apărăm de episoadele supărătoare de răceală cu ajutorul acidului ascorbic (vitamina C).

Mai mult decât atât, vitamina C reduce cu mult numărul radicalilor liberi în corp, vinovaţi în apariţia tumorilor canceroase, menţinând ţesuturile puternice şi tinere pentru mult timp. De asemenea, o alimentaţie bogată în citrice acţionează ca un bun adjuvant în tratamentul diabetului, osteoporozei, parodontozei, hipertensiunii arteriale, anemiei prin deficit de fier, alergiei, scorbutului, infecţiilor bacteriene, parazitare, fungice, virale, astmului, fracturilor şi gingivitei.

Dacă te învineţeşti uşor, tot vitamina C te ajută să tratezi această sensibilitate a capilarelor. Probleme date de calculii renali pot fi prevenite cu ajutorul consumului a două, trei portocale pe zi. Citratul din acestea este o substanţă capabilă să disipe calculii renali (cristale de origine calcică, în general) din rinichi, prevenind în acest fel formarea lor şi declanşarea crizelor.

Dacă eşti genul de persoană care uită să bea apă şi ai avut probleme cu pietrele la rinichi, din nou, mănâncă portocale! Jumătate de litru de suc de portocale pe zi reduce riscul pietrelor la rinichi. Gustul dulce-acrişor îţi măreşte senzaţia de sete, aşa că vei începe să te hidratezi mai mult, spune Alexandra Iliuţă.

Funcţiile cognitive sporesc în prezenţa vitaminei C şi a acidului folic, demonstrează studiile efectuate de-a lungul anilor, în special pe bătrâni şi copii. La fel de benefică este în cazul osteoporozei pentru că ajută într-o mare parte la menţinerea densităţii osoase. În cazul anemiilor, acidul ascorbic are un rol important în fixarea fierului în organism. De aceea, nutriţioniştii recomandă în alimentaţia copiilor, a femeilor gravide un consum ridicat de zeamă de lămâie.

Dacă doriţi să încercaţi portocala în combinaţii inedite în bucătărie, încearcă un somon la cuptor în sos de portocale şi crustă de susan (toate acestea după ce aţi lăsat peştele la marinat în sosul obţinut din suc de portocale, ulei de măsline, câteva picături de sos Tabasco şi miere). Sau puteţi pune felii de portocale în salata voastră preferată adaugă tehnicianul nutriţionist Alexandra Iliuţă.