Ce să mănânci să slăbești la față, dacă ai probleme cu retenția de apă

Iată ce alimente să consumi și ce alimente să eviți dacă vrei să slăbești la față și dacă ai probleme cu retenția de apă.
  • Publicat:
Ce să mănânci să slăbești la față, dacă ai probleme cu retenția de apă
Foto: freepik

Atunci când încerci să slăbești, în special în zona feței, anumiți factori precum cei genetici sunt greu de ținut sub control. În cazul în care te trezești destul de des cu fața umflată, vinovată ar putea fi cina aia care conținea prea multă sare. Sensibilitatea la anumite ingrediente, precum lactoză sau gluten, poate produce balonare, inflamații și dezechilibre hormonale.

Mai mult, este posibil ca aceste efecte să apară și din cauza retenției de apă, care se regăsește de cele mai multe ori în țesuturi, articulații și între celule.

Dacă încerci să combați aspectul de față umflată, poți începe prin a adopta câteva schimbări în dietă. Iată ce alimente să consumi și ce alimente să eviți.

Alimente pe care să le eviți dacă vrei să slăbești la față

Regula de bază care se aplică în orice dietă este să renunți la alimentele procesate. Există numeroase alimente care te fac să iei în greutate, cauzează retenția de apă și inflamațiile, iar toate astea pot fi vizibile la nivelul feței.

De cele mai multe ori, produsele procesate conțin ingrediente care au sare adăugată, zahăr sau carbohidrați rafinați și grăsimi trans. Dacă vrei să reduci aspectul de față umflată, renunță la alimentele procesate și limitează consumul de sare.

Ia în calcul și glicogenul, care este un carbohidrat rafinat greu de digerat și care produce retenția de apă.

Pe lista alimentelor pe care ar trebui să le eviți se numără și alcoolul, care are efecte de deshidratare și cauzează inflamații. De asemenea, afectează calitatea somnului, iar asta poate rezulta aspectul umflat al feței. Excesul de alcool este asociat creșterii în greutate, fiind bogat în calorii și redus în nutrienți.

Alimente pe care să le consumi mai des

Este destul de dificil să slăbim doar la față, dar putem reduce retenția de apă din tot corpul și să îmbunătățim sănătatea pielii. Se recomandă să consumi foarte multă apă, fructe și legume, în special cele care conțin potasiu (banane, avocado, spanac), magneziu (nuci, semințe, fasole, frunze verzi) și vitamina B6 (năut, cartof dulce, banane).

Nu uita să integrezi în dietă și cerealele integrale, acizii grași omega-3 și proteinele slabe. De asemenea, consumul de alimente care conțin antioxidanți poate încetini apariția primelor semne ale îmbătrânirii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân