Ce alimente protejează creierul

Cercetatorii de la Academia Americană de Neurologie au identificat, alimentele care ajută la prevenirea unor boli degenerative, printre care şi Alzheimer. Dintre toate alimentele cercetate, studiile arată că şase alimente au cele mai multe efecte neuroprotectoare.
  • Publicat:
Ce alimente protejează creierul

Cercetatorii de la Academia Americană de Neurologie au identificat, alimentele care ajută la prevenirea unor boli degenerative, printre care şi Alzheimer. Dintre toate alimentele cercetate, studiile arată că şase alimente au cele mai multe efecte neuroprotectoare, notează Gândul.

Somonul

Creierul nostru este compus în mare parte din grăsime, care este folosită ca o componentă a membranelor biologice ale neuronilor. Principala funcţie a acestei grăsimi este să protejeze neuronii şi să ajute la crearea de noi conexiuni între celule. Grăsimea din creier este una bogată în acizi graşi ca omega 3, pentru acestea somonul este una dintre cele mai bune surse. Universitatea din Maryland (SUA) a realizat un studiu care arată că acizii graşi omega-3 sunt utili şi pentru a reduce  riscul de boli cardiovasculare, pentru îmbunătăţirea memoriei şi a performanţelor cognitive şi luptă împotriva depresiei.

Fructele de pădure

Pe locul doi se sitează fructele de pădure. Îmbătrânirea cerebrală este cauzată de procesul de oxidare a neuronilor, cauzat de radicalii liberi. Afinele, murele sau zmeura au o concentraţie mare de antioxidanţi, care luptă împotriva radicalilor liberi şi stimulează activitatea cerebrală. Antioxidanţii sunt una dintre puţinele substanţe pe care corpul uman nu le produce, din acest motiv fiind necesar să ne aprovizionăm cu ei, din alimente. 

Sfecla roşie

Sfecla roşie ajută şi ea prevenirea bolilor degenerative. Astfel, conform unui alt studiu realziat de Universitatea Wake Forest din Statele Unite ale Americii şi publicat pe site-ul revistei ştiinţifice „Nitric Oxide – Biology and Chemistry”, sfecla roşie este bogată în nitraţi naturali, facilitând fluxul de sânge care alimentează creierul. Consumul  zilnic de sfeclă roşie ajută la îmbunătăţirea fluxului sanguin în creier. Totodată sfecla roşie este una din legumele cele mai bogate în antioxidanţi, compuşi care protejează organismul de radicalii liberi, informează passeportsante.net.

Uleiul de măsline

Uleiul de măsline îşi aduce şi el aportul la prevenirea demenţei sau a Alzheimerului. Acest lucru a fost releifat printr-un studiu realizat  în anul 2015 de o echipă de cercetători de la Universitatea  din Chicago. Cercetătorii au finalizat în urma cercetării  un plan anti-Alzheimer, care reduce cu 53% şi  riscul de a dezvolta alte  forme de demenţă. Planul, numit şi dieta MIND, combină dieta mediteraneană cu una menită să  să prevină bolile cardiace. În urma acestei combinaţii specialiştii au obţinut  o listă cu zece grupe de alimente sănătoase pentru creier printre care se numără şi uleiul de măsline extravirgin. Efectul benefic al acestuia  este dat de polifenolii prezenţi în uleiul de măsline cresc capacitatea de învăţare şi au efecte benefice asupra memoriei.

Spanacul

Un alt aliment cu reale proprietăţi medicale este şi spanacul. Acesta şi varza creaţă se află printre legumele cu cele mai puternice efecte anti-îmbătrânire. Calităţile lor vin de la faptul că  sunt bogate în acid folic (vitamina B9) şi vitamina B 6. Aceste două vitamine protejează creierul şi  impiedică apariţia bolii Alzheimer, potrivit rezultatelor unui studiu publicat în martie 2013 şi intitulat „Prevenirea atrofierii materiei cenuşii,  legată de boala Alzheimer, prin tratament cu vitamina B”.

Sirop de arţar

Siropul de arţar se regăseşte şi el printre alimentele care ajută la regenerarea creierului uman. Este concluzia unui studiu publicat în luna martie 2016 şi prezentat la reuniunea  anuală a American Chemical Society, care  demonstrează avantajele siropului de arţar pentru creier. Consumul acestuia protejează celulele nervoase de efectele nocive ale trecerii timpului. Siropul de arţar conţine peste o sută de substanţe nutritive benefice pentru creier. „Ştim deja ca siropul de arţar are peste o sută de compuşi bioactivi, dintre care unii au proprietăţi antiinflamatorii”, a declarat preşedintele Federaţiei producătorilor de sirop de arţar din Quebec, Canada.

Cercetătorii sunt de părere că ingredientul-cheie al siropului de arţar este concentraţia sa bogată de fenoli. Compuşii fenolici care se găsesc în plante au efecte actioxidante puternice. Resveratrolul este un alt tip de compus fenolic cunoscut pentru efectele sale neuroprotectoare. „Acum, studiile arată că siropul de arţar din Canada are efecte neuroprotectoare similare cu resveratrolul, un compus care se găseşte în vinul roşu”, a spus dr. Navindra P. Seeram.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”