Cât mănânci la prima întâlnire? 7 reguli pe care să le respecţi

“6 pulpe superioare de pui cu garnitura de cartofi la cuptor, 2 portii mari de macaroane cu branza, o cutie de inghetata si 2 beri” – atat a consumat o anume domnisoara la prima intalnire cu un prieten de-al meu. Stiu, poate parea amuzant pentru unii, infricosator pentru altii.
Cât mănânci la prima întâlnire? 7 reguli pe care să le respecţi

Despre greutatea primei impresii s-au scris cărţi. Contează aspectul general, stilul vestimentar abordat, modul în care vorbeşti, în care te mişti, modul în care priveşti şi ceea ce exprimi prin simpla prezenţă. Şi mai mult decât atât, am spune noi: este important şi ce şi cât mănânci la prima întâlnire.

“6 pulpe superioare de pui cu garnitură de cartofi la cuptor, 2 porţii mari de macaroane cu brânză, o cutie de îngheţată şi 2 beri” – atât a consumat o anume domnişoară la prima întâlnire cu un prieten de-al meu. Ştiu, poate părea amuzant pentru unii, înfricoşător pentru alţii.

În acelaşi timp, se spune că dragostea trece prin stomac… În cazul unora, sentimentul se instalează la nivelul acestui organ chiar de la prima întâlnire. Curios poate, dar a existat şi un al doilea rendez-vous, moment în care domnişoara şi-a potolit foamea după ce a savurat în cadrul unei singure mese 15 bucăţi de peşte plus garnitură şi 3 porţii de desert. La a treia întâlnire au mers la un restaurant vestit, unde porţiile sunt mai mult decât generoase. După un aperitiv cu diverse gustări gen humus, salate, tabouleh, un fel principal pe bază de carne de oaie, un desert cu specific turcesc şi câteva cocteiluri, aceeaşi domnişoară s-a manifestat încă flămândă! A patra întâlnire nu a mai existat.

Dar, amicul meu nu a invocat nici motive financiare şi nici pericolul în care se aflau siluetele amândurora drept cauză, ci, surpriză… nepotrivire de caracter. Din păcate, nici misterul pentru care ea mânca atât de mult la o singură masă nu a fost elucidat. 

Pasul spre a doua întâlnire

Evident, nu este obligatoriu să iei masa împreună chiar din primul moment, însă pot apărea situaţii neaşteptate. Aşa că este bine să ţii cont de câteva sfaturi, dacă chiar doreşti şi o a doua întâlnire.

  • Nu pleca cu stomacul gol la întâlnire, în speranţa că dacă te înfometezi cu 2 zile înainte vei arăta mai suplă. Vei risca fie să ai o stare de apatie, care poate duce şi la leşin, fie să te transformi

într-o termită imediat ce chelnerul a adus mâncarea, iar apoi rişti să-ţi fie rău.

  • Fără restaurante fast-food la prima întâlnire, dacă se poate.
  • Evită ceapa şi usturoiul şi sosurile gen maioneză în ziua cu pricina, indiferent de cât de mult îţi plac şi chiar dacă eşti conştientă de efectele lor benefice asupra sănătăţii.
  • Nu comanda feluri de mâncare ce nu îţi fac cu ochiul, doar ca să faci impresie bună: scoici, melci, alge etc.
  • În general, este bine să consumi alcool puţin spre deloc, poate doar un pahar cu vin roşu.
  • Alimentele care duc la balonare: fasole, linte, mazăre, conopidă, cartofi ca atare sau în diverse combinaţii trebuie tăiate din meniul primei întâlniri.
  • Nu comanda 3 feluri de mâncare o dată. Poate apoi veţi merge la dans!

P.S.: Amicul meu are o altă iubită. Acesteia îi sunt suficiente 2 felii de pâine cu icre într-o zi…
 

Mădălina Drăgoi
Mădălina Drăgoi

Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy.

Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru care lucrau atât din punct ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Alina Lazăr, consilier dezvoltare personală : Cum alegem terapeutul potrivit