Boli grave, alimente controversate

Sunt întrebată în ultima vreme de către pacienţi cu boli grave, precum cancerul, ce fel de dietă ar putea să respecte pentru a ţine sub control evoluţia bolii sau eventual, pentru a o face să dea înapoi. Este adevărat că dacă o dietă nesănătoasă este acuzată pentru favorizarea apariţiei cancerului şi altor boli grave, este posibil ca şi o "contradietă" sănătoasă să contribuie la vindecare.
  • Publicat:
Boli grave, alimente controversate

Sunt întrebată în ultima vreme de către pacienţi cu boli grave, precum cancerul, ce fel de dietă ar putea să respecte pentru a ţine sub control evoluţia bolii sau eventual, pentru a o face să dea înapoi. Este adevărat că dacă o dietă nesănătoasă este acuzată pentru favorizarea apariţiei cancerului şi altor boli grave, este posibil ca şi o „contradietă” sănătoasă să contribuie la vindecare.

Însă mulţi specialişti au reţineri în privinţa dietelor minune. Există mai multe aspecte: pe de o parte, procesul terapeutic, radioterapia sau chimioterapia necesită un anume suport alimentar. Pe de altă parte, se vehiculează numele unor alimente minune, cum ar fi Guanabana (graviola), un fruct originar din Caraibe despre care se spune că are puterea de a preveni, ba chiar trata, se pare, cancerul!

Bogat în vitaminele B şi C, ajută la protejarea imunităţii şi la hidratarea pielii. În plus, conţine adriamicină, o substanţă similară citostaticelor, dar în formă naturală, administrarea acesteia fiind considerată chiar o terapie eficientă pentru cancer, lipsită însă de efectele secundare ale chimioterapiei clasice – stare de rău, greaţă, pierderea părului. Apoi, vorbim despre dietele minune din folclorul medicinal, cum ar fi binecunoscuta dietă a doctorului Breuss, care a făcut istorie.

Tratamentul propus de medicul austriac Rudolf Breuss, la începutul anilor 1900, se baza pe presupunerea lui că tumorile s-ar hrăni cu proteine, astfel că, pe o perioadă de 42 de zile, medicul priva organismul bolnavului de orice proteină. Folosind această metodă, medicul considera că tumoarea s-ar atrofia.

În tot acest timp, el recomanda diferite ceaiuri şi sucuri de legume şi fructe, în funcţie de specificul cancerului, cel mai cunoscut fiind sucul de sfeclă roşie (300 g) la care s-ar adăuga un morcov (100 g), o ţelină (100 g), o ridiche neagră (50 g) şi sucul de la un cartof de mărime medie. Breuss considera acest suc ca fiind unul din cele mai puternice remedii pentru tratarea cancerului şi a leucemiei.

La vârsta de 80 de ani, doctorul Breuss a fost dat în judecată de către Colegiul Medicilor din Austria, care considera tratamentul lui ca fiind empiric, însă a fost achitat când avocatul său, fost bolnav de cancer vindecat chiar de dr. Breuss, a prezentat listele cu toţi pacienţii care au scăpat de cancer prin această metodă.

Vegetalele fac legea în dietă

Într-adevăr, pornind de la această metodă care a făcut istorie în medicina europeană, putem spune că nu greşim niciodată consumând produsele vegetale, mai ales legume şi rădăcinoase, care aduc în dietă, pe lângă o cantitate crescută de enzime, vitamine şi minerale, o cantitate suficientă de fibre.
 

Deşi din punct de vedere biochimic, fibrele sunt considerate inerte, prezenţa lor sărăcăcioasă în dietă se asociază cu un risc crescut de apariţie a bolilor cardiovasculare, prin creşterea colesterolului, dar şi a diverselor boli digestive, favorizate de constipaţie, precum şi al unor afecţiuni grave, cum ar fi cancerul, în special digestiv.

Fibrele solubile, cum sunt pectinele, sunt regăsite în diverse fructe, dar şi în nuci, seminţe, fasole uscată, linte, mazăre. Aceste fibre au proprietatea de a atrage şi reţine apa, încetinind deplasarea alimentelor şi creşterea ratei de absorbţie a nutrienţilor din intestin. În plus, au capacitatea de a elimina din organism substanţele cu potenţial nociv sau chiar toxic.

Fibrele insolubile, în schimb, accelerează tranzitul şi combat constipaţia. Le găsim în legumele fibroase, în cereale integrale, tărâţe, orez decorticat.

Un regim alimentar ce conţine cereale integrale, salate, garnituri, ciorbe, fructe crude, opărite sau uscate, ca desert sau gustări poate preveni apariţia cancerului de colon şi de rect, a sindromului metabolic, diabetului, bolilor cardiovasculare, dar şi altor tipuri de neoplazii digestive, din esofag, stomac, intestin subtire, precum şi a cancerului laringian şi pulmonar.

Ce ne face rău

La polul opus sănătăţii, se află dietele hipercalorice, ce abundă în grăsimi animale sau procesate, grăsimi trans sau hidrogenate. Acestea se asociază cu un risc crescut de apariţie a cancerului de sân, colon şi prostată. Lipidele nu acţionează direct ca un factor cancerigen, ci mai degrabă favorizează apariţia unor modificări neoplazice, pe un teren predispozant, genetic şi întreţin procesul, după ce a fost declanşat.

Un nivel exagerat de grăsimi, mai ales de  trigliceride şi colesterol, reprezintă stimulente pentru secreţia unor hormoni ce generează modificări favorabile unor procese neoplazice. Această teorie este susţinută de existenţa mai multor tipuri de cancere hormono-dependente, cum ar fi cancerul de sân sau prostată.

Una din soluţii o reprezintă evitarea, cel puţin într-una sau chiar în 2 zile din săptămână, a alimentelor de origine animală – carne, chiar şi brânzeturi grase, şi limitarea la 1 zi pe săptămână a consumului de carne grasă (porc, raţă, gâscă, mezeluri grase – cârnaţi, mici etc). În restul zilelor din săptămână, ca aport proteic animal, se recomandă puiul, curcanul, peştele, vânatul sau vita, fierte, gătite la cuptor, rotisate.

Laptele şi produsele lactate, iaurturile şi brânzeturile trebuie să fie degresate. Dieta hiperlipidică este, de fapt, unul dintre factorii de risc des incriminaţi şi de către cardiologi în favorizarea, apariţia şi menţinerea proceselor de ateroscleroză, baza genezei de afecţiuni cardiace şi vasculare, precum boala ischemică, coronariană sau cerebrală, trombembolismul, tromboza, hipertensiunea arterială.

Consumul exagerat de grăsimi saturate, acizi grasi în forma trans, trigliceride şi colesterol contribuie la acumularea unor depozite lipidice, ce se pot mări treptat şi duc la apariţia unor obstrucţii vasculare, locale ori sistemice. Atunci când, din aterom, depozitul de grăsime de pe vase, se desprind fragmente antrenate în fluxul sangvin, se produc blocări la nivel visceral, aşa-numitele infarcturi sau ischemii- renal, pulmonar, cardiac sau cerebral.

Plăcile de aterom se pot forma pe orice vas, inclusiv pe vasele care irigă miocardul sau creierul. Ateroscleroza este incriminată şi în dezvoltarea hipertensiunii arteriale prin creşterea rezistenţei la curgere a sângelui. Aici contribuie din plin şi excesul de sodiu, din sarea alimentară dar şi din alte alimente de tip fast food ori ambalate, semipreparate sau gata preparate, întrucât sodiul se regăseşte în majoritatea conservanţilor.

Consumat în exces, sodiul suprasolicită organele responsabile în menţinerea lui în concentraţii optime, şi anume rinichii, glandele suprarenale şi hipofiza. Dietele hipersodate au drept consecinţă majoră apariţia şi întreţinerea hipertensiunii arteriale, de aceea specialiştii recomandă ca o dietă echilibrată să nu conţină mai mult de 2.300mg de sodiu pe zi.

Necazurile nu se opresc aici

Abuzul de alcool este frecvent menţionat ca fiind un factor de risc în apariţia cancerelor, mai ales a cancerul hepatic, prin agresiunea toxică directă, dar şi prin favorizarea apariţiei cirozei hepatice. La femei s-a observat existenţa unei corelaţii între consumul exagerat de alcool şi apariţia cancerului mamar.

Alcoolul este metabolizat în organism la nivel hepatic (90%), prin intermediul enzimei alcool dehidrogenază, aşa că, dacă ficatul este supus unui proces constant de metabolizare a alcoolului, are loc o afectare tisulară hepatică, cu consecinţe grave, cum ar fi apariţia ficatului gras sau steatozic, cu dezvoltarea cirozei hepatice.

Pe un fond infecţios sau viral, efectele pot fi dezastruoase. În plus, 80% din alcool se absoarbe intestinal, cu afectarea mucoasei gastro-intestinale, iritând şi afectând procesul de absorbţie a nutrienţilor esenţiali organismului. Medicii recomandă pacienţilor să consume alcool cu moderaţie, cantităţile ideale fiind maximum 1 pahar de vin/zi în cazul femeilor şi 2 în cazul bărbaţilor, preferabil roşu fiindcă este bogat în polifenoli şi resveratrol.

Însă atenţie la calitatea acestuia întrucât recent s-au depistat cantităţi supărătoare de pesticide şi chimicale în unele vinuri ieftine. Şi nitraţii ar trebui evitaţi, aceştia fiind mai frecvent întâlniţi în cantităţi importante în mezeluri, şuncă, produse afumate, cârnaţi, chiar şi caşcaval afumat industrial, dar şi în apa extrasă din fântâni sau chiar îmbuteliată, provenind din izvoare din preajma unor zone agricole intens cultivate şi tratate intensiv cu îngrăşăminte pe bază de azot.

Infime, dar valoroase

Pe lângă fibre, rolul benefic al cerealelor, legumelor şi fructelor este datorat atât nutrienţilor conţinuţi, cât şi antioxidanţilor reprezentaţi de vitamina A, C, de beta caroteni, resveratrol, precum şi de alţi carotenoizi, ce au rol în modularea sistemului imunitar şi reglarea tranzitului intestinal. Pe primul loc, eu aş situa fructele de pădure şi mai ales, afinele autohtone.

Există şi suplimente cu afine provenind din Alaska, acestea stând şi mai bine la capitolul “antioxidanţi”. Şi strugurii roşii, precum şi citricele bogate în vitamina C intervin în eliminarea agenţilor cancerigeni responsabili de iniţierea şi întreţinerea procesului patologic, iar soia şi nucile ar impiedica proliferarea celulelor canceroase.

Dieta zilnică ar trebui să includă şi verdeţuri precum spanacul, salata, guliile, ceapa verde, prazul, usturoiul verde. Se consideră că şi toate fructele şi legumele roşii, galbene, portocalii reprezinta alegeri potrivite. Este de preferat ca acestea să fie consumate în stare crudă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân