Am renunţat la zahăr pentru 10 zile. Ce s-a întâmplat în corpul meu

Am renunţat la zahăr pentru 10 zile. Află cum mi s-a schimbat stilul de viaţă.
  • Publicat:
Am renunţat la zahăr pentru 10 zile. Ce s-a întâmplat în corpul meu
FOTO: Alexandra Necşoiu / Am renunţat la zahăr pentru 10 zile. Ce s-a întâmplat în corpul meu

Ai încercat vreodată să renunţi la zahăr? Probabil eşti tentat să spui că este aproape imposibil. Acelaşi lucru am spus şi eu atunci când am văzut challenge-ul lui Jennifer Lopez: 10 zile fără zahăr şi carbohidraţi. Însă, ce să vezi. Am zis că trebuie să o fac şi pe asta şi, cu paşi mici am depăşit cele zece zile cu brio. Nu zic că este uşor, ba chiar este al naibii de dificil mai ales când tentaţiile vin buluc din stânga şi din dreapta.

Cert este că acest challenge m-a ajutat să fiu mai bine organizată şi mai atentă la produsele pe care le pun în coşul de cumpărături. Ştiţi cât este de important să citiţi eticheta? Musai! Zahărul stă ascuns în numeroase produse sub diferite nume care ne pot păcăli foarte uşor, mai ales că se regăseşte în sucuri, iaurturi, batoane de granola, cerealele pentru micul dejun, pâine, sosuri şi chiar în conservele cu legume.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă reducerea consumului de zahăr cu cel puţin 10% pe zi. Adică să nu consumăm mai mult de 50g de zahăr într-o zi, ca adulţi, ceea ce înseamnă undeva la 10 linguriţe de zahăr. Aşa am învăţat să-mi beau cafeaua cum a lăsat-o Mama Natură.

Zahărul, ascuns sub diferite nume

La o primă vedere, un produs poate părea destul de sănătos, iar dacă nu ştim să citim bine etichetele, există posibilitatea să fim păcăliţi. Zahărul se regăseşte în produse sub diferite nume care nu ne sunt deloc familiare:

  • dextroză
  • fructoză
  • galactoză
  • glucoză
  • lactoză
  • maltoză
  • sucroză
  • maltodextrin
  • sirop de porumb
  • sirop de caramel

Bonus point: în general, orice terminaţie ”-oză” înseamnă zahăr.

Ce s-a întâmplat în corpul meu după ce am renunţat la zahăr

Nu zic că a fost un proces simplu, dar cu puţină ambiţie am reuşit să aduc o schimbare majoră în stilul meu de viaţă. Beneficiile le-am simţit nu doar în rândul kilogramelor, ci şi a aspectului pielii şi a dispoziţiei. Pentru că eram o consumatoare înrăită de ciocolată, acneea era tot mai prezentă pe ten. Nu degeaba se spune că trebuie să ai grijă de interior ca să arăţi bine la exterior. Aşa că am înlocuit dulciurile pe care obişnuiam să le consum cu regularitate cu fructele proaspete, dar nu în exces. Mai exact, le consumam ca gustări între mese sau în locul lor optam pentru nuci şi alune. Un pumn de migdale este suficient pentru a-ţi potoli pofta de dulce. În privinţa mâncării, am renunţat la mâncărurile cu sosuri şi mi-am îndreptat atenţia către supe, salate şi piept de pui la grătar cu legume. Nu uita să te hidratezi pentru că atunci când ai impresia că îţi este foame sau ai poftă de ceva dulce, de fapt creierul te păcăleşte. Îţi este sete.

Pofta de dulce a dispărut. Din punctul acesta de vedere, lucrurile s-au întâmplat treptat. M-am obişnuit cu lipsa zahărului rafinat din corp, iar creierul îmi era oricum setat pe regula de aur cu cele trei mese principale şi două gustări. Şi multă apă.

Am economisit nişte bani. Trebuie să recunosc că drumul de acasă până la birou înseamna şi oprit să-mi iau un suc de fructe, ”ceva” de la patiserie, o cafea cu două pliculeţe de zahăr, un baton de ciocolată şi tot aşa. După masa de prânz parcă mai mergea un suc sau o bombonică. Adunând banii pe aceste nimicuri achiziţionate aproape zilnic, ajungi să ai o masă principală în oraş. Una sănătoasă.

Aveam mai multă energie. Ştiai că zahărul este asociat depresiei? Data viitoare când simţi că nu ai pic de motivaţie, gândeşte-te ce este greşit în dieta ta. Ca organismul să aibă energie, iar tu o bună dispoziţie, trebuie să consumi alimente proaspete şi neprocesate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân