Am gătit cele mai bune legume din lume

După o vară în care am încercat tot felul de salate, a venit momentul să le dau şansa să se transforme într-o mâncare delicioasă.
  • Publicat:

După o vară în care am încercat tot felul de salate, a venit momentul să le dau şansa să se transforme într-o mâncare delicioasă.

Aşa că m-am bucurat la maximum de experienţa gătitului în doi timpi şi trei mişcări alături de Marius Tudosiei. Mi-a dovedit că “Sănătatea în bucate” nu e doar titlul emisiunii sale de la Digi 24 ci şi atributul unui ghiveci super gustos.

Am programat şedinţa foto de cooking într-una din zilele ploioase şi extrem de răcoroase din august. Eu am venit cu fotograful nostru de-o viaţă, Mihai Dăscălescu, iar Marius ne-a pus la dispoziţie studioul, un coş cu legume colorate, ustensilele de tot felul şi evident, măiestria mânuirii unor ingrediente locale, vedete în Băcănia Veche a lui Marius, un business care susţine şi promovează mici producători de bunătăţi din toate colţurile ţării.

Roşiile de toate culorile şi formele, ardeii kapia mici, gogoşarul, ceapa roşie dovleceii, usturoiul, pătrunjelul au făcut casă bună cu frunzele şi tijele de swiss chard, o plantă asemănătoarei sfeclei, denumită şi sfecla elveţiană, perfectă ca să-şi lase dulceaţa peste aciditatea roşiilor.

Marius a mai pregătit un bol cu pastă de roşii, câteva boabe de ienibahar, dar şi ingredientul surpriză: boiaua afumată. Mai mult durează să citiţi introducerea decât a durat începerea operaţiunii: un pic de ulei într-un vas, un pic de ceapă roşie pusă la călit în pasta de roşii, nişte sare, apoi nişte tije de swiss chard şi iată-ne în acţiune, păzind vasul şi simţind deja o vagă senzaţie de foame.

Până la urmă, cine poate rezista mirosului de ceapă prăjită, indiferent de stilul alimentar adoptat? Au intrat în scenă gogoşarii, bucăţică cu bucăţică, apoi ardeii kapia tăiaţi măricel şi şi-au amestecat dulceaţa cu câteva boabe de iehibahar. Operaţiunea a continuat lejer, eu continuând să supraveghez operaţiunea, Marius pregătind usturoiul şi roşiile: mici, mari, galbene sau ca focul, mirosind a grădină şi crescându-ne apetitul pe măsură ce focul încingea legumele din povestea noastră. 

După usturoiul o parte lăsat căţei măricei, o parte zdrobit şi o alta tocat mărunt, a venit rândul roşiilor să se alăture desfăşurării de nutrienţi, culori şi arome. Dovlecelul a aşteptat cuminte, dar nu foarte mult timp pentru că a intrat în scenă, alături de boiaua afumată. Am păstrat la final un loc pe “scenă” pătrunjelului şi frunzelor de swiss chard şi cam aşa am încheiat spectacolul toamnei în farfurie. De ce zic asta? Pentru că evident niciun fel nu scapă platingului special la casele mari. Iar Marius Tudosiei a conceput farfuria într-un mod cu totul apetisant, dovadă că am devorat-o la final cu cea mai mare poftă. Se făcuse prânzul şi vă declar cu mâna cu inimă că demult nu mai mâncasem o mâncare vegetariană atât de gustoasă.

Ce am învăţat

Găting alături de Marius legumele autohtone cu doar un oaspete special, acel swiss chard sau sfecla elveţiană, am tras câteva concluzii simple: că nu e nevoie să pui tone de ulei în mâncare ca să iasă extrem de gustoasă, ba dimpotrivă; că poţi să mănânci foarte ieftin şi gustos dacă optezi pentru legume de sezon din pieţe, pe care le poţi combina cu condimente precum boiaua afumată de ai senzaţia că ai mâncat un ciolan, nu un bol cu legume; că nu trebuie să te rezumi la salate şi vegetale de care la un moment dat te saturi, mai ales în curele de slăbire-le poţi transforma uşor în mâncăruri perfecte la orice oră a zilei; că te poţi juca la nesfârşit cu condimentele şi că acolo stă tot secretul; că dacă pui usturoi şi îl laşi uşor să se perpelească în sucul propriu al legumelor, nu te izbeşte mirosul, dar te poţi bucura de savoarea lui; că dacă găteşti alături de prieteni talentaţi, înveţi cât ai zice ”ghiveci”.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”