4 băuturi care produc dureri de cap

Durerile de cap pot apărea din diferite motive: stres, alergii, deshidratare și chiar din cauza dietei. Iată 4 băuturi care produc dureri de cap
  • Publicat:
4 băuturi care produc dureri de cap

Durerile de cap pot apărea din diferite motive: stres, alergii, deshidratare și chiar din cauza dietei. Deși există numeroase metode prin care pot fi tratate, asta nu înseamnă că nu pot fi recurente. Pe lângă faptul că îți pot strica dispoziția din timpul zilei și somnul, durerile de cap te pot face și să fii dezorientat. Dacă vrei să previi durerile de cap, ai grijă ce băuturi consumi, pentru că multe dintre ele sunt vinovate pentru aceste simptome.

Băuturi care produc dureri de cap

Băuturile energizante

Multe dintre băuturile energizante conțin zahăr adăugat, cofeină și chiar anumite ierburi care să-ți ofere energie. Deși îți oferă energie pentru cel mult următoarele două ore, pot veni la pachet și cu dureri de cap și deshidratare din cauza cofeinei și a zahărului.

Vinul sau berea

Alcoolul este diuretic, ceea ce înseamnă că se pierd apă și electroliți. Spre deosebire de lichior, berea și vinul au un potențial mai mare de a fi diuretice și duc la deshidratare și dureri de cap.

Sucurile de fructe

Sucurile de fructe pot fi și ele cu un conținut uriaș de zahăr și pot avea efecte asupra sistemului nervos. Fluctuațiile glicemiei pot produce și ele dureri de cap. Ideal este să consumi suc presat la rece și care să conțină în special legume, pentru că acestea tind să aibă un conținut ridicat de fibre și mai puțin zahăr. Optează pentru sucuri care conțin doar fructe și legume și nu conțin conservanți.

Cafea

Dacă nu-ți bei cafeaua dimineața pot apărea efecte neplăcute, mai ales dacă ai acest obicei zilnic pentru a putea funcționa. De asemenea, aceste efecte pot apărea și dacă bei cafea în exces. Cafeaua îngustează vasele de sânge, iar atunci când iese din organism vasele de sânge se extind. Astfel crește presiunea în circulația sangivnă și pot apărea durerile de cap.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân