Sylvia ”Yoga m-a învăţat să îmi respect corpul” (GALERIE FOTO)

Cântăreaţa Sylvia şi-a redescoperit trupul şi liniştea sufletească practicând yoga.

”Prin yoga am devenit mai conştientă de corpul meu şi de nevoile lui. Practic, am învăţat să-mi ascult corpul, să-l respect şi să-l iubesc. Astfel, a crescut şi stima de sine şi conştientizarea faptului că – my body is my temple” spune artista, devenită de curând profesor de yoga.

Multe dintre frământările interioare ale fiecăruia dintre noi – producătoare de stres, panică, anxietate şi chiar depresie îşi pot găsi o alinare, o soluţie, un tratament în sport, meditaţie, activităţi care ne fac plăcere, activităţi în aer liber.
Yoga este una dintre disciplinele ce produc schimbări atât la nivel fizic cât şi la nivel mental celor care o practică regulat. Cântăreaţa Sylvia povesteşte ce schimbări în bine trăieşte de când a introdus yoga în viaţa ei.

Yoga m-a învăţat să am mai multă răbdare cu mine”

Datorită ritmului alert în care trăim de multe intrăm în competiţie cu noi înşine, ne forţăm să fim mai buni, să deţinem mai multe obiecte, să fim perfecţi. Nu se puţine ori bula de săpun se sparge şi rămân temeri, regrete şi neîmpăcarea cu sine. ”Când Ego-ul iese la suprafaţă şi vrea mai mult, şi mai mult, dacă se poate acum, practica yoga te învaţă că ai nevoie de răbdare şi iubire pentru ca lucrurile să se întâmple iar progresul să fie lin dar continuu. Eu m-am accidentat de multe ori pentru că voiam să-mi depăşesc limitele şi îmi doream să fiu la un nivel avansat peste noapte. Cu timpul, mi-am dat seama că yoga nu înseamnă competiţie şi că nu este nevoie să mă întrec cu nimeni pentru că nu am nimic de demonstrat” a declarat cântăreaţa.

”Yoga ameliorează probleme ale coloanei vertebrale”

”De mulţi ani, aveam probleme cu spatele, mai ales în zona lombară, iar faptul că acum pot să fac podul fără nici o problemă mi se pare un lucru incredibil. Yoga face minuni pentru coloana vertebrală şi pentru muşchii spatelui, fapt dovedit ştiinţific” a adăugat artista. Pentru ca rezultatele pozitive să apară, este nevoie de o practică constantă, corectă şi de lungă durată. Cu cât practicăm mai mult, cu atât vom simţi mai rapid beneficiile.

Yoga îţi îmbunătăţeşte starea de spirit”

Mulţi dintre practicanţii yoga spun că o au gândire mai limpede şi că le vin idei pentru rezolvarea problemelor cotidiene mult mai uşor. ”Indiferent care este starea mea interioară, după o clasă de yoga mă simt mult mai bine. Problemele nu mi se mai par chiar atât de mari, neliniştea şi nervii dispar după primele minute de practică, mintea este mai limpede şi sufletul liniştit. Uneori, în timpul practicii pot apărea conştientizări sau îţi pot veni în minte soluţii la situaţii care păreau de nerezolvat” 


Yoga m-a ajutat să trăiesc mai mult în prezent” 

”Când sunt pe salteluţa de yoga, parca nimic nu mai contează decât momentul de aici şi acum. Yoga m-a ajutat să mă conectez mai bine cu sinele meu superior, să-mi dau seama că trecutul nu mă defineşte, că viitorul este reprezentat de posibilităţi infinite şi că tot ceea ce contează este clipa prezentă şi ce se întâmplă în acest moment” a mai spus cântăreaţa.


Schimbările sunt acceptate mai uşor

Sportul ajută să consumăm energia, să tonifiem musculatura, să menţinem sănătatea osoasă. ”Căpătând o claritate mentală şi un echilibru emoţional, am început să văd lucrurile diferit, şi mi-a fost mult mai uşor să scap de ataşamentele toxice şi de tiparele vechi de gândire, făcând loc energiei noi să intre în viaţa mea” a încheiat Sylvia.