De ce nu m-am lăsat de sport…

Cei care reusesc sa-si mentina interesul pentru sport pe termen lung sunt cei ce vor intampina mai putine probleme cu fluctuatiile de greutate. Sfatul antrenorilor de sport este sa faceti miscare in ritmul vostru, sa nu va fortati si sa faceti exercitii fizice cat mai des. Fiecare pas conteaza!
De ce nu m-am lăsat de sport…

Nu am mai călcat într-o sală de sport de o lună.

Dar azi am fost. Suficient timp cât lenea să se instaleze din nou şi să fiu tentată să revin la vechile obiceiuri ce mi-au adus cu 15 kg în plus într-un an.

Mai ales că lipsa de la sală se traduce prin mai multă poftă de mâncare şi culmea, mai puţină poftă de viaţă.

Mulţi consideră sportul ca pe o povară, de asta nici nu au constanţă în a-l practica şi aplează la serviciile sale doar în momentul în care acul cântarului o ia razna. Asta se întâmplă pentru că nu aleg tipul de mişcare ce li se potriveşte cu adevărat. Testat şi ultratestat.

Eu fac parte dintre acele persoane ce nu au simţit niciodată că au aplecare către sport. Îmi aduc aminte cum sora mea mai mică încânta audienţa stând în cap, făcând roata, şpagatul şi alte elemente inspirate de gimnastele de aur, iar eu încercam fără succes şi mă refugiam în alte activităţi unde puteam să performez.

Dar asta nu înseamnă că nu am încercat, în liceu am dat tot ce am avut mai bun pentru proba de rezistenţă şi nota care corespunde timpului meu a fost… 4. Am dat BAC-ul la filosofie unde am obţinut 9,75 în loc să-l dau la sport unde clar nu aveam şanse pentru o notă decentă.

Anii au trecut, şi tot nu am prins drag de sport. Lucrând la computer, stând cel puţin 8 ore pe zi pe un scaun, mâncând la întâmplare, în timp kilogramele în plus au început să apară. Tot atunci şi primele abonamente la sala de sport. Acestea erau bazate în general fie pe activităţile la modă fie le achiziţionam în funcţie de prietenii care mergeau la sală. Mi se părea innacceptabil să merg la sport singură… Comentăm peste câteva rânduri aceste opţiuni, dar cert este că mă gândeam la toate, mai puţin la ceea ce mi-ar fi plăcut cu adevărat.

Sportul, un prieten pe termen lung 

Erau la mare modă antrenamentele de tip aerobic – încă sunt – şi clar vor fi mereu deoarece antrenamentele cu propria greutate se dovedesc a fi în cele mai eficiente în raport cu banii cheltuiţi pe aparatură scumpă sau diverse accesorii. Cert este că nu mi se potriveau. Mai făceam o altă mare greşeală – mă comparam mereu cu fetele care executau perfect exerciţiile.

Abandonam proiectul sală fie că nu mai aveam companion, fie că nu eram atrasă cu adevărat. Asta până când într-o zi am ajuns la yogilates şi antrenorul – celebrul Carlos Abate– a vorbit despre cât de important este să facem exerciţiile în ritmul nostru, să nu forţăm şi mai ales să nu ne uităm în stânga sau în dreapta la colegi. Am aplicat asta – cuvintele sale mi-au dat încredere.

Din diverse scuze, am renunţat şi la yogilates însă am stat să mă gândesc ce îmi place mie cu adevărat din capitolul sport. Nu am avut foarte multe opţiuni – aquagym şi jogging. Am început cu ce a fost mai simplu: piscina. Important de menţionat: merg singură la sport.

Nici nu mi-a mai trecut prin gând să-mi leg programul de al altcuiva. Nu m-am forţat ci m-am bucurat doar de mişcare. M-am mirat şi eu dar chiar am simţim după fiecare sesiune de sport efectele benefice – mai multă energie şi bunădispoziţie. |n plus, musculatura a devenit mai fermă.

Când am simţit că mişcarea în apă nu mai este suficientă pentru a slăbi, am făcut o lună cursuri de dans. Apoi am revenit la sală, dar m-am concentrat pe bicicletă, stepper, bandă. Am aplicat aceleaşi reguli: mi-am respectat ritmul organismului, nu m-am forţat. “Mişcarea nu trebuie să doară” şi “Sportul nu trebuie să fie un chin” – cele două principii după care mă ghidez acum. Un sportiv de performanţă mi-a spus că acesta este secretul pentru a te bucura de mişcare. Marea mea bucurie este că nu am renunţat.

Chiar dacă, aşa cum spuneam am mai făcut pauze (o săptămână, acum o chiar o lună), este important că nu am renunţat. Şi că nu am ratat nici plimbările lungi. Pun accentul pe asta pentru că foarte mulţi se gândesc că dacă renunţă o săptămână sau o lună la sport este cazul să renunţe de tot şi se întorc din nou la vechiul stil de viaţă. Sportul trebuie să fie precum un prieten vechi pe care chiar dacă nu îl mai vezi o perioadă, îţi face mare plăcere să-l reîntâlneşti şi discuţi cu el ca şi cum v-aţi fi văzut ieri.

Ce am observat în luna fără sport:

Am fost plecată din ţară câteva zile bune, în Italia, un paradis al mâncărurilor delicioase. Pe motiv că nu voi mai fi în ţară câteva zile şi în rest voi fi ocupată, nu mi-am reînoit abonamentul la sport, dar mi-am promis că voi face multe plimbări şi voi alerga. Echipamentul de sport a fost de data asta primul pus în valiză. Că nu l-am prea folosit, este altă discuţie.

Cum am schimbat coordonatele geografice, cum am schimbat şi obiceiurile alimentare. Mi-a fost foame/poftă mult mai des şi mi-a fost mult mai greu să mă abţin ori să respect combinaţiile alimentare sănătoase. M-am îngrăşat 1 kilogram, dar nu asta este problema cea mai mare ci faptul că nu mai “stă” carnea precum înainte.

Voi rezolva şi acest aspect, doar acum vorbim despre un stil de viaţă sănătos şi nu doar despre un episod rătăcit…

Cum spuneam, este important să nu renunţi la ceea ce îţi face bine