Challenge de top: Costin Bucura

A trecut ceva vreme de când am făcut ultimul antrenament la sală.

A trecut ceva vreme de când am făcut ultimul antrenament la sală. Exersez cuminte acasă, dar recunosc că nu transpir prea mult. ”Less is more” îmi tot zic, dar asta nu funcţionează în momentul când are loc reîntâlnirea cu antrenorul. Iar dacă el se numeşte Costin Bucura, febra musculară e garantată.

Recunosc: nu-mi plac exerciţiile pentru braţe. Şi cum Murphy are întotdeauna dreptate, primul antrenament cu Costin Bucura a fost destinat părţii superioare a corpului. Am strâns din dinţi, din TRX, kettlebell şi alte greutăţi. Nu m-am sustras de la flotări scurte şi nici n-am protestat la abdomene cu discul.

Vine vara, n-am avut încotro! Şi în plus, am simţit pe pielea mea ce înseamnă să iei o pauză consistentă de la sală. Costin mi-a explicat ulterior ce se întâmplă cu cei care nu mai dau o lună pe la sport.

”Greşeala multora este că se apucă de sport, nu sunt consecvenţi, lucrează intens trei luni, după care urmează o pauză, la fel de mare poate, care dă organismul peste cap. Pierdem tot ce-am câştigat: de exemplu, vii la sală trei luni, te antrenezi regulat, masă musculară, forţă musculară, mobilitatea, supleţea, toate aceste calităţi se dezvoltă. În momentul în care, faci pauză două săptămâni, se pierde cam 65 la sută din ce-ai acumulat. La 3 săptămâni, undeva la 85 la sută. Deci cam la o lună de pauză, o iei de la 0” mi-a explicat Costin ce se întâmplă cu un corp care se leneveşte.

Pagina 1 din 2