Carmen Brumă, adepta antrenamentelor HIT

Nu ne mai trebuie demonstraţii. Ştim că această fată are un corp ultrafit. Din fericire, nu ne îmbată cu apă rece, aşa cum se întâmplă cu extrem de multe vedete din România: “Sunt norocoasă că am un metabolism bun!”.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Carmen Brumă, adepta antrenamentelor HIT

Nu ne mai trebuie demonstraţii. Ştim că această fată are un corp ultrafit. Din fericire, nu ne îmbată cu apă rece, aşa cum se întâmplă cu extrem de multe vedete din România: “Sunt norocoasă că am un metabolism bun!”. Ea îşi lucrează corpul regulat, iar mesele zilnice nu sunt în nici un caz haotice.

Cu timp în urmă, Carmen Brumă povestea cum a slăbit spectaculos, după ce în adolescenţă cântarul îi arăta nu mai puţin de 80 de kilograme. În cazul ei, regimul alimentar, sportul şi o voinţă de fier au fost combinaţia ideală.

De altfel, aceasta rămâne combinaţia care funcţionează sigur în cazul oricărei persoane care vrea să slăbească. Ulterior însă e vorba de o misiune mult mai dificilă. Cum să te menţii? Aşadar un regim alimentar şi de mişcare gândite devine, pentru tot restul vieţii, un must.

În cazul vedetei, cel mai eficient program de exerciţii s-a dovedit a fi o… combinaţie.

“Combinaţia dintre mai multe tipuri de mişcare a funcţionat foarte bine în cazul meu. De ceva vreme, am rezultate bune în urma antrenamentelor de tip HIT, de intensitate mare şi durată mică”, povesteşte ea.

Antrenamentul HIT (High Intensity Training) este foarte solicitant şi necesită oarecare experienţă din partea practicantului, deci nu este recomandat începătorilor, cu atât mai mult cu cât se bazează pe metoda seriilor degresive care poate duce la accidentări.

Se începe cu o încălzire şi streching. Apoi, se urmăreşte efectuarea exerciţiilor unul după altul, fără pauză între ele, practic cu o pauză minimă între seturi în care doar se recalibrează greutăţile.

Carmen practică de 3-4 ori pe săptămână acest tip de antrenament, dar nu la sală cum ne-am închipui, unde ajunge rar, ci acasă. Pe lângă aceste antrenamente de intensitate ridicată, alimentaţia ei e, firesc, corectă. În cele mai multe zile se trezeşte extrem de devreme, şi sigur ia un mic dejun consistent.

“Mănânc acelaşi lucru şi dacă mă trezesc la ora 4 dimineaţa şi dacă mă trezesc mai târziu. Este vorba despre seminţe, avocado, omletă”, povesteşte ea. Iar dacă are o zi agitată şi care ar putea face pe cei mai mulţi dintre noi să fie în imposibilitatea de a respecta principii alimentare sănătoase, Carmen vine cu o soluţie viabilă.Până în prezent, Carmen s-a lansat şi pe piaţa de carte cu sfaturi despre o viaţă activă şi echilibrată. În primăvară, speră să fie din nou pe raft cu o apariţie editorială, care cu siguranţă îi va ajuta pe cei care au probleme cu… kilogramele în plus.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân