Borş de perişoare fragede şi pufoase. Reţeta cu care nu dai greş

Perişoarele fragede şi pufoase au câteva secrete. Să vedem care sunt ingredientele de care avem nevoie pentru acest borş delicios de perişoare şi modul de preparare!
02.09.2020 | Paula Rotaru
Borş de perişoare fragede şi  pufoase. Reţeta cu care nu dai greş

Mi-am făcut o promisiune când am început dieta fără pâine, sucuri şi dulciuri, şi anume să nu mai fie zi în care să nu mănânc ciorbă. Aşa se face că o dată la câteva zile bolboroseşte pe aragaz câte o oală de cel puţin 2 litri de ciorbă. Până acum am gătit ciorbă de gulii, borş de lobodă cu leuştean, supă de roşii, supă de pui. 

De data asta a venit rândul unui borş de perişoare acrişor, plin de gust şi săţios, numai bun de mâncat la orele prânzului. Perişoarele sunt acele guguloaie de carne delicioase.

Se fac din carne tocată amestec (porc şi vită), carne de vită, de porc, de pui sau de curcan, în funcţie de preferinţele voastre.

Eu am ales de data asta carnea de porc şi vită, că m-am cam săturat de pui şi curcan de o lună. Cum spunem, „dieta” mea nu va fi una fără pic de grăsime sau gust. În caz contrar, aş fi renunţat cel mai probabil în primele două zile.

Dar perişoarele fragede şi pufoase au câteva secrete. Nu pot să vă ascund faptul că primele tentative s-au soldat cu nişte guguloaie tari şi fade, pe care le ocoleam dacă le găseam prin ciorbă.

Să vedem care sunt ingredientele de care avem nevoie pentru acest borş delicios de perişoare şi modul de preparare!

Ingrediente pentru o oală de 2,5 litri

  • 250 de grame de carne tocată amestec (porc şi vită)
  • Un albuş
  • 500 mililitri de borş
  • 50 de grame de orez
  • 250 mililitri de suc de roşii
  • Un ardei kapia
  • O legătură de cimbru uscat
  • O legătură de pătrunjel proaspăt
  • O jumătate de ţelină rădăcină (200 de grame)
  • Un păstârnac
  • O rădăcină de pătrunjel
  • 3 morcovi
  • 2 cepe albe
  • Sare, piper, boia dulce

Mod de preparare borş de perişoare

Am umplut oala cu 2 litri de apă rece pe care am pus-o la fiert. Am adăugat în apă ţelina curăţată şi tăiată în 3 bucăţi mari, ardeiul kapia tăiat pe din două şi curăţat de seminţe şi nervuri, o ceapă curăţată întreagă, morcovii curăţaţi întregi, păstârnacul, rădăcina de pătrunjel şi câteva crenguţe de cimbru. Am pus un praf de sare şi am lăsat să fiarbă la foc potrivit cam 40 de minute.

În acest timp am pregătit carnea pentru perişoare fragede şi pufoase: am tăiat mărunt o ceapă albă şi am pus-o la călit într-o tigaie cu puţin ulei, cu un praf de sare. Am adăugat după 3-4 minute orezul spălat şi scurs şi am mai lăsat pe foc cam 1-2 minute. Am stins focul şi am lăsat să se răcească amestecul de ceapă cu orez.

Peste carnea tocată am pus sare, piper, boia şi cimbru uscat (din ochi, fără să mă zgârcesc), albuşul şi amestecul de orez cu ceapă. Am amestecat bine de tot cu mâna, apoi am format perişoarele. Mi-au ieşit cam 20, mai mult decât suficiente pentru cantitatea de lichid.

Separat, într-un ibric, am adus la fierbere borşul.

Între timp am verificat legumele, care erau bine fierte, dar nici exagerat de moi. Voi le puteţi tăia cubuleţe încă de la început, nu este nicio problemă. Eu am preferat să păstrez în ciorbă doar morcovul şi ţelina, pe care le-am tăiat cubuleţe după ce s-au fiert, apoi le-am pus din nou în oală (ardeiul, rădăcina de pătrunjel, ceapa şi păstârnacul le-am pus doar pentru gust, le-am exclus din ciorbă după ce s-au fiert).

Am adăugat în oala cu legume mărunţite borşul fiert şi sosul de roşii, am amestecat şi am dat focul mic, apoi am pus perişoarele, una câte una. Am mai lăsat la fiert cam 20-30 de minute, cât să se fiarbă bine carnea şi orezul.

Înainte să stingeţi focul puteţi adăuga o mână de pătrunjel proaspăt tocat.

Borşul de perişoare este preferatul meu, pentru că este gustos, săţios şi îmi aduce aminte de copilărie. Sper să vă placă reţeta şi să o încercaţi şi voi. Poftă bună!