Negresă de post cu banane și cocos. Fără făină, lapte, ouă și unt!

28.09.2020 | Autor: Paula Rotaru
Negresă de post cu banane și cocos. Fără făină, lapte, ouă și unt!

Negresă de  post cu banane și cocos? Nu sună rău deloc, mai ales că untul și făina sunt (cam) interzise la dieta pe care o urmez ceva timp. Plus că poate fi consumat și de cei care au alergie la gluten sau lactoză.

Această negresă de post se prepară foarte ușor și nu ai nevoie de cine știe ce îndemânare. Doar amesteci ingredientele și torni amestecul obținut într-o tavă. Tot ce mai ai de făcut apoi este să aștepți să scoată cuptorul sunetul-semnal de „E gataaaa!”

Ingrediente și mod de preparare negresă de post cu banane și cocos

Pentru acest desert vegan ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 5 banane bine coapte
  • 100 de grame de zahăr brun (sau alt îndulcitor – dai ai grijă la cantitate, să nu folosești prea mult)
  • 100 mililitri de ulei de floarea-soarelui
  • 1 pliculeț de zahăr vanilat
  • 150 de grame de fulgi de cocos SAU migdale (în funcție de preferințe – fulgii de cocos au o textură care nu este pe placul tuturor)
  • 30 de grame de fulgi de migdale
  • Un praf de sare

Cum se prepară negresa de post cu banane și cocos

Mai întâi de toate, mărunțește bananele cu o furculiță. Adaugă zahărul, sarea și zahărul vanilat, amestecă bine să se omogenizeze, apoi toarnă uleiul. Amestecă bine cu un tel, apoi adaugă fulgii de cocos (sau făina de migdale). La final, încorporează și fulgii de migdale.

Toarnă amestecul obținut într-o tavă de 30×20 centimetri tapetată cu hârtie de copt. Introdu în cuptorul preîncălzit și lasă la copt negresa pentru 50 de minute, la o temperatură de 160 de grade.

Prăjitura este dulce, cremoasă în interior, crocantă la exterior. Poate fi ornată cu glazură de ciocolată și fulgi de cocos, cu frișcă sau cremă de brânză dulce. Este minunată la micul dejun sau seara, alături de un pahar cu lapte. Poftă bună!