Mirosul de ceapă din casă, de pe mâini și din frigider – cum scapi de el?

27.01.2021 | Autor: Paula Rotaru
Mirosul de ceapă din casă, de pe mâini și din frigider – cum scapi de el?

Mirosul de ceapă a împărțit lumea în două: fie îl iubești, fie îl urăști din toți rărunchii. Ar mai fi și a treia categorie: cei care-l ignoră pur și simplu, concentrându-se pe preparatul final.

Dar nu despre rețete vom vorbi în cele ce urmează, ci despre cum scoatem mirosul de ceapă din casă (altfel decât prin deschiderea ferestrei sau folosirea hotei), de pe mâini sau din frigider.

Cum scapi de mirosul de ceapă din casă

Evident, primul lucru pe care îl poți face când prăjești ceapă e să deschizi fereastra pentru a scăpa de miros. Dar, chiar și așa, mirosul tot persistă câteva ore în casă. Ce e de făcut?

Iată câteva trucuri:

  • Fierbe câteva bețișoare de scorțișoară și cuișoare într-o oală cu apă. Poți adăuga în apă câteva felii de mere, portocale, lămâie sau crenguțe de brad. Mirosul „fierturii” îl va alunga pe cel de ceapă prăjită.
  • Adu la fierbere 500 de mililitri de apă și adaugă în ea un plic de bicarbonat de sodiu. Lasă la foc mic pentru câteva minute – vaporii vor lupta eficient cu mirosul neplăcut de ceapă și vor împrospăta atmosfera. Poți adăuga în apă câteva picături de ulei esențial de vanilie sau de citrice.
  • O altă metodă este să folosești lumânări parfumate în bucătărie. Sunt indicate lumânările cu parfum de citrice sau vanilie.
  • Pune de-un ceai! În special ceaiul verde este as la capitolul mascat mirosul persistent de ceapă din casă. Ceaiul verde poate fi folosit atât pentru îndepărtarea mirosului de ceapă, cât și pentru curățarea suprafețelor sau, de ce nu, pentru față – are efecte antiinflamatoare, poate fi folosit pe post de demachiant și atenuează cearcănele.

Cum scapi de mirosul neplăcut de pe mâini

Dacă ai curățat și tocat ceapă pentru ciorbă sau tocănițe, inevitabil te-ai lovit și de problema mirosului persistent de pe mâini, care nu pare să se ducă nicicum. Sunt însă câteva trucuri care te vor scăpa de mirosul pătrunzător de ceapă de pe mâini, care nu presupun spălat pe mâini de 20 de ori cu săpun parfumat. Iată care sunt acestea:

  • Umezește puțin palmele și freacă-le cu sare grunjoasă câteva secunde, apoi clătește cu apă călduță. Poți clăti și cu puțin suc de lămâie, care va lăsa pe mâini un miros plăcut de citrice. Atenție la zgârieturi sau tăieturi – dacă folosești această metodă, te va ustura!
  • O altă metodă este să faci o pastă din apă și bicarbonat de sodiu și să freci ușor palmele. La fel, clătește cu apă călduță. Adio, miros de ceapă pe mâini!
  • Dacă ai băut și o cafea în timp ce pregăteai cina, nu arunca zațul, pentru că te ajută să scapi de mirosul puternic de ceapă de pe mâini. Freacă palmele cu zaț de cafea, ca și cum te-ai spăla cu săpun, apoi clătește. Nu folosi cafea proaspăt măcinată, doar zațul de cafea are acest efect!
  • Un alt truc este să freci palmele cu oțet din vin sau de mere, apoi să te speli cu săpun și să clătești cu apă.
  • Pudra de muștar este o altă metodă prin care poți scăpa de mirosul neplăcut de ceapă. Prepară o pastă din apă și pudră de muștar, freacă palmele și clătește cu apă caldă.
  • Și pasta de dinți poate fi de folos – freacă palmele cu pastă de dinți, clătește cu apă și vei scăpa de orice miros neplăcut de pe mâini, inclusiv de cel cauzat de ceapă.

Cum se depozitează corect ceapa

Dacă ți-ai cumpărat un sac de ceapă de frica pandemiei, e bine să știi că aceasta trebuie depozitată în anumite condiții ca să nu se strice repede și să nu îți „înmiresmeze” casa într-un mod neplăcut.

Regula numărul unu: nu pune ceapa în frigider!

Ceapa se ține într-un sac cu găurele sau într-un coș de răchită, nu în pungi de plastic. La loc uscat, ferit de umiditate, bine ventilat, fără lumină puternică, maximum 10 grade Celsius – deci într-o cămară/debara răcoroasă.

Este important să ții ceapa într-un mediu uscat, pentru a evita dezvoltarea mucegaiului. În aceste condiții, ceapa poate rezista până la o lună.

În caz contrar, dacă ții ceapa în pungă de plastic, în încăperi slab ventilate, inclusiv în frigider, există riscul apariției a tot felul de mucegaiuri – Cladosporium, Alternaria, Epicoccum, Fusarium, Penicillium, Aspergillus – sau bacterii, inclusiv Listeria monocytogenes (extrem de periculoasă pentru cei cu sistemul imunitar fragil, precum copiii, vârstnicii sau persoanele care suferă de diverse boli cronice).

Cum procedezi cu ceapa tocată sau jumătățile de ceapă nefolosite

Dacă nu vrei să-ți „parfumezi” frigiderul cu ceapă sau să-ți „colonizezi” stomacul cu tot felul de bacterii, cel mai bine ar fi să te organizezi în așa fel încât să nu-ți rămână ceapă nefolosită.

Dar dacă nu te lasă inima să arunci ceapa tăiată și plănuiești să o mănânci peste câteva ore (poate cu niște șunculiță afumată ori cu niște jumări delicioase), atunci e musai să o învelești bine de tot în folie de staniol sau să o pui într-o cutie cu capac, ca să nu-și lase „parfumul” în frigider.

În cazul în care ai călit ceapă, dar, să zicem, te-ai răzgândit ori te-ai luat cu altceva și nu mai vrei să o folosești în ziua respectivă, o poți lăsa la frigider (într-o cutie închisă ermetic), dar ai grijă pentru cât timp (nu mai mult de 2 zile), pentru că există riscul să se dezvolte bacterii periculoase.

După călire, ceapa își pierde proprietățile antimicrobiene (adică acidul sulfuric) și, prin urmare, bacteriile au cale liberă să se dezvolte, în special Escherichia coli sau Clostridium botulinum.