Drob de miel – reţetă, condimente, calorii…curiozităţi

Drobul de miel este un preparat culinar tradiţional românesc, fiind una dintre mâncărurile din miel specifice sărbătorii de Paşti. Drobul de miel are un conţinut caloric redus şi poate constitui un aperitivul perfect, o porţie de drob având 80 de kilocalorii.
Drob de miel – reţetă, condimente, calorii…curiozităţi

Drobul de miel este un preparat culinar tradiţional românesc, fiind una dintre mâncărurile din miel specifice sărbătorilor pascale.  

Ingredientele principale sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă şi rinichi), verdeţuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel,usturoi, leuştean), ouă (crude şi fierte). Măruntaiele fierte şi tocate sunt amestecate cu celelalte ingrediente şi condimente (sare, piper).

Prapurul mielului este aşezat într-o tavă, peste care se pune amestecul de carne şi verdeţuri. Drobul de miel este unul dintre cele mai apreciate mâncăruri tradiţionale, existând o serie de variaţii ale reţetei. Una dintre acestea este utilizarea unei foi de aluat în locul prapurului. În majoritatea variantelor se aşază ouă fierte în centrul acestuia.

Cum alegem carnea de miel

Carnea de miel este apreciată pentru că nu are foarte mult colesterol în comparaţie cu alte tipuri de carne şi este o sursă bună de proteine, fier, seleniu, zinc şi vitamina B12.

Când mergi la cumpărături alege bucăţi de carne slabă, fără prea multă grăsime din care îţi va fi uşor să pregăteşti tot ce îţi doreşti pentru masa de Paşte. Carnea trebuie să fie fermă la atingere, să aibă un miros specific de oaie, o culoare rozalie şi să nu fie lipicioasă.
Atenţie la organele de miel pentru drob să nu aibă pete sau noduli!

Cum se prepară

Intestinele de miel se spală foarte bine în mai multe ape şi se freacă cu sare grunjoasă, astfel: se freacă cu sare, se clătesc cu apă caldă, iar se freacă cu sare, apoi se clătesc, şi tot aşa, de 3-4 ori.

Apoi, cu ajutorul unui băţ rotund din lemn se întorc intestinele pe dos şi se repetă tot procesul cu sarea grunjoasă şi apă. Se adună toate intestinele într-un mănunchi sau două şi se înnoadă la mijloc, apoi se pun la fiert într-o cratiţă cu apă, până când se înmoaie.

Măruntaiele de miel se spală bine şi se pun şi ele la fiert într-o cratiţă cu apă şi cu o linguriţă de sare. Se spumează din când în când şi se lasă să fiarbă până când s-au înmuiat.

Condimente pentru carnea de miel

Condimentele potrivite pentru carnea de miel sunt: usturoi, boia dulce, seminţe de muştar, cimbru, rozmarin, piper, ceapă verde, ardei, mentă, foi de dafin şi curry. Carnea se lasă la marinat câteva ore în frigider.

Calorii

  • 100 de grame de ficat de miel au 101 kcal.
  • 100 de grame plămâni de miel au 104 kcal.
  • 100 de grame rinichi de miel au 136 de kcal.
  • 100 de grame de inima de miel au 185 de kcal.
  • 100 de grame de măruntaie de miel au 174 de kcal.

Drobul de miel are un conţinut caloric redus şi poate constitui un aperitivul perfect, o porţie de drob având 80 de kilocalorii.

Drobul în alte ţări

  • Scoţia: Haggis-ul este un fel de drob din măruntaie de oaie, dar mai condimentat decât drobul românesc şi fiert în stomac de oaie (şi nu copt). Se serveşte cu cartofi şi/sau alte rădăcinoase făcute piure.
     
  • Italia: drobul se găteste şi în Italia, unde are denumirea de “polpettone” şi poate fi gătit în orice zi a anului. Reteţa este cu carne tocată de vită şi porc plus ricotta (sau branza de vaci), toate puse în aluat foietaj. Timpul de preparare este de 60 de minute.

Credit FOTO: Selgros