CSÎD a încercat: Tort pentru copii, reţetă simplă şi fără chimicale. Costă 9 lei

Am testat o reţetă de tort pentru copii exclusiv din ingrediente simple şi naturale, în pofida torturilor colorate cu coloranţi artificiali atât de la modă azi.
  • Publicat:
CSÎD a încercat: Tort pentru copii, reţetă simplă şi fără chimicale. Costă 9 lei
Tort pentru copiii - reţetă simplă şi fără chimicale, foto Mădălina Drăgoi

Ziua de naştere a copilului este una dintre dintre cele mai importante sărbători şi trebuie marcată ca atare. Cel mic trebuie să se bucure de atenţie şi iubire. Şi de un tort delicios, conform tradiţiei. Însă, ideal ar fi să fie un tort fără coloranţi artificiali.

Recunosc, că nu sunt fan al torturilor la modă pentru copii din ziua de astăzi. Mă refer la cele colorate şi ultracolorate. Fără a critica însă pe nimeni, m-am gândit să prepar chiar împreună cu fiul meu care tocmai a împlinit 4 ani un tort cât mai simplu, dar delicios. Aşadar, ne-am inspirat pentru decoraţiuni din ceea ce aveam la îndemână şi anume cătină, culeasă chiar cu el cu o zi înainte.

Tort pentru copii – de ce aveţi nevoie

Pentru această reţetă aveţi nevoie de 4 ouă, 125 g făină albă, 90-100 g zahăr, praf de copt, 2 linguri de ulei. Pentru ornamente puteţi folosi fie doar fructe de sezon, fie puteţi pune un strat de gem sau dulceaţă care îi este pe plac. Sau frişcă, mascarpone etc.
Dacă micuţul va participa la prepararea tortului, puteţi pregăti ingredientele înainte, pentru a fi mai uşor. Eu le-am măsurat şi le-am pus în ceşcuţe de ceai. Aşa se pot respecta cantităţile mai uşor. Cei mici au tendinţa de a pune cantităţi mai mari din anumite ingrediente atunci când participă la gătit. Noi l-am tăiat sub formă de inimioară nu pentru că aşa a fost planul, ci pentru că un copil a fost aşa încântat de tort căci a muşcat din el înainte de a fi decorat.

tort copii reteta

Tort pentru copiii – reţetă

Ingrediente:

  • 4 ouă mari
  • 125 g făină albă
  • 90-100 g zahăr (brun de preferinţă)
  • 1 praf de copt
  • 2 linguri de ulei
  • Zeamă de lămâie
  • Fructe de sezon pentru decor

Mod de preparare:
Toate ingredientele se mixează cu ajutorul unui tel sau a unui mixer. Pentru ca praful de copt să nu îşi facă deloc simţită prezenţa atunci când consumaţi tortul, îl puteţi stinge cu zeamă de lămâie. Compoziţia se pune într-o cratiţă mică pe o hârtie de copt la cuptor la 180 grade circa 30, 35 minute. Testul scobitorii este util pentru a verifica dacă s-a copt în întregime. Se lasă la răcit şi se decorează. Poftă bună şi La mulţi ani!

tort copii reteta

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”