Cod la cuptor cu lămâie și sparanghel tras la tigaie

Cod la cuptor - rețetă simplă, cu puține calorii, delicioasă. Cum se prepară fileul de cod la cuptor și ce ingrediente sunt necesare.
30.12.2020 | Autor: Paula Rotaru
Cod la cuptor cu lămâie și sparanghel tras la tigaie

Cod la cuptor cu garnitură de risotto și sparanghel tras la tigaie sau cartofi copți – descoperă o rețetă cu puține calorii, perfectă pentru mesele festive, inclusiv de Revelion!

Cu carnea sa albă şi fragedă, codul este un peşte delicios, care poate fi gătit simplu, la cuptor sau la grătar, putând fi servit cu garnitură de risotto şi sparanghel tras la tigaie în unt sau cartofi normali ori dulci copți.

Vezi mai jos ingredientele și modul de preparare!

Cod la cuptor – ingrediente pentru 6 porţii

  • 6 fileuri de cod
  • sare şi piper după gust
  • 4 roşii prunişoare, tăiate în felii subţiri
  • un ardei gras roşu, tăiat în felii subţiri
  • un ardei gras galben, tăiat în felii subţiri
  • o ceapă mică, tăiată în felii subţiri
  • 5 linguri de capere
  • o legătură de pătrunjel proaspăt, tocat mărunt
  • 6 linguri de suc proaspăt de lămâie
  • 6 linguri de ulei de măsline extravirgin

Mod de preparare

Încălziţi cuptorul la 200 de grade Celsius. Aşezaţi fiecare file de cod în mijlocul unei folii de aluminiu, apoi presăraţi pe fiecare bucată de peşte sare şi piper. Împărţiţi roşiile tăiate felii, ceapa şi ardeiul roşu şi galben în şase porţii, apoi puneţi ingredientele pe fiecare file de cod.

Presăraţi uniform fileurile de cod cu capere şi pătrunjel, apoi stropiţi fiecare bucată de peşte cu o lingură de ulei de măsline şi o lingură de suc de lămâie.

Înveliţi fileurile în folie şi strângeţi bine la capete, pentru a forma un pachet, apoi aşezaţi fileurile pe o tavă acoperită cu hârtie de copt, păstrând o distanţă de 5 centimetri între fiecare pachet, pentru o coacere uniformă.

Coaceţi în cuptorul preîncălzit timp de 20 de minute. Lăsaţi să se „odihnească” 5 minute, apoi desfaceţi folia şi serviţi cu garnitură de risotto şi sparanghel tras la tigaie în puțin unt sau cartofi copţi.

Ouă umplute cu maioneză
Ouă umplute cu maioneză