Chiftele de năut: rețetă simplă de falafel

28.09.2020 | Autor: Paula Rotaru
Chiftele de năut: rețetă simplă de falafel

Chiftele de năut delicioase, suculente, aromate, cu foarte puține calorii! Cine are poftă de chifteluțe vegetariene, mâna sus! Astăzi îți dezvălui secretele celor mai bune chiftele de băut (falafel). Rețeta e foarte simplă, dar trebuie respectate câteva reguli de bază.

Vezi mai jos cum se prepară falafel, delicioasele chifteluțe de năut orientale ce pot fi mâncate în orice moment al zilei, pentru că nu trebuie să duci grija caloriilor!

Ingrediente pentru 24 de chiftele de năut

Înainte de a-ți oferi lista de ingrediente pentru falafel, un truc prețios: folosește boabe de năut uscate și ținute la înmuiat în apă pentru 24 de ore, nu la conservă! Astfel, chifteluțele vor avea consistența dorită și un gust mult mai bun.

Un alt truc de ținut minte: pune în apa în care ții năutul la înmuiat o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu. Acesta va înmuia mai bine boabele de năut.

Lista de ingrediente:

  • 400 grame boabe de năut uscate
  • O jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu
  • O legătură de pătrunjel proaspăt
  • Câteva fire de coriandru proaspăt
  • O linguriță de coriandru pudră
  • O legătură de mărar proaspăt
  • O ceapă albă medie
  • 7-5 căței de usturoi curățați de coajă
  • Sare și piper, după gust
  • O linguriță de praf de chilli (opțional, dacă vrei chifteluțe de năut picante)
  • O lingură de pudră de cumin
  • O linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 2 linguri de semințe de susan
  • Ulei pentru prăjit

Cum prepari chiftele de năut (falafel)

Rețetă de falafel 

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să pui la înmuiat boabele de năut uscate în multă apă, în care adaugi o linguriță de bicarbonat de sodiu. Boabele de năut aproape că și vor dubla volumul pe măsură ce se hidratează. Ține boabele de năut în apă pentru 24 de ore.

A doua zi, scurge bine năutul și pune-l în mixer. Adaugă verdețurile (pătrunjel, coriandru, mărar), ceapa, usturoiul și condimentele și mixează timp de 1 minut sau până când ingredientele se omogenizează și formează o pastă.

Amestecul obținut se transferă într-o cutie cu capac și se lasă la frigider pentru minimum o oră, de preferat 12 ore, pentru ca aromele să se întrepătrundă și pasta să capete o consistență ușor tare, care permite modelarea cu ușurință a chifteluțelor.

Scoate de la frigider amestecul de falafel și adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu (acesta ajută chifteluțele să fie aerate, pufoase) și cele două linguri de semințe de susan.

Formează cu mâna biluțe mici, fără să le aplatizezi.

Chifteluțele de năut se prăjesc în baie de ulei încins, 3-4 minute pe fiecare parte, la foc mediu spre mare.

Dacă preferi să faci chiftele de năut la cuptor, unge-le bine cu ulei de măsline în prealabil. Se introduce tava cu chifteluțe de năut la cuptorul preîncălzit. Se lasă la copt pentru 15-20 de minute, la o temperatură de 180 de grade Celsius. La jumătatea timpului, întoarce chifteluțele pe cealaltă parte ca să se rumenească uniform.

Chifteluțele de năut pot fi servite cu sos tzatziki, cu salată de roșii și castraveți sau în lipie. Poftă bună!