Ţii post? Soia este un înlocuitor ideal pentru carne!

Soia este o plantă bogată în proteine, iar gustul său se apropie de cel al cărnii. Are de asemenea un conţinut bogat de fitoestrogeni, hormoni vegetali.
Ţii post? Soia este un înlocuitor ideal pentru carne!

Aţi eliminat carnea, dar vreţi să îi simţiţi consistenţa? Atunci produsele din soia reprezintă alternativa ideală. Condimentate corect, sunt gustoase şi nu vă furnizează niciun gram de colesterol.

Soia este o plantă bogată în proteine, iar gustul său se apropie de cel al cărnii. Are de asemenea un conţinut bogat de fitoestrogeni, hormoni vegetali. Ea poate fi consumată după vârsta de 3 ani.

„În cantităţi limitate, prezenţa fitoestrogenilor din soia şi din alte alimente nu pune probleme nici pentru copii şi nici pentru oricine altcineva”, spune dr. Şerban Damian, nutriţionist.

Pentru că soia conţine proteine de calitate, precum cele din carne sau brânzeturi, trebuie consumată doar în anumite combinaţii.

„Poate sta foarte bine acolo unde stă de obicei carnea sau unde stau brânzeturile ca sursă de proteină, poate să fie în combinaţii de legume de orice fel, mâncăruri gătite în care substituie foarte bine carnea”, spune dr. Şerban Damian, nutriţionist.

Soia se prepară cu suc de rosii, cimbru şi busuioc. Se pot face tocăniţe, sarmale, supe sau paste cu soia.

„Dintre produsele de soia, poate fi consumat ca sursă de probiotice tofu obtinut din saramură şi miso, o pastă fermentată din care se face o supă”, spune dr. Catrinel Macovei, medic primar diabet şi nutriţie.

Soia a generat extrem de mult controverse din cauza variantelor modificate genetic. În Europa, este limitată cultivarea seminţelor de soia modificate genetic. Dar se acceptă importuri mari din America de Sud sub formă de furaje pentru animale.

„Sigur că produsele din soia pe care scrie bio trebuie să fie nemodificate genetic şi să sperăm că aşa şi este. Ca să fim siguri ar trebui să stăm în fiecare zi să facem analize, dar atunci cădem într-o obsesie”, spune dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă

Soia poate fi consumată de 2-3 ori pe săptămână, într-o dietă diversificată.

Cel mai nou articol Video: