Târgul de Primăvară Raw Generation, Ediţia IV

Pe 25 martie 2012, în Sala Expo de la Rin Grand Hotel în Bucureşti, se va desfăşura cea de-a patra ediţie naţională a Târgului Raw Generation®.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Târgul de Primăvară Raw Generation, Ediţia IV

Pe 25 martie 2012, în Sala Expo de la Rin Grand Hotel în Bucureşti, se va desfăşura cea de-a patra ediţie naţională a Târgului Raw Generation®.

Acest târg este un eveniment care promovează alimentaţia “raw food” sau hrana vie şi este organizat de Ligia Pop (ligiapop.com), Raw Chef, nominalizată YouTube Next Chef, autoarea a trei cărţi despre raw food şi gazda show-ului “Ligia’s Kitchen®”.

Târgul de Primăvară Raw Generation® va fi deschis publicului începând cu ora 10 până la ora 20, iar intrarea va fi gratis. Vor fi prezenti peste 50 de expozanţi care vor oferi vizitatorilor o gamă largă de produse pentru o viaţă şi dietă sănătoasă. Vor avea loc prezentări despre raw food, degustări de produse, demonstraţii culinare şi workshops.

Evenimentul promovează un stil de viaţă sanatos, consumul unui procent cât mai mare de alimente vegetale în stare crudă, neprocesate termic, pe lângă mâncarea gătită vegetariană. „Când spunem gătit, ne referim la preparatul cât mai lent al alimentelor la cuptor, la aburi sau în slow cooker, fără prăjeli, rântaşuri şi alte alte procedee care pot schimba calităţile crudităţilor în otrăvuri. Promovăm reţete raw food care acoperă tot meniul şi care sunt 100% naturale. Ȋnvăţăm părinţii cu ajutorul cărţilor de reţete publicate, al demonstraţiilor, claselor de gătit şi al show-ului “Ligia’s Kitchen”, să pregătească deserturi sănătoase, lipsite de zahăr şi totodată extrem de delicioase pentru copii şi întreaga familie”, spune Ligia Pop.

Ce înseamnă raw foos sau raw vegan?

Denumirea “raw food” sau “raw vegan” înseamnă preparate fără foc (vegan = fără ingrediente de origine animală) în care alimentele de bază sunt:
– Legumele, într-o varietate cât mai largă
– Germenii şi vlăstarii, surse majore de proteine complexe, uşor de asimilat şi digerat
– Seminţele si nucile, de asemenea surse de proteine şi acizi graşi esenţiali
– Fructele în stare naturală sau uscate
– Superalimentele, gen algele marine, care reprezintă sursa cea mai complexă de minerale din lume, până la cacao raw şi diverse prafuri vegetale bogate în nutrienţi complecşi.
Cu toate aceste ingrediente se pot face variaţii şi combinaţii corecte din punct de vedere nutriţional, deosebit de delicioase, chiar şi pentru gusturile gurmanzilor.

De ce să consumăm raw food?

Cercetările recente au demonstrat că suntem ceea ce măncăm: calitatea nutrienţilor cu care ne hrănim determină calitatea vieţii noastre. Acest fel de alimentaţie se adresează întregului public care doreşte să-şi îmbunătăţească sănătatea, să-şi păstreze un corp mai tânăr şi o minte mai ageră.

Astăzi când piaţa este invadată de produse procesate, semipreparate, pline de înlocuitori, aditivi, conservanţi, coloranţi, potenţiatori, amelioratori de gust şi alte chimicale, când oamenii se îmbolnăvesc de boli cardiovasculare, diabet, obezitate, cancer şi o multitudine de alergii, din cauza unei diete necorespunzătoare, trebuie să aflăm că există alternative alimentare mult mai sănătoase, mai gustoase, pline de vitalitate care, combinate într-o dietă corespunzătoare, pot reda corpului sănătatea ideală.

Vezi si video: Va place hrana raw? NU consumati lapte din surse neverificate sau neambalat in siguranta! Risc de tuberculoza, difterie sau febra tifoida!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”