Românii, preocupaţi de alimentaţia sănătoasă. Cu ce au înlocuit mâncarea procesată

Un nou studiu arată că foarte mulţi români preferă mâncarea gătită acasă în locul alimentelor procesate.
29.01.2020 |
Românii, preocupaţi de alimentaţia sănătoasă. Cu ce au înlocuit mâncarea procesată
FOTO: profimediaimages.ro / Românii, preocupaţi de alimentaţia sănătoasă. Cu ce au înlocuit mâncarea procesată

Mercury Research şi asociaţia de cercetare de piaţă, Global Market Research au realizat anul trecut în luna iulie un studiu în 16 ţări, în rândul persoanelor preocupate de un regim alimentar sănătos, care arată că produsele procesate şi gata preparate pierd teren în favoarea mâncărurilor gătite acasă cu ingrediente proaspete.

Românii preocupaţi de o alimentaţie corectă consideră că a mânca sănătos înseamnă, în primul rând, o dietă echilibrată şi un meniu cu mai multe fructe şi legume, dar şi să mănânce mâncare proaspătă şi naturală, un consum redus de zahăr şi să gătească acasă.  Aproape două treimi (64%) dintre românii pe care îi interesează să mănânce sănătos afirmă că şi-au îmbunătăţit regimul alimentar în ultimele 6 luni de la realizarea studiului şi doar un număr mult mai mic, de 3%, că s-a înrăutăţit, tendinţa care se observă şi la nivel global. Există şi excepţii, ţări precum Japonia sau Turcia, unde pentru cei mai mulţi regimul alimentar a rămas la fel că înainte.

La nivel global există similarităţi între obiceiurile alimentare sănătoase şi noţiunea de ce înseamnă a mânca corect, cu toate acestea sunt şi particularităţi care au fost remarcate de la regiune la regiune. Europenii apreciază într-o mai mare măsură consumul de mâncare proaspătă şi naturală, pe când locuitorii din America de Nord sunt mai interesaţi de cerealele integrale şi alimentele cu un conţinut scăzut de sodiu, iar sud americanii pun mai mare preţ pe diete cu un aport scăzut de zahăr şi evitarea alimentelor prăjite.

Ce măsuri au luat românii preocupaţi de alimentaţie sănătoasă

Cele mai frecvente măsuri luate în ultima vreme de românii preocupaţi să mănânce sănătos au fost să introducă în alimentaţie mai multe fructe şi legume (44%), să reducă consumul de zahăr (43%), să mănânce mâncare gătită preparată acasă (39%), precum şi să reducă alimentele procesate (35%). De asemenea,  peştele a fost preferat în defavoarea altor tipuri de carne, au redus consumul de carbohidraţi, de proteine animală sau consumul de lactate. La nivel global, eliminarea sau reducerea din dietă a alimentelor procesate a fost îmbrăţişată de un sfert dintre persoanele care doresc să mănânce sănătos.

Motivaţii şi aşteptări

Principalele motive pentru care românii consideră că merită să facă un efort să mănânce sănătos sunt legate de starea de sănătatea pe termen lung şi prevenirea problemelor medicale (26%), dar şi de dorinţa a se simţi bine şi de a avea mai multă energie (24%) sau pentru a slăbi (22%). O sănatate bună este asociată cu menţinerea greutăţii, o imunitate bună, energie sporită sau prevenirea afecţiunilor cardiovasculare. De asemenea, îmbunătăţirea sănătăţii psihice şi emoţionale contează pentru o parte dintre respondenţi. Este de remarcat că în comparaţie cu restul lumii, asiaticii sunt preocupaţi într-o mai mare măsură de funcţionarea bună a creierului, de îmbunătăţirea memoriei, concentrării, sau  funcţiilor cognitive.