Oana Cuzino lansează un DVD de Pilates

Directorul editorial al revistei Ce se întâmplă, doctore? a lansat alături de numărul de octombrie al publicaţiei, dvd-ul Ora de sport cu Oana Cuzino.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Oana Cuzino lansează un DVD de Pilates

Directorul editorial al revistei Ce se întâmplă, doctore? a lansat alături de numărul de octombrie al publicaţiei, dvd-ul Ora de sport cu Oana Cuzino.

Aşa cum mărturiseşte în editorialul acestei ediţii a revistei Ce se întâmplă, doctore?, Oana a dorit să împărtăşească pasiunea ei pentru Pilates cititoarelor sale: „Chiar dacă tendinţa firească duce spre hibernare, în octombrie, vă invităm la sport şi vă demonstrăm că mişcarea se poate face şi cu o minimă investiţie într-o salteluţă, de exemplu. Iar ideile şi exerciţiile vi le oferim noi, sub forma unui dvd cu toate îndrumările necesare unei ore de sport ca la carte.”

Programul de Pilates prezentat pe dvd a fost realizat cu ajutorul instructorilor de la Shape Art Pilates Studio din Bucureşti, coordonaţi de Gizem Cordan Deletioglu, multiplă campioană naţională a Turciei la patinaj artistic. Iar Oana recunoaşte ca lucreaza aceste exerciţii de aproape 2 ani săptămânal şi aproape fără întrerupere.

Oana Cuzino mărturiseşte ca ideea dvd-ului a venit din dorinţa de a face un cadou cititoarelor: „Ne gândeam pe la începutul lunii august că revista noastră  împlineşte în curând şapte ani de existenţă şi voiam să oferim cititoarelor noastre un cadou util, pe care să îl păstreze. Visam să  aibă  chiar puterea de a schimba  unora dintre ele, mai sedentare, de exemplu, obiceiurile de zi cu zi. 
Atunci ne-a venit această idee de a realiza şi  transpune pe un  dvd, un program de bază privind exerciţiile Pilates, de altfel tipul meu preferat de sport deoarece se adresează în principal sănătăţii, activării circulaţiei, metabolismului, respiraţiei şi stării de bine.”

„Dvd-ul a fost realizat cu mult suflet, cu cei mai buni profesionişti, atât din punct de vedere al pregătirii antrenorilor, cât şi din punct vedere al realizarii”, declară Oana Cuzino.

Sponsori: Dove, Aqua Carpatica şi Puma.

Make-up si Hairstyling: La Biblitheque Centre Beaute
Make-up: Claudia Livadaru
Hairstyling: Ionut Broasca

Vezi aici si videoclipurile emisiunilor cu Oana Cuzino pe diverse teme medicale.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”