Copiii învaţă de mici să mănânce sănătos!

Fundaţia PRAIS a organizat pentru 170 de elevi din Bucureşti şi Cluj-Napoca, implicaţi activ în mişcarea naţională „Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS, o expediţie cu tema “Descoperiţi piramida alimentară!”, găzduită cu generozitate de un cunoscut hypermarket, cu ocazia Săptămânii Sănătăţii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Copiii învaţă de mici să mănânce sănătos!

Fundaţia PRAIS a organizat pentru 170 de elevi din Bucureşti şi Cluj-Napoca, implicaţi activ în mişcarea naţională „Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS, o expediţie cu tema “Descoperiţi piramida alimentară!”, găzduită cu generozitate de un cunoscut hypermarket, cu ocazia Săptămânii Sănătăţii.

Pe parcursul vizitelor, 10.000 de calendare educaţionale SETS create de fundaţie, au fost oferite cumparătorilor gratuit – la casa, iar spotul radio, care promovează alimentaţia echilibrată, sportul în rândul famililiilor, a fost difuzat la fiecare 30 de minute.

„În preambulul lansării noii ediţii a mişcării SETS, elevii şi cadrele didactice din şcolile câştigătoare în cadrul competiţiei anuale, au beneficiat de o expediţie menită a descoperi chiar în magazine – la standuri, toate grupele alimentare şi de a afla despre beneficiile acestora pentru sănătate, sub îndrumarea a doi nutriţionişti din cadrul UNEFS.

Activităţile practice au entuziasmat copiii, deveniţi mici brutari care au  frământat şi decorat creativ aluatul de pâine în laboratoare.

Toţi copiii au primit în dar la plecare fructe, materiale educaţionale de la gazda noastră – partener SETS”, a declarat Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS, iniţiatoarea SETS.

Mişcarea SETS,  iniţiată de Fundaţia PRAIS în martie 2011, pe o periodă de 5 ani, face parte din Epode International Network – EIN, cea mai mare reţea globală de prevenire a obezităţii, ce reuneşte 42 de programe cu metodologii similare din 29 de ţări printre care: Franţa, Belgia, Spania, Olanda, Grecia, Canada, Brazilia, Mexic, Polonia, Portugalia, Australia şi Noua Zeelandă, în cadrul căreia mişcarea SETS este membru activ. În 2012, reţeaua EIN din care face parte SETS a fost desemnată de către DG SANCO drept „Best Health promotion European project”, iar intervenţiile pe activităţi fizice din cadrul mişcării “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS au fost apreciate ca un model de bună practică.

Partenerii mişcării SETS sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Timişoara, Facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca şi Timişoara, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Nutriţie. Mişcarea SETS este posibilă datorită Membrilor săi Fondatori şi Parteneri Privaţi: Federaţia Romalimenta prin 5 companii membre.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân