Vă place carnea de vânat? Jamie Oliver vă sfătuieşte ce şi cum să consumaţi

Toamna, carnea de vânat este proaspătă. Fazani, porumbei şi alte soiuri de mici vietăţi ce pot fi consumate şi care sunt de-a dreptul delicioase sunt în plin sezon. Păsările sălbatice sunt preferate în special pentru carnea fragedă, pentru savoarea inconfundabilă şi, de ce nu, pentru faptul că sunt mai sănătoase decât cele din crescătorii.
  • Publicat:
Vă place carnea de vânat? Jamie Oliver vă sfătuieşte ce şi cum să consumaţi

Toamna, carnea de vânat este proaspătă. Fazani, porumbei şi alte soiuri de mici vietăţi ce pot fi consumate şi care sunt de-a dreptul delicioase sunt în plin sezon. Păsările sălbatice sunt preferate în special pentru carnea fragedă, pentru savoarea inconfundabilă şi, de ce nu, pentru faptul că sunt mai sănătoase decât cele din crescătorii.

Ce ar trebui să urmărim atunci când cumpărăm vânat şi când îl pregătim? Ne învaţă Jamie Oliver în cartea sa, „Acasă la Jamie. Găteşte-ţi o viaţă frumoasă!”.

1. Vârsta păsărilor este importantă pentru că înfluenţează gustul. Păsările mai tinere de un an sunt mai fragede, mai gustoase, în timp ce după această vârstă carnea devine mai tare. Spre exemplu, găinuşa de munte devine foarte aţoasă după ce trece de 1 an.

2. Cum vă daţi seama că pasărea este proaspătă? Pielea trebuie să fie uscată după jumulire, nu umedă. Penele trebuie să fie lucioase, nu terne. Verificaţi-i şi ochii – trebuie să fie strălucitori şi nu maţi, înfundaţi în orbite. Dacă are un miros puternic, nu e obligatoriu stricată. E posibil să fi stat la fezandat, întrucât unora le place gustul pregnant.

3. Fezandarea este un proces de frăgezire a cărnii de vânat prin menţinerea la temperaturi joase sau în vânt o anumită perioadă. Spre exemplu, fazanul şi sitarul trebuie să stea la fezandat 5 – 7 zile, găinuşa de munte şi potârnichea între 3 şi patru zile, raţa sălbatică – o zi, iar prepeliţa nu are nevoie de fezandare.

4. Odată jumulită, pasărea trebuie pârlită pentru a îndepărta toţi fulgii mici rămaşi. E simplu, treceţi-o peste un foc deschis.

5. Cum păstraţi vănatul? Îl puteţi congela, însă aruncaţi măruntaiele.

Nu-i aşa că v-am făcut poftă?

Citeşte şi: Pro si contra preparate din vanat

Cum arata viitorul alimentar al omenirii

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”