Leguma care scoate grăsimea din ficat. Cel mai bine e să o mănânci în stare crudă

Rădăcina de pătrunjel este un „medicament” natural pentru ficat. Află ce beneficii are pentru sănătate!
  • Publicat:
Leguma care scoate grăsimea din ficat. Cel mai bine e să o mănânci în stare crudă
Foto: Shutterstock

Rădăcina de pătrunjel este un aliment cu numeroase efecte benefice pentru sănătate, care poate fi consumat inclusiv în stare proaspătă. Gustul rădăcinii de pătrunjel este descris ca fiind dulceag, asemănător ţelinei sau morcovilor. Poate fi consumată în stare proaspătă, în salate, feliată, în sandviciuri, în ciorbe, fiartă, sub formă de piure, sotată, preparată la abur, la cuptor sau la grătar.

Bogată în vitaminele A, C, K, minerale precum cupru, fier, iod, potasiu, calciu, fosfor, proteine şi fibre de calitate, rădăcina de pătrunjel este un superaliment pe care ar trebui să îl consumi mai des, dacă vrei să ai o sănătate la cote maxime.

Încă din cele mai vechi timpuri, această legumă rădăcinoasă este considerată un adevărat medicament natural împotriva unor probleme precum constipaţia, crampele menstruale sau flatulenţa.

Iată care sunt principalele beneficii ale rădăcinii de pătrunjel şi în ce situaţii este contraindicat consumul acestui aliment!

Rădăcina de pătrunjel are efect antiinflamator

Rădăcina de pătrunjel este şi o sursă importantă de antioxidanţi, substanţe care protejează organismul de acţiunea negativă a radicalilor liberi, care poate consta în deteriorarea celulară, dezechilibre hormonale şi apariţia inflamaţiilor. Inflamaţia este una dintre principalele cauze ale unor boli cronice, precum cancerul, bolile de inimă sau osteoporoza.

Miristicina, apiolul şi vitamina C sunt principalii antioxidanţi din această legumă și pot avea astfel de efecte protectoare asupra organismului.

Ajută ficatul să elimine toxinele

Bogăţia de enzime din compoziţia rădăcinii de pătrunjel ajută ficatul să procese mai eficient grăsimile şi toxinele (medicamente, substanţe chimice, alcool etc.). De asemenea, substanțele din aceasta ajută la sporirea producţiei de glutation, un antioxidant produs de ficat care joacă un rol important în procesul de detoxificare.

Rădăcina de pătrunjel, rol important pentru imunitate

Datorită vitaminelor, mineralelor, fibrelor şi antioxidanţilor conţinuţi, este considerată un aliment esenţial pentru buna funcţionare a sistemului imunitar. De exemplu, vitamina C este un duşman de temut al infecţiilor bacteriene, al stresului oxidativ şi al inflamaţiiilor. De asemenea, are rol protector asupra pielii şi tractului digestiv, sprijinind dezvoltarea bacteriilor „bune” din intestine şi, implicit, buna funcţionare a digestiei.

Efect protector împotriva cancerului

Unele cercetări arată că, datorită numeroaselor substanţe nutritive pe care le conţine, ar putea reduce riscul anumitor forme de cancer, precum cancerul de colon, ovarian, de cap sau de gât. De asemenea, studiile relevă că ar putea inhiba dezvoltarea şi proliferarea celulelor maligne în cazul cancerului mamar.

Rădăcina de pătrunjel: calorii, valori nutriționale

Pătrunjelul rădăcină este o sursă bogată de vitamine şi minerale importante pentru buna funcţionare a organismului. În 100 de grame de rădăcină de pătrunjel se regăsesc:

  • 55 de calorii
  • 12 grame de carbohidraţi
  • 4 grame de fibre (20% din necesarul zilnic)
  • 2 grame de proteine
  • 0,6 grame de grăsimi
  • 55% din doza zilnică recomandată (DZR) de vitamina C
  • 45% din DZR de vitamina B9 (acid folic)
  • 12% din DZR de potasiu
  • 11% din DZR de magneziu
  • 13% din DZR de zinc
  • 10% din DZR de fosfor
  • 7% din DZR de fier

Rădăcina de pătrunjel: precauții și contraindicații

Deşi este un aliment foarte sănătos, rădăcina de pătrunjel trebuie consumată cu precauţie în timpul sarcinii, deoarece conţine uleiuri ce pot accelera ritmul cardiac al fătului.

De asemenea, rădăcina de pătrunjel conţine oxalaţi, substanţe care pot creşte riscul de pietre la rinichi sau în vezica urinară. De aceea se recomandă evitarea sau limitarea consumului de rădăcină de pătrunjel în cazul persoanelor care suferă de astfel de probleme.

În plus, persoanele care urmează tratament cu litiu, recomandat de regulă în cazul afecţiunilor psihice, trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a consuma rădăcină de pătrunjel.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”