Obiceiuri care îţi pun dieta în pericol vara

Zilele mai lungi sunt perfecte pentru mai multă mişcare, un meniu uşor şi chiar câteva kilograme în minus.
  • Publicat:
Obiceiuri care îţi pun dieta în pericol vara

Plănuieşti să iei o mini-vacanţă de la alimentaţia sănătoasă vara asta? Ei bine, nu te grăbi. Zilele mai lungi sunt perfecte pentru mai multă mişcare, un meniu uşor şi chiar câteva kilograme în minus. Însă, tot mai multe persoane riscă să se îngraşe în această perioadă.

Iată 4 obiceiuri care îţi pot sabota dieta şi cum le poţi evita:

1. Prea multe calorii lichide

Este important să te menţii hidratată vara aşa că încearcă să consumi cât mai multe lichide.Fii atentă că multe băuturi sunt adevărate bombe calorice. Shake-uri proteice, smoothie-uri, băuturi energizante, frappe-uri cu frişcă şi zahăr, ceaiuri rece îndulcite sau lemonade vin la pachet chiar şi cu sute de calorii – asta ca ca să nu menţionăm cocktailurile alcoolice preferate vara cum ar fi daiquiris,sau piña colada

Soluţia: Dacă eşti în căutarea unui mod rapid şi relativ uşor de a reduce numărul caloriile din dieta zilnică, alege băuturi fără calorii sau cu foarte puţine calorii. Apa minerală cu diferite arome (fructe de pădure proaspete, lime) sau ceaiurile rece fărăr zahăr sunt cele mai bune opţiuni.

2. Mănânci prea multă îngheţată

Când vine vara, congelatorul tău se umpe de îngheţată? Nu este o idee prea bună. O îngheţată din când în când este binevenită, dar nu transforma mâncatul îngheţatei într-un obicei zilnic. Două cupe de îngheţată pot avea şi 450 de calorii (asta şi fără cornet!).

Soluţia: Nu trebuie să eviţi îngheţata în totalitate, dar limitează consumul la doar 2-3 pe săptămână şi încearcă să nu mănânci mai mult de o cupă. Batoanele de fructe îngheţate (cu mai puţin de 80 de calorii) pot reprezenta o opţiune mai sănătoasă.

3. Consumi doar alimente degresate

Vara încerci să mănânci cât mai multe salate şi alimente cât mai uşoare. Aşa că te decizi să consumi doar lactate degresate, pentru a fi sigură că silueta nu are de suferit. Contrar aparenţelor, grăsimea din anumite produse alimentare nu este inamicul numărul 1 al siluetei tale. Dimpotrivă, chiar ai nevoie de ea pentru a-ţi sub control apetitul şi pentru vitamine cruciale pentru organismul tău cum ar fi vitaminele A şi D şi calciul.  Dacă te vei concentra numai pe alimente degresate îti va fi foame în permanenţă şi vei fi tentată să mănânci mai mult şi mai haotic.

Soluţia: Nu mai urmări procentele 3,5%, 3%, 1,8%, 0,1% – ce grăsime e mai bună? Alimentele low fat nu mai au aceleaşi beneficii nutriţionale, au mai puţine vitamine. Aşa că, allege lactatele integrale dar fii atentă la porţii!

 

4. Grătarul de vară

Carnea pregătită la grătar este una dintre cele mai sănătoase modalităţi de a consuma proteine animale. Dar gătitul la grătar poate fi considerat sănătos, doar dacă pregăteşti alimente sănătoase. Dacă optezi pentru burger, cârnaţi şi hot dog alături de o porţie generoasă de cartofi prăjiţi poţi ajunge să consumi până la 2000 de calorii şi mai mult de cantitatea de grăsimi necesară pentru 2 zile.

Soluţia: Limitează  numărul de calorii optând pentru tipuri de carne cu puţin grăsimi cum ar fi pieptul de pui, carnea de vită slabă sau carnea de curcan. Fii atentă şi la garnituri pentru că un dressing cu prea multă maioneză sau o porţie de paste poate conţine la fel de multe calorii ca un burger. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Constandache
Alexandra Constandache este redactor “Ce se întâmplă, doctore?”. Pasionată de tot ceea ce înseamnă sănătate, frumuseţe, psihologie şi terapii alternative, Alexandra Constandache a găsit în cadrul echipei “Ce se întâmplă, doctore?” cadrul perfect pentru a explora subiecte interesante ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”