Metode de slăbire rapide și eficiente

Aceste metode de slăbire te ajută să ajungi la greutatea dorită fără să te înfometezi. Vezi cum poți slăbi sănătos!
07.02.2021 | Autor: Paula Rotaru
Metode de slăbire rapide și eficiente

Te-ai hotărât să scapi de cele câteva kilograme în plus care s-au adunat unul, câte unul? Vrei să obţii rezultate optime, fără să te înfometezi? Ține cont de aceste sfaturi pentru a ajunge la greutatea ideală şi pentru a o menţine în timp!

Româncele ţin la silueta lor şi nu ezită să pună în practică diverse metode de slăbire şi pentru a-şi menţine silueta. Printre cele mai folosite metode de slăbire (corecte sau nu) se numără: reducerea consumului de grăsimi, eliminarea alimentelor de tip fast-food, reducerea cantităţii de alimente consumate într-o zi, evitarea zahărului, înlocuirea unor alimente cu legume şi fructe, hidratarea corectă, evitarea carbohidraţilor şi renunţarea la cină.

Există şi un procent important de persoane care slăbesc şi își menţin greutatea folosind înlocuitori de masă precum shake-uri şi gustări bogate în nutrienţi de calitate. Acestea sunt aliaţii siluetei, nu dau reacţii adverse şi sunt oricând o variantă de luat în calcul într-un stil de viaţă sănătos. Aşadar, soluţii sunt multe!

10 metode de slăbire eficiente

1. Adoptă un program regulat de 5 mese (mic dejun, prânz, cină şi două gustări). Astfel menţii glicemia la un nivel normal şi eviţi mesele hipercalorice la ore târzii.

2. Înlocuieşte alimentele hipercalorice cu variantele lor light (caşcaval cu brânză slabă, carnea roşie cu peştele, sucurile cu zahăr cu cele cu îndulcitori). Astfel, poţi reduce foarte uşor numărul total de calorii.

3. Încearcă să renunţi pe cât posibil la prăjituri, produse de patiserie şi sucuri foarte dulci. Acestea concentrează un număr mare de calorii în volume mici.

4. Combină corect alimentele. Evită asocierile dintre proteine animale (brânză cu carne, ou cu carne), dar şi cele dintre proteine cu carbohidraţi cu absorbţie rapidă (carne cu pâine, carne cu cartofi). Optează pentru grătare cu salate sau mâncăruri de legume cu salate pentru o digestie optimă.

5. Nu renunţa la grăsimi. Alege sursele de grăsimi sănătoase, precum avocado, peşte gras, nuci şi seminţe. Consumă-le de cel puţin 3 ori pe săptămână!

6. Nu abuza de fructe. Excesul poate împiedica procesul de slăbire.

7. Nu consuma mai puţin de 1.200 de calorii în fiecare zi. Dietele restrictive funcţionează, dar când vei reveni la alimentaţia normală te vei îngrăşa.

8. Încearcă să nu mănânci dupa ora 7 seara. Spre noapte, metabolismul încetineşte şi procesul de slăbire are de suferit.

9. Hidratează-te corect, bea cel puţin 8 pahare cu apă pe zi!

10. Încearcă să slăbeşti maximum un kilogram pe săptămână. Altfel, poţi perturba funcţionarea organismului.

Nu te îngrijora dacă ai perioade când procesul de slăbire stagnează. Uneori, poate fi vorba de o retenţie de lichide care poate fi combătută prin terapii corporale.