Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: provocări de zi cu zi!

Sunt la modă provocările alimentare de tot felul – să rezişti x zile doar cu sucuri de legume şi fructe, să nu te atingi de nicio formă de zahăr vreme o lună, să încerci să consumi mai multe produse bio, să reduci sau chiar să excluzi o vreme carnea din meniu.

Salut toate aceste iniţative, fiindcă prea am senzaţia că industria asta încearcă din toate puterile ei să ne facă nişte sclavi grăsani şi veşnic aşezaţi la cozi ca să cumpărăm şi mai mult şi mai mult şi mai mult.

M-am provocat şi eu de câteva ori. De exemplu, am încercat acum vreun an să văd cum mă împac cu trei zile de sucuri. Făcute acasă, cu mânuţele mele, la un aparat pe care n-am dat nicidecum o avere, cu materie primă cărată în plase vesele şi colorate din piaţa Matache a Bucureştiului.

Recomandări

Meniu raw vegan à la Odette Mîndruţă

Beneficiile consumului de caju, migdale, nuci şi arahide

Mi-a picat tare bine experimentul. Primele două zile nu v-aş fi spus acelaşi lucru, dacă ne-am fi întâlnit – îmi tot era foame, mă chinuia şi o migrenă, aşa că nu eram chiar cel mai prietenos şi mai încrezător om din lume. Dar în ziua numărul 3 m-am trezit incredibil de energizată şi uşoară şi încântată. Dovadă că şi în ziua a 4-a dimineaţa a debutat cu un suc, nu cu bacon şi ouă prăjite.

De altfel, aşa îmi şi evaluez succesul unui experiment – la încheierea perioadei stabilite, dau iama în ce n-am consumat sau tânjesc tot după alimentele cu care m-am obişnuit? Dieta cu sucuri a fost o pauză binevenită pentru organism, un fel de resetare – ca la calculator – a sistemului meu de operare.

Provocare mare: săptămâna vegană

Adică o săptămână de post, pe înţelesul tuturor. Şi atunci de unde marea provocare, o să întrebaţi… Bunicile sau mamele noastre ţin posturi întregi şi nu se mai plâng atâta. Da, adevărat, dar eu mi-am dorit o săptămână vegană mai aparte – fără prăjeli, e uşor să ţii post cu cartofi prăjiţi, de pildă, fără zahăruri de tot soiul, fără prea mulţi carbohidraţi – adică exact baza postului la români: pâine, cartofi, orez, paste etc. Cu aceste planuri măreţe am pornit la drum.

Mai merită pomenit că am decis să intru în săptămâna curăţeniei în farfurie după 3-4 luni de grătare pe bandă rulantă (incredibil ce face din om mutatul la casă cu curte). După acest program intensiv de proteinizare, luni pe la prânz, în prima zi a experimentului, puneam pariuri cu mine însămi că nu voi reuşi să mă joc de-a vegană până la lăsarea serii – poftele mele o ţineau una şi bună cu o bucată de friptură, cu ceva vin, cu un desert…

Probabil că am visat o fermă în prima noapte carne-free. Ştiu doar că am adormit greu. Acum, n-o să vă plictisesc cu ce am mâncat exact şi cum a decurs fiecare ziulică, trec direct la concluzii, căci ele sunt cele care contează.

Concluzii de luat aminte

• Să ai o dietă vegană, cere timp. Principala problemă a omenirii cu alimentaţia în secolul 21 este, după părerea mea, aceea că mănâncă mereu pe fugă, pe tastatură, pe ceas. Ne luăm cu treabă şi, pac!, ne trezim la coadă la fast-food căci am amânat masa într-atât încât vedem negru de foame. Un om flămând va lua cele mai proaste decizii pentru el, culinar vorbind.
  Eu m-am trezit în această situaţie de 4 ori săptămână cu pricina şi a fost cam cumplit. Acum am înţeles: veganul are timp şi un serviciu nu din cale afară de solicitant. Vă pomeneam de mame şi bunici care ţin post – probabil ele nu au lucrat în ritmul în care o facem noi în timp ce se preocupau şi de meniul de zi cu zi.
  Desigur, există, aşa cum vă şi spuneam varianta fast-food-post: cu crenvurşti de soia, cartofi prăjiţi, covrigi, plăcinte de la metrou cu ingrediente pe care n-ai vrea să le auzi. Dar, săptămâna mea a fost despre sănătate, nu despre a bifa pur şi simplu 7 zile fără carne şi lactate. Am vrut să fac alegeri mai presus de toate, bune pentru sănătatea mea.
   
• Magazinele din România stau la capitolul aprovizionare la fel de bine cum stau eu la capitolul fizicii cuantice. Am vrut să încerc vreo două reţete de la tovarăşul Jamie Oliver şi nu am găsit ingredientele pe o rază de 10 km. Şi să nu vă gândiţi la extract de libelulă africană, nicidecum – îmi doream nişte coriandru proaspăt, de pildă.

  Oricum, stăm jalnic la condimente – în această săptămână vegană am făcut şi prima alergie alimentară din cei 32 de ani de când fac umbră (sexy) pământului. După o cină surpriză preparată de soţ, am început să strănut de circa 200 de ori şi mi s-a umflat jumătate de buză. Mergând pe fir, ca un Hercule Poirot varianta culinară am ajuns la nucşoară care, după cum am citit după aceea pe internet, poate da alergii periculoase dacă este mai veche de un an când e folosită în mâncăruri. Eu am cumpărat-o din piaţă şi îmi imaginez că la cum se vinde nucşoara în România – cu găleata – trebuie că avea majoratul împlinit.
   

• Tentaţia să te refugiezi în pâine şi în tot neamul ei cel carbohidrat este uriaşă. Neavând timp să pregătesc legume peste legume, zacusca sau guacamole mi s-au părut cele mai prietenoaso-rapide opţiuni – dar, ghinion, se mănâncă pe pâine. Seara vii obosit de la muncă, ce să faci, ce să faci – pac, paste vegane – şi alea scăldate în carbs.
  Dimineţile mi le-am petrecut şi cu fructe, dar şi cu amorul meu nesfârşit – untul de arahide căruia îi şade cel mai bine peste toast. Deci, ori îţi sacrifici nişte ore să înnobilezi legumele în reţete cochete, ori devorator de pâine scrie pe tine.

Acum, pe mine mă scuzaţi, dar mă pregătesc de zor pentru noul meu experiment culinar: o lună fără pic de zahăr. Vă ţin la curent pe www.pofticioasa.ro!