Dieta Solution

La sfarsitul anilor '70, nutritionista Laurel Mellin a dezvoltat "The Shapedown Program", un program de slabit si de mentinere a greutatii pentru adolescenti. Aceasta nu privea obezitatea ca pe o problema ce se poate rezolva cu ajutorul exercitiilor fizic
  • Publicat:
Dieta Solution
Dieta Solution

Principiile de baza
Uita de antrenorul personal. Arunca pastilele pentru slabit la cosul de gunoi. Nu te mai gandi obsesiv la vointa de a slabi. Laurel Mellin crede ca adevarata solutie pentru a scapa de kilogramele in plus se afla in interiorul tau. Aparitia obezitatii este determinta de alimentatia incorecta, stilul de viata negativ, vitalitatea scazuta, rusinea fata de propriul corp, limite proprii ineficiente si cunostinte slabe despre o alimentatia corecta. Pentru ca o persoana sa poata slabi, trebuie sa corecteze fiecare dintre aceste aspecte ale vietii sale. In cartea sa, Laurel Mellin prezinta pentru fiecare dintre aceste probleme cate o solutie specifica. Solutia presupune de cele mai multe ori constientizarea problemei si indepartarea sentimentelor care conduc la aceasta.

Cum functioneaza?
Mellin este de parere ca cele mai multe persoane care vor sa slabeasca stiu cam ce ar trebui sa manance, dar nu gasesc puterea interioara de a face alegerile corecte. Prin urmare ea se concentreaza asupra incercarii de a-i ajuta pe cei care urmeaza dieta sa-si “reseteze” semnalele cand vine vorba de foame. Strategia acesteia recomanda ca o persoana cu probleme de greutate trebuie sa manance in mod constient mai putin decat de obicei. Nu trebuie sa lipseasca exercitiile fizice, cel putin o ora pe zi si activitatile de alt gen. Principiul de baza este acela ca trebuie sa iti mentii mintea destul de ocupata pentru a nu te mai gandi la mancare. Pe masura ce persoanele care urmeaza acest program de slabit isi dezvolta capacitatea de a face algerile potrivite si de a-si impune propriile limite vor reusi sa slabeasca.

Ce poti manca?
Numit “alimentatia 1-2-3”, programul recomanda alegera alimentelor impartite in trei grupe. Prima grupa, din care ar trebui consumate cele mai multe alimente este constituita din fructe, legume si cereale integrale, in general alimente bogate in fibre. Din a doua grupa fac parte proteinele cu continut moderat si mic de grasimi precum laptele partial degresat, carnea slaba si pestele. In a treia grupa sunt incluse alimentele ce contin grasimi monosaturate sanatoase precum uleiul de masline si avocado. Nici un aliment nu este interzis, atata timp cat se inscrie intr-una dintre cele trei grupe si daca respecta cantitatile recomandate. Laurel Mellin propune si o strategie prin care poftele pot fi tinute sub control. Din aceasta cauza sunt permise dulciurile pe care le poti savura din cand in cand in cantitati foarte mici tocmai pentru a potoli pofta.

Mancatul in oras
Este posibil. Cerealele integrale, fructele, legumele si carnea slaba se gasesc in meniurile multor restaurante, prin urmare vei gasi ce sa mananci pentru a respecta dieta.

Cofeina
Dupa cum spuneam, niciun aliment nu este interzis, dar Mellin recomanda sa te limitezi la una, maxim doua cesti de cafea sau ceai pe zi.

Alcoolul
La fel ca in cazul cofeinei, nimic nu este intrezis, dar este recomandata consumarea acestuia in cantitati foarte mici.

Durata
Este un regim alimentar pentru intreaga viata. Cei care urmeaza acest program folosesc zi de zi principiile invatate pentru a-si pastra greutatea constanta si pentru a-si tine sentimentele sub control.

Articol exclusiv online

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Mancatul si tulburarile emotionale
Mancatul si tulburarile emotionale
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân