Diet issue

Chiar daca la un moment dat, dieta proteica a cunoscut culmile gloriei, intrand in categoria dietelor tinute fara recomandarea doctorilor, desi este un regim strict medical, astazi tot mai multe voci autorizate lupta pentru limitarea numarului adeptilor e
  • Publicat:
Diet issue
Diet issue

Acest regim a fost pus la punct de un doctor francez pentru a ajuta pacientii obezi sa slabeasca repede si sa-si poata incepe terapiile. Primii care l-au incercat au fost niste pacienti din Paris, in 1966. Metoda a devenit celebra si americanii au preluat-o fara a sta prea mult pe ganduri. O perioada a fost atat de mediatizata, incat a inceput sa fie urmata fara aviz medical. Insa astazi, Asociatia Americana pentru Controlul Bolilor de inima nu recomanda dieta bogata in proteine pentru a slabi. Pentru sanatate, o alimentatie variata este vitala.

Principiul dietei
Acest regim hipocaloric consta intr-un aport exclusiv de proteine pentru a pastra masa musculara (organe, muschi si creier). O ratie mica de glucide si lipide obliga organismul sa-si ia energia de care are nevoie pentru a functiona din rezervele sale de grasime. Pe langa proteine, zilnic trebuie consumate legume sarace in glucide si 10 grame de lipide. In plus, suplimentele alimentare (vitamine si minerale) sunt obligatorii. A nu se uita potasiul, indispensabil organismului. Lipsa acestuia determina tulburari ale ritmului cardiac si crampe musculare. In functie de cat trebuie sa slabesti (iata inca o data importanta consultarii unui specialist), dupa doua luni, se reintroduc progresiv in alimentatie legume, fructe, cereale.

Puncte forte
Se pierd rapid 4-7 kilograme pe luna, dintre care 75% masa grasa. Punctul forte al regimului este ca nu ataca masa musculara. Mancarea proteica este satioasa, de aceea cei care tin regimul nu sufera de foame sau ameteli.

Puncte slabe
Dieta proteica este contraindicata femeilor insarcinate, diabeticilor, celor care sufera de insuficienta renala. Atentie! Sub nici o forma, dieta nu trebuie prelungita mai mult de 60 de zile si trebuie supravegheata medical. In caz contrar, in organism se vor produce grave dereglari. Consumul ridicat de proteine se asociaza cu cresterea nivelului de aciditate al urinei, cu calculii veziculari si cu probleme in functionarea rinichilor. Mancand multe proteine animale, se consuma automat grasimi saturate. Creste astfel nivelul colesterolului in sange, riscul aparitiei bolilor de inima, al diabetului, infarctelor si al cancerului de colon (lipsa fibrelor din alimentatie poate avea repercusiuni grave asupra acestuia). De asemenea, adeptul unei astfel de cure poate face si osteoporoza, deoarece consumul mare de proteine animale determina eliminarea calciului prin urina.

Recomandari
Multi nutritionisti recomanda sa slabim mancand exact atat cat are nevoie organismul pentru a functiona corect. Consumand aceeasi categorie de alimente, inevitabil intervine rutina in farfurie si nimic nu mai este imbietor. Urmatorul pas este atacarea tuturor alimentelor interzise. Cum masura este cheia tuturor lucrurilor, inclusiv a siluetei perfecte, trebuie sa consumam din toate cate putin. Doar asa vei avea satisfactie si din punct de vedere organoleptic: miros, vaz, gust.

Cate proteine putem consuma?
1,5 g proteine pentru fiecare kilogram din greutatea corporala
100 g carne de pui au 21 g proteine, 100 g ficat porc au 19 g proteine, 100 g carne de vaca slaba au 20,4 g proteine, 100 g cirese au 1 g proteine, 100 g struguri au 2,1 g proteine, 100 g branza de burduf au 27,4 g proteine, 100 g cascaval au 25 g proteine, 100 g untura de porc au 0,2 proteine (dar atentie 927 calorii!), 100 g varza alba au 1,8 g proteine, un ou are 14 g proteine, 100 g biscuiti au 8,2 g proteine.

Important!
Anual apar noi diete miraculoase, care promit ca respectandu-le trupul tau va capata formele dorite. Insa nu trebuie neglijat urmatorul aspect: asa cum nu exista doi oameni identici, nu exista nici dieta general valabila. Daca chiar esti hotarata sa incepi o noua viata cu cateva kilograme in minus, da mai intai o fuga la un cabinet medical sa-ti faci un set complet de analize si pe baza lor discuta cu un medic nutritionist, pentru a-ti personaliza regimul in functie de caracteristicile organismului si stilului tau de viata.

Importanta fiecarui nutrient
Proteinele (4 calorii/gram)
Surse: carne, peste, oua, lactate, legume uscate si cereale. Rol: formare, crestere, reparare si intretinere a celulelor si tesuturilor. Aport optim: 15% din necesarul de energie.
Glucidele (4 calorii/gram)
Surse: fructe, legume, leguminoase, fainose, zahar. Rol: Zaharul este un carburant al creierului, organelor si sistemului nervos. Aport optim: 50-55% din energia cotidiana.
Lipidele (9 calorii/gram)
Surse: unt, creme, ulei. Rol: Lipidele au rol in sinteza hormonilor si reprezinta o rezerva de energie indispensabila. Aport optim: 30, 35%. In special, acizii grasi esentiali (ulei vegetal, peste gras).

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”