Ce mâncăm sănătos de sărbători: curcanul ia locul porcului în sarmale, fructele înlocuiesc cozonacul

Ce mâncăm sănătos și dietetic de sărbători • Cu ce înlocuim preparatele tradiționale ca să ne menținem greutatea • Ce fructe sunt bune pentru stomac
  • Publicat:
Ce mâncăm sănătos de sărbători: curcanul ia locul porcului în sarmale, fructele înlocuiesc cozonacul
Sursa foto: Shutterstock

Când aud de Crăciun şi Revelion, automat îmi zboară gândul la bietul cântar, care va urla din toţi rărunchii la începutul anului că povara ce o poartă e mai mare decât poate suporta. Dar de data asta sunt hotărâtă: cumpătarea e cuvântul de ordine!

Ca să pornesc în călătoria anevoioasă a trufandalelor tradiţionale, am cerut ajutorul dr. Ovidiu Peneş, specialist în Nutriție clinică și Doctor în ştiinţe medicale, care m-a lămurit ce ar trebui să pun în coşul de cumpărături şi cum să gătesc inteligent şi sănătos. Totul în numele supleţii şi sănătăţii!

Stomacul nostru nu trebuie să ajungă „pacient” la urgenţe!

E o tradiţie bine înrădăcinată în mintea românului că sărbătorile înseamnă belşug culinar, mai ales că în restul anului se presupune că ne-am abţinut de la bunătăţi precum pomana porcului, sărmăluţe, şorici şi alte delicii (deşi ştim prea bine că acest lucru nu se întâmplă).

Şi pentru că masa este în centrul atenţiei de sărbători, tot ce cumpărăm trebuie să ne aducă nutrienţi suficienţi şi de calitate, „materii prime” pentru procesele metabolice şi regenerative ale celulelor noastre.

De obicei, din cauza frigului, avem tendinţa să mâncăm mai mult decât avem nevoie şi de aceea mereu când vine primăvara şi ne pregătim de mers la piscină vedem că formele ni s-au modificat, s-au lăsat, arătăm îmbătrânit sau cântărim mai mult decât ar trebui.

Din păcate, avem tendinţa să alegem alimente extrem de toxice, preparate cu un exces de grăsime animală şi pline de colesterol, de tipul cârnaţilor graşi şi afumaţi, jumări, sarmale etc., care de multe ori aduc şi 800-900 de calorii la suta de grame, spune dr. Peneș.

Mulţi dintre noi ajungem chiar să umplem sălile de operaţie de Crăciun cu colecistite şi pancreatite. Nu trebuie să se întâmple aşa!

Putem să ne bucurăm de mesele tradiţionale cu mici modificări, astfel încât stomacul nostru să nu ajungă „pacient” la Urgenţe.

Avem nevoie de proteine de calitate din diferite surse. Desigur, dacă optăm pentru carnea de porc, de preferat crescut fără chimicale, aceasta trebuie să fie macră, gătită fără grăsime animală şi la abur.

Nimic nu ne împiedică să dăm gust acestei cărni folosind mirodenii de tipul ghimbirului, cardamon, piper, cuişoare, ierburi aromate etc., cunoscute pentru proprietăţile lor antioxidante, şi nici să adăugăm uleiuri vegetale de tipul uleiului de nucă, migdale sau alune, care dau o savoare specială, completează dr. Ovidiu Peneş.

Carnea de curcan, bună pentru piftie sau sărmăluțe dietetice

Carnea de curcan este o sursă bogată de proteine de calitate, în special pieptul, pe care îl poţi folosi şi la prepararea piftiei.

Tot curcanul poate fi folosit ca ingredient de bază la tradiţionalele sărmăluţe.

La friptură poţi asezona garnituri din legume cât mai verzi, preparate la abur, sau salate de crudităţi.

Dacă simţi totuşi nevoia de carbohidraţi, alege cartofii dulci sau orezul negru sălbatic, care au un indice glicemic scăzut, se digeră mai lent şi astfel reglează procesele metabolice şi implicit tot echilibrul organismului, condiţie esențială în activarea proceselor de regenerare şi reîntinerire celulară, adaugă dr. Ovidiu Peneş.

Nu uita nici pâinea, dar optează pentru cea integrală, care conţine fibre de calitate, favorizează digestia şi împiedică apariţia constipaţiei.

Cât despre delicioasele murături, încearcă să le mănânci cu moderație. Murăturile au foarte multă sare şi acumulează multă histamină, substanţă care poate avea efect iritant asupra mucoasei gastrice, de unde şi frecventele senzaţii de arsură la stomac după o masă cu multe murături.

Ce mâncăm sănătos: 5 sfaturi pentru menţinerea siluetei de sărbători

  1. Consumă fructe proaspete de sezon, precum citrice, fructe de pădure, fructe de cactus şi merişoare, bogate în vitamine şi antioxidanţi. Consumă-le cât mai proaspete, evită sucurile!
  2. Grăsimile esenţiale nu trebuie să lipsească niciodată, cu atât mai puţin iarna. Acestea protejează atât vasele de sânge, cât şi pielea, iar împreună cu hormonii regenerează celulele. Nu degeaba se obişnuieşte să le oferim colindătorilor nuci. Este bine să avem în cămară stoc de migdale, alune, nuci de diferite tipuri (Brazilia, Pecan, Macadamia) şi de 2-3 ori pe zi să luăm câteva, nu multe pentru a nu aduce aport excesiv de calorii.
  3. Pentru dressingul salatelor, foloseşte uleiuri de avocado, sâmburi de struguri, susan etc., mereu alternate pentru a asigura o gamă largă şi un raport adecvat de acizi graşi.
  4. Consumă ouă umplute cu spanac sau ciuperci, în locul maionezei.
  5. Peștele să nu lipsească de pe masă, măcar o dată la 2-3 zile, pentru că este o sursă bogată în acizi graşi Omega 3.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân