Castane coapte la cuptor – o gustare de toamnă cu numeroase beneficii

Castane coapte? Oricând, la orice oră, dar mai ales toamna! Nimic nu anunță mai bine instalarea sezonului rece decât aromatele castane coapte la cuptor.
  • Publicat:
Castane coapte la cuptor - o gustare de toamnă cu numeroase beneficii
Sursa foto: Shutterstock

Dacă vă e poftă de o porție de castane coapte, nu trebuie să ajungeți la Sărbătoarea Castanelor de la Baia Mare. Găsiți castane comestibile în mai toate supermarketurile, la un preț de aproximativ 20 de lei per kilogram. 

Iată cum se fac castane coapte la cuptor și ce beneficii au pentru sănătate!

Castane coapte la cuptor: la ce temperatură și pentru cât timp

Aveți nevoie de 1 kilogram de castane comestibile. Aveți grijă să le alegeți pe cele cu coaja un pic lucioasă, ferme și fără găurele – acesta e un semn că în ele se ascund viermi!

Spălați bine de tot castanele în 2-3 rânduri de apă rece, uscați-le pe un prosop de bucătărie, apoi începeți să le crestați un X pe partea laterală, cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit. Asta va preveni explodarea castanelor în cuptor, dar va ajuta și la descojirea mai ușoară a acestora.

Până să le așezați frumos într-o tavă întinsă, porniți cuptorul la 220 de grade Celsius.

Luați o tavă întinsă, așezați pe ea o hârtie de copt și începeți să ordonați castanele, dar lăsați o distanță de 1-2 centimetri între ele.

Băgați tava la cuptor și lăsați 20-30 de minute, în funcție de cât de rumenite vă plac.

Important: după expirarea timpului, scoateți castanele din cuptor și înfășurați-le într-un prosop umezit. Presați ușor astfel încât să se crape cojile rumenite, apoi lăsați-le să se odihnească 10-15 minute, dar tot în acel prosop.

Când se răcesc un pic și pot fi descojite fără să vă frigeți degetele, dați iama în castane coapte, cu mic cu mare!

O sută de grame de castane coapte însumează cam 220 de calorii, 1 gram de grăsimi, 50 de grame de carbohidrați și vreo 2 grame de proteine.

Beneficiile castanelor comestibile

Spre deosebire de alte nuci (fistic, migdale, alune, caju etc.), castanele au mai puține proteine și grăsimi, dar sunt surse excelente de carbohidrați complecși, deci de bună calitate, vitamine și minerale esențiale pentru o sănătate de fier.

Iată 4 beneficii ale consumului de castane:

Castanele ajută digestia

Zece castane coapte asigură cam 17% din necesarul zilnic de fibre, adică mai bine de jumătate din cât recomandă specialiștii. Fibrele sunt importante pentru organism deoarece contribuie la menținerea unui tranzit intestinal sănătos, reduc nivelul de colesterol LDL și țin de foame, deci ajută și în procesul de slăbire.

Sunt bune pentru imunitate

Vitamina C din castane ajută la menținerea sănătății vaselor de sânge, a musculaturii, a cartilajelor și la sporirea producției de colagen, dar are efect benefic și în ceea ce privește protecție împotriva virusurilor care ne dau târcoale cu precădere toamna. În plus, vitamina C ajută la absorbția mai eficientă a fierului din alimente, un motiv în plus să consumați castane coapte în această perioadă.

Castanele, surse excelente de cupru

Acest mineral este important pentru buna funcționare a sistemului nervos și osteoarticular, dar are rol benefic și în circulația sângelui. În 10 castane coapte se regăsește 21% din necesarul zilnic de cupru.

Mențin glicemia în limitele normale

Carbohidrații complecși din castane previn fluctuațiile glicemiei, sunt o sursă de energie și ajută și la menținerea greutății corporale, deoarece țin în frâu senzația de foame care ne îndeamnă să ronțăim tot felul de dulciuri sau snacksuri deloc prietenoase cu silueta.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”