Slăbește cu apă și lămâie! Sfatul medicului: Se bea cu 30 de minute înainte de masă

  • Publicat:
Slăbește cu apă și lămâie! Sfatul medicului: Se bea cu 30 de minute înainte de masă
Foto: Shutterstock

Slăbește cu apă și lămâie, dar ai grijă dacă suferi de gastrită. Ce se întâmplă dacă bei apă cu lămâie în fiecare dimineață, care sunt beneficiile, dar și contraindicațiile.

Obiceiul de a bea apă cu lămâie în fiecare dimineață a devenit foarte popular în ultimii ani. Lămâile conţin foarte multă vitamina C, care ajută la întărirea sistemului imunitar, dar și la menținerea sănătății pielii. Însă unul dintre cele mai mari beneficii pe care le are această combinație – apă și suc de lămâie – constă în faptul că ajută la pierderea kilogramelor, prin accelerarea metabolismului. Firește, acestui gest trebuie să-i alături o alimentație cât mai curată, lipsită de alimente ultraprocesate și băuturi carbogazoase îndulcite, și măcar 30 de minute de mișcare în fiecare zi. Apa cu lămâie ajută, dar nu face minuni!

Digestia e ușurată dacă bei apă cu lămâie

Cum slăbești cu apă și lămâie și în ce situații nu este indicată?

Apa cu lămâie, consumată cu 30 de minute înainte de masă, are rolul de a da o mână de ajutor acidităţii gastrice. Astfel, se îmbunătăţeşte procesul de digestie al alimentelor care urmează să fie consumate, explică dr. Luminiţa Florea, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

Atât timp cât lămâia este bine tolerată, se poate folosi ca ajutor înainte de mesele de dimineaţă şi prânz, cele mai consistente din zi.

Atenție! Unele persoane pot avea arsuri digestive în urma consumului de lămâi.

Dacă ai probleme cu stomacul, urmează sfatul medicului, înainte să începi să bei apă cu lămâie dimineața.

Slăbește cu apă și lămâie: 25 de calorii într-un pahar

Prezenţa vitaminei C din lămâie, alături de alimente bogate în fier (carnea roşie, albă, legumele verzi), duce la creşterea absorbţiei fierului şi calciului, minerale cu rol esenţial în dezvoltarea armonioasă a organismului şi menţinerea unui sistem imunitar puternic.

Un pahar cu apă amestecată cu suc de lămâie are doar 25 de calorii, însă prezintă numeroase beneficii. Aport crescut de calciu, potasiu, vitamina A, C, fier şi fibre pectinice (solubile – prezente în special în mere, fasole, morcovi, ovăz, in, sfeclă, seminţe de susan etc.). Acestea ajută la absorbţia nutrienţilor, controlează nivelul de colesterol, previn constipaţia, conferă saţietate pe termen lung şi ajută la slăbit, adaugă medicul.

Sucul de lămâie te poate ajuta să înlocuieşti băuturile nesănătoase pe care le consumi zilnic și care au sute de calorii.

În plus, apa cu lămâie conţine o cantitate mare de potasiu, care ajută la funcţionarea optimă a creierului, a inimii şi a musculaturii.

Nu în ultimul rând, apa cu lămâie oferă un aspect neted pielii. Pentru o piele fină nu este de ajuns să consumi doar o cantitate mare de apă, iar dacă vei alege să consumi apă cu lămâie, vei scăpa de riduri şi vei avea o piele mai netedă şi mai sănătoasă, deoarece lămâia conţine antioxidanţi.

Câtă apă cu lămâie să bei într-o zi

Cel mai indicat este să bei un pahar de apă cu lămâie dimineața. Dar dacă simți nevoia de o cantitate mai mare, poți să adaugi încă un pahar cu apă și lămâie, la prânz, înainte cu 30 de minute.

Ai grijă, nu face excese! Important este să îți asculți corpul și să consumi în funcție de necesarul tău.

Cum se prepară apa cu lămâie

Ca să prepari apă cu lămâie ai nevoie de sucul de la o lămâie și un pahar de apă (250 ml). Le amesteci și apoi consumi preparatul.

Dacă simți nevoia de un gust mai dulce, poți adăuga sirop de arțar. Cu toate acestea, dacă vrei să slăbești, cel mai bine este să te limitezi doar la apă și lămâie.

Pentru un plus de aromă poți adăuga mentă și castravete.

Excesul de apă cu lămâie, nerecomandat

În ceea ce priveşte beneficiile consumului de apă cu lămâie în perioadele de detoxifiere, specialiştii recomandă să privim cu scepticism informaţiile potrivit cărora ar ajuta la eliminarea mai rapidă a toxinelor.

Şi asta pentru că în coaja de lămâie există, într-adevăr, un antioxidant numit d-limonene, care are capacitatea de a activa anumite enzime hepatice cu rol în detoxifierea generală a organismului.

Este nevoie de o cantitate imensă, deoarece într-un litru de suc se găseşte o cantitate de aproximativ 100 mg de d-limonene, acel antioxidant-minune. Doza minimă necesară pentru a pune în funcţiune tot acest proces de detoxifiere este de 500 mg, completează dr. Florea.

Deci ar trebui să bem vreo 5 litri de suc de lămâie (nediluat cu apă) pentru a beneficia de efectele promise. Lucru complet nerecomandat, mai ales dacă suferiţi de gastrită sau ulcer gastroduodenal!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”