Ziua 2: Cura cu sucuri – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua a doua de detoxifiere m-a găsit cu o uşoară foame la trezire, dar primele înghiţituri de lămâie piperată m-au adus cu picioarele pe pământ, adică la cura mea de 3 zile cu sucuri.
  • Publicat:
Ziua 2: Cura cu sucuri - Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua a doua de detoxifiere m-a găsit cu o uşoară foame la trezire, dar primele înghiţituri de lămâie piperată m-au adus cu picioarele pe pământ, adică la cura mea de 3 zile cu sucuri.

Am fost în priză în toată dimineaţa, am rezistat unui prânz alături de o prietenă care ce-i drept, a consumat doar o salată de rucola şi parmezan şi astfel, m-au ocolit mirosurile apetisante din trattoria din vecinătatea redacţiei. Şi am trecut testul ochilor curioşi ai unor colege care văzându-mă la masă, se întrebau ce bunătăţi o să-mi aducă oare chelnerul.

Ei bine, m-am mulţumit cuminte cu un ceai verde, o apă plată şi câteva înghiţituri din sucul delicios de grepfrut, ananas şi mentă. Îl tot laud pentru că intenţionez să-l menţin în programul meu alimentar şi după încheierea curei de 3 zile.

Dacă tot trec prin acest proces de detoxifiere, am aprofundat puţin subiectul şi am aflat că de fapt consumul acestor sucuri din legume şi fructe este o adevărată binecuvântare pentru ficatul şi stomacul, greu încercate de toxine de tot felul din alimente, medicamente, mediu înconjurător şi procese metabolice.

Combinaţiile de lămâie, ghimbir, goji, piper cayenne, spanac, măr, ţelină, castravete, pătrunjel, kale, grepfrut, ananas, mentă, sfeclă, morcov, caju, curmale, scorţişoară şi banană care însumează 1100 de calorii pe zi reprezintă o adevărată infuzie de  de vitamine, minerale şi antioxidanţi, care sunt absorbite mult mai uşor de organism din legumele şi fructele în stare lichidă.

Ca să fie detoxul ca la carte, n-am ratat în ziua a doua masajul, recomandat pe parcursul curei pentru a drena cu şi mai mare succes toxinele din organism.

Şi am stat de vorbă şi cu Roxana, una dintre fetele care a dezvoltat reţetele sucurilor împreună cu un nutriţionist american. Mi-a spus că micile sesiuni de consiliere sunt importante înainte şi în timpul curelor de detox şi că reţetele pot fi ajustate în funcţie de preferinţe dar şi de vegetalele de sezon.

Eu aş cam fi renunţat la sfeclă, dar citind în cartea mea de căpătâi din domeniul nutriţiei “Sănătatea are gust” a medicului Mihaela Bilic că sflecla stimulează eliminarea toxinelor şi accelerează degradarea acizilor graşi în ficat, am zis că-i dau încă o şansă şi uite aşa s-a făcut nevăzut şi sucul a cărui culoare mă duce cu gândul la un vin bun.

Seara, m-a găsit tot într-un loc cu extrem de multe tentaţii, în Centrul Vechi. Dar ceaiul mi-a fost şi aici cel mai bun prieten, ce-i drept alături de ultimul suc suc al zilei bazat pe banană şi caju.

Ce-am constatat după două zile şi 6 litri de suc: abdomen plat şi dimineaţa şi seara. Proba cântarului mai trebuie să aştepte încă 24 de ore.

PS: Poza e de vară, în ton cu starea de spirit dată de detox! 🙂
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: