Regimul Oshawa, după 5 zile – operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Concluzia celor 5 zile de detox cu regimul Oshawa.
  • Publicat:
Regimul Oshawa, după 5 zile - operaţiunea DETOXIFIERE CSID
Gata, am decis. Nu voi ţine 10 zile de regim Oshawa. Simt că organismul meu are nevoie de proteine, dar şi de vitaminele şi mineralele din legume şi fructe. Plus că, din păcate, traversez o perioadă mai dificilă emoţional şi consider că regimul e prea restrictiv. Îl voi relua cu siguranţă în primăvară.
 
Acum, cred că e momentul pentru nişte concluzii, la finalul celor 5 zile:
 
– nu am simţit deloc senzaţia de foame, tocmai pentru că am avut libertatea de mânca atât cât am poftit. Dar cât orez şi grâu fiert poţi mânca? Prin urmare, am mai sărit unele mese, deci este posibil ca scăderea în greutate să se fi datorat unui aport caloric redus.
– nu mi-a fost rău, nu am avut ameţeli, nu m-a durut capul (cu excepţia primei dimineţi).
– am poftit la tot felul de alimente şi mâncăruri la care nu am tânjit în viaţa mea (v-am povestit despre aromele de ciorbe la care am visat cu ochii deschişi vreo două zile). Poftele s-au atenuat după două zile şi au dispărut după vreo patru. Interesant este că nu mi-a fost poftă de dulce, cu excepţia unei seri în care am şi amestecat o jumătate de linguriţă de miere cu grâul fiert.
 
Să vă împărtăşesc ce mi-a dezvăluit măsurătoarea de final de la centrul Provita:
 
– mai întâi de toate, medicul nutriţionist Luminiţa Florea s-a minunat de faptul că aparatul nu m-a “recunoscut”. Explicaţia? Se pare că după o perioadă în care te hrăneşti cu ceva total diferit, aparatul nu mai recunoaşte acel organism. Prin urmare, nu am putut compara măsurătorile iniţiale cu cele de acum. 
– am slăbit, însă, 1,1 kg.
– se pare că am eliminat vreo 3 litri de apă, însă s-a mai depus grăsime (nu iau în considerare, că am zis deja, că nu pot compara, dar am zis să vă spun, totuşi…).
– deşi am zis că nu compar, vreau să mă laud că vârsta recunoscută de aparatul “minune” a scăzut cu un an (de la 34 la 33, eu având 36).
 
Concluzia mea: 5 zile sunt relative uşor de ţinut, dacă nu ai activităţi prea solicitante şi dacă nu treci printr-o perioadă dificilă. 10 zile pot fi, totuşi, greu de suportat!
 
Jurnalul complet al celor 5 zile de Oshawa:
 
Ziua 1, în care am început cu rondele de orez.
 
Ziua 2, cu pofte, vise şi orez negru.
 
Ziua 3, în care am descoperit parfumatul orez thai.
 
Ziua 4, cu delicioasele turtiţe de grâu.

Foto: Marius Bărăgan

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: