Angiografie oculară

Obţinerea de detalii despre calitatea, structura şi funcţionalitatea vaselor fundului de ochi prin intermediul unei examinări radiologice cu substanţă de contrast. Înainte de procedura propriu-zisă se face testarea pacientului la substanţa de contrast. Aceasta se va introduce cu ajutorul unui cateter, de obicei la nivelul unei vene de la plica cotului. Odată ajunsă substanţa la vasele retinei şi coroidei, se efectuează clişee ale fundului de ochi – metoda poate fi şi digitală. Este una din procedurile inciate în cazul supravegherii evoluţiei pacienţilor cu diabet zaharat. După efectuarea angiografiei oculare se poate întâmpla să se menţină un timp vedere blurată sau orbire, ambele temporare, de la flash-urile de lumină necesare efectuării clişeelor radiologice. Uneori apar imediat vomă, greaţă (de la substanţa de contrast), sau, rar, reacţii de tip alergic.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.